Linkuri accesibilitate

Statul are obligaţia să descurajeze activităţile infracţionale


Viorel Chetraru
Viorel Chetraru

Viorel Chetraru: „Peste tot este rezistenţă pentru că oamenii nu înţeleg despre ce este vorba.”


Șeful Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru a lipsit și el de la dezbaterea de astăzi, dar, într-un interviu cu Liliana Bărbăroșie, spune că sprijină noul pachet de propuneri care introduc confiscările de avere pentru cei condamnați pentru îmbogățire ilicită:

Viorel Chetraru: „Este un lucru absolut necesar. Foarte anevoios decurge procesul de promovarea acestei confiscări extinse în toată lumea. Peste tot este rezistenţă pentru că oamenii nu înţeleg despre ce este vorba.

Din punctul nostru de vedere este absolut necesar ca confiscarea să existe. Ea se referă nu doar asupra bunurilor care provin din activităţi cu caracter corupţional. Confiscarea extinsă se referă la bunurile care provin din absolut din toate categoriile de infracţiuni: droguri, proxenetism, trafic de arme, trafic de muniţii, forturi de maşini, tâlhării, jafuri – orice activitate infracţională care este generatoare de venituri şi bunuri trebuie să asigure confiscarea acestor obiecte de către stat.

Statul are obligaţia de a sigura asemenea proceduri eficiente, ca să descurajeze activităţile infracţionale. Imaginaţi-vă situaţia în care o persoană comite infracţiuni pe parcursul mai multor ani, infracţiuni care au cauzat prejudicii enorme nu doar statului, ci şi persoanelor, a acumulat bunuri de milioane, a primit o sancţiune în condiţiile actuale, a beneficiat şi de o apărare profesionistă şi poate o atitudine mai neglijentă din partea organelor represive care nu au reuşit să documenteze toată activitatea infracţională, omul iese peste cinci ani din puşcărie şi o duce bine-mersi mai departe cu milioanele pe care le-a furat prin intermediul acestei activităţi infracţionale.

Tocmai de aceasta trebuie să ţintim şi bunurile. Şi promovarea acestui mecanism de confiscare extinsă care o face acum ministrul justiţiei, guvernul în genere, nu este un moft a lui Vlad Filat. Este un lucru absolut necesar pentru stat, pentru cei abilitaţi prin lege să prevină şi să combată infracţionalitatea. Pentru că mai descurajant decât confiscarea îmi este greu să-mi închipui ce ar fi.

Europa Liberă: Chiar în fruntea justiţiei există mulţi, domnul Poalelungi, de exemplu, care spun că această confiscare nu ar avea nimic cu viaţa reală, că ar fi anticonstituţională fiindcă constituţia prezumă ca fiind legală orice avere…

Viorel Chetraru:
„Într-adevăr avem art. 46 din Constituţie, dar care prezumă licită doar averea dobândită legal de cetăţeni. Şi nimeni nu cred că-şi va permite vreodată să ridice probleme în ceea ce priveşte originea legală a bunurilor unor cetăţeni care nu sunt implicaţi în activităţi infracţionale, activităţi de corupţie. Nu vom avea asemenea situaţii.”

Europa Liberă: Dar când şeful justiţiei spune că e anticonstituţional, ce să credem?

Viorel Chetraru:
„Poate dvs. nu aţi înţeles corect…”

Europa Liberă: Exact aşa a zis – că nu are nimic cu viaţa reală şi e anticonstituţional.

Viorel Chetraru:
„Din punctul meu de vedere prevederea constituţională apără averea obţinută legal. Constituţia nu garantează inamovabilitatea bunurilor dobândite din activităţi infracţionale. Nu garantează aşa ceva.”

Europa Liberă: Ştim că în perioada sovietică şi confiscau bunurile în aceste cazuri. Şi atunci nu credeţi că miroase cam urât treaba asta?

Viorel Chetraru:
„Nu. Noi avem Convenţia penală ONU împotriva corupţiei şi convenţia europeană. Şi acolo sunt prevederi exacte care stipulează concret că statul are obligaţia să instituie proceduri de confiscare în privinţa bunurilor care provin din activităţi infracţionale.”

Europa Liberă: Dar dacă nu putem să-i prindem din urmă pe marii corupţi, pe alţi infractori, ce o să confiscăm, de la cine o să confiscăm?

Viorel Chetraru:
„O să putem. Îi vom prinde. Asta e problema profesionalismului organelor de drept, problema atitudinii şi profesionalismului justiţiei, prin calificările corespunzătoare şi prin aplicarea acestor sancţiuni. Este alt domeniu separat care nu trebuie confundat.

Confiscarea este un element adiţional al proceselor penale puse pe rol. Şi această confiscare nu o va face persoana X, ci instanţa, în cadrul unui proces public, analizând probele, asigurându-i persoanei dreptul la apărare. Deci nu este vorba despre un abuz, nu este vorba despre anul '37 când Troica se aduna noaptea şi dimineaţa omul era executat şi averea confiscată. Este o cu totul altă situaţie şi această analogie care se tot vehiculează mi se pare incorectă.”
XS
SM
MD
LG