vineri, august 29, 2014 Ora Locală 06:22

Interviuri

„Controlul tutunului”

Despre noua lege menită să amelioreze sănătatea publică, de vorbă cu Ion Şalaru, prim-vicedirectorul CNSP.

x

Multimedia

Audio
Populaţia Republicii Moldova consumă anual, potrivit unor date, câteva miliarde de ţigări. Mii de oameni mor din cauza tabagismului. Numărul celor însă care au de suferit din cauza fumatului pasiv este greu de estimat. Ce au în vedere autorităţile pentru a diminua, cel puţin, efectul dezastruos al tutunului? Ce poate schimba o nouă legislaţie de control a tutunului? Vom discuta în această dimineaţă despre faza în care se află lupta – dacă este o luptă – împotriva fumatului cu dl Ion Şalaru, prim-vicedirector al Centrului Naţional de Sănătate Publică.
 
Europa Liberă: Înţelegem că există deja, pus la punct, un proiect de lege privind controlul tutunului, proiect prezentat ieri, potrivit unor ştiri, la ministerul Sănătăţii… Ne aşteptăm, aşadar, la o reînnoire a legislaţiei menite să reducă efectele dezastruoase ale fumatului în Republica Moldova… De fapt, ce va avea nou noua lege faţă de actele anterioare? Vor fi moldovenii presaţi de noile prevederi să fie mai puţin fumători?
 
Ion Şalaru: Moldovenii vor avea numai de câştigat în rezultatul aplicării noii legislaţii care urmează să fie promovată. Ieri la Ministerul Sănătăţii a avut loc un atelier de lucru în cadrul căruia a fost prezentat de fapt pentru prima dată un proiect de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative cu referinţă la domeniul controlului tutunului. „Controlul tutunului” nu se asociază direct cu cuvântul control, de a merge undeva şi a inspecta ceva. Noi considerăm aceste proiect un cadru de politici menite să îmbunătăţească sănătatea populaţiei şi această lege nouă va fi îndreptată nu împotriva
Această nouă lege nu va fi îndreptată împotriva cuiva, dar spre protecţia sănătăţii populaţiei...
 

cuiva, dar spre protecţia sănătăţii populaţiei. Trebuie să spunem clar că nefumătorii sunt majoritari, astăzi ei constituie peste 74 la sută, adică trei sferturi din populaţie, şi desigur că trebuie să fie protejaţi. Mai mult, trebuie să fie protejaţi şi fumătorii de consecinţele respective, pentru că până la urmă acesta este un viciu. Dar dacă e să trecem la conţinut, adică la ce noutăţi prevede acest document, atunci voi spune că în primul rând se prevede modificarea legii 278 cu privire la tutun şi articolele din tutun, în mare parte din conţinutul ei, fiindcă trebuie să recunoaştem că această lege de fapt a prezentat la timpul respectiv un compromis şi s-a vrut să se împace, să zicem aşa, capra cu varza. Adică ea prevede şi acţiuni ce ţin de controlul tutunului, în acelaşi timp reglementând anumite procedee ce ţin de cultivarea, creşterea, procesarea tutunului, care de fapt au scopuri diametral opuse. Şi, prin modificare, această lege se va transforma într-o lege de sănătate publică, iar prevederile ce ţin de aspecte tehnice pentru cultivarea tutunului vor fi transferate într-o reglementare tehnică şi nu se vor mai regăsi în această lege.
 
Europa Liberă: Dle Şalaru, în aceste 74 de procente sunt incluse doar persoanele care nu fumează practic, dar cred că se regăsesc şi cei care fumează pasiv alături de fumători, mai mult sau mai puţin…
 
Ion ŞalaruIon Şalaru
x
Ion Şalaru
Ion Şalaru
Ion Şalaru: Nu. Este vorba numai de nefumători, cu excluderea fumătorilor activi. Dar dacă e să ne referim la fumatul pasiv sau expunerea la fumul de ţigară, atunci după studiile care au fost efectuate, între 40 de procente din populaţia adultă şi 50 de procente dintre copii sunt supuşi fumatului pasiv sau expunerii fumului de ţigară. Şi dacă adăugăm aceste procente la cele de fumători, de fapt ajungem la un număr impunător de persoane care sunt expuse acestui fenomen.
 
Europa Liberă: Şi cum această lege îi va proteja pe cei care nu fumează, dar sunt expuşi fumatului, pasiv?
 
Ion Şalaru: Dacă ar fi să fac o scurtă trecere în revistă a prevederilor legate de asta, legea se referă la publicitate, inclusiv la interzicerea publicităţii, sponsorizării produselor din tutun, clarifică, deci dă definiţia ce este o sponsorizare, care cazuri se consideră sponsorizare, de asemenea defineşte în ce cazuri se consideră că industria tutunului intervine în politicile statului, defineşte avertismentele şi noutatea este că odată cu punerea în aplicare a legii, vor fi stabilite anumite termene de conformare, dar stabileşte pentru prima dată introducerea unor avertismente combinate, adică pe lângă cele de ordin general pe care ne-am obişnuit să le vedem pe pachetele de ţigări de tipul că „Fumatul ucide”, vor fi aplicate şi pictograme sau imagini cu diferite situaţii de boală, cum influenţează fumatul sănătatea.
 
Europa Liberă: Haideţi, dle Şalaru să ne referim la o situaţie simplă: produse din tutun se vând la fiecare colţ în Chişinău. În sensul acesta există vreo restricţie în proiect, pentru că cine a fost prin alte state ce şi-au formulat nişte politici de descurajare a fumatului, au văzut că nu se vând peste tot, aşa cum se vând în Republica Moldova?
 
Ion Şalaru: Aveţi dreptate şi o altă noutate a acestei legi este că va introduce restricţii ce ţin de comercializarea produselor din tutun, vor fi stabilite anumite restricţii de
O altă noutate a acestei legi este că va introduce restricţii pentru comercializarea produselor din tutun...
 

amplasare a locurilor de vânzare a tutunului, vor fi interzise ca să se vândă concomitent cum avem astăzi că într-un chioşc Moldpresa împreună cu cărţi pentru copii se vând şi ţigări. De asemenea se va considera o reclamă a articolelor din tutun însăşi faptul expunerii lor la vedere pentru comercializare. Vor trebui acoperite, ca să nu fie la vedere, exact cum avem deja restricţii în mai multe ţări, inclusiv din Europa, America de Nord, Australia.
 
Europa Liberă: Să zicem că şi fumatul în spaţiile publice va fi interzis? Cine va avea grijă să-i prindă de mână sau de ţigară, vorba vine, pe cei care nu se vor conforma şi cu ce urmări?
 
Ion Şalaru: Deci, referitor la spaţiile închise, practic prin lege va fi interzis totalmente fumatul. Noi vedem că prevederea din legea existentă, cu amenajarea unor spaţii speciale pentru fumători de fapt nu este o metodă bună şi de fapt nu a contribuit eficient la reducerea numărului fumătorilor, dar şi este costisitoare, pentru amenajarea spaţiilor separate, ventilate, dotate, etc… Vor fi introduse modificări şi la codul contravenţional ce ţine de penalizarea cazurilor când se fumează în spaţiile închise sau în spaţiile publice unde este interzis fumatul. M-aţi întrebat cine va asigura verificarea şi aplicarea
Încercăm să creăm şi mecanismele respective pentru aplicarea legii...
 

sancţiunilor… Concomitent cu modificările la legea 278 se propun modificări şi la alte legi, cum ar fi Legea cu privire la poliţie pentru a da atribuţii suplimentare poliţiei să aplice sancţiuni pentru persoanele fizice. Se propun modificări şi la Legea cu privire la inspecţia muncii, care să aibă anumite atribuţii pentru aplicarea sancţiunilor în cazul nerespectării legislaţiei la locul de muncă, precum şi la legea cu privire la supravegherea în sănătatea publică, pentru a da atribuţii suplimentare serviciului de supraveghere în sănătate publică pentru a constata, a evalua şi a aplica sancţiunile respective. Încercăm să creăm şi mecanismele respective pentru aplicarea legii. 
 
Europa Liberă: Cum se va face cu închiderea chioşcurilor? În Republic Moldova să închizi un chioşc ar însemna să închizi un întreg sat aproape, este extrem de dificil… Cum se vor rări aceste locuri de vânzare unde poţi găsi ţigări oricând?
 
Ion Şalaru: De fapt, nicăieri în lege nu există că chioşcurile vor fi închise, dar vor fi stabilite nişte restricţii deja după practica altor legi, să zicem legea 78 cu privire la produsele alimentare, care restricţionează amplasarea sau comercializarea unor articole
Nicăieri în lege nu există că chioşcurile vor fi închise, dar vor fi stabilite nişte restricţii...
 

produse alimentare nesănătoase în vecinătatea şcolilor. Sau legea 1100, care restricţionează comercializarea băuturilor alcoolice. De asemenea va fi restricţionată amplasarea lor în raport cu instituţiile pentru copii şi instituţiile, medicale, plus că va fi introdusă o reglementare privind distanţa unul de la altul a locurilor de comercializare a tutunului. Fiindcă este o situaţia anormală de fapt: uitaţi-vă bunăoară numai o intersecţie – Stefan cel Mare cu Mihai Viteazul în vecinătatea Universităţii de Medicină, unde sunt numai instituţii care produc medici, promovează sănătatea, dar noi avem nu mai puţin într-o rază de 5 metri, cinci puncte de vânzare a ţigărilor. Este o situaţie anormală.
 
Europa Liberă: Dle Şalaru, cu siguranţă că în intenţiile Dvs. împotriva tabagismului sunteţi într-un fel de război cu industria tutunului, dar şi cu cei de la guvernare care consideră că este un lux prea mare să renunţi la sute de milioane de lei venituri la buget  provenite din fumul ţigării. Vreo şansă de a cădea la învoială asupra vreunui compromis?
 
Ion Şalaru: În primul rând vreau să vă spun că noi separăm guvernarea de industria tutunului, pentru că scopurile trebuie să fie diferite. Noi suntem conştienţi că va fi dificil să promovăm această lege, cum de fapt nu a fost uşor să promovăm nici programul
Va fi dificil să promovăm această lege. Dar suntem susţinuţi atât la nivelul Ministerul Sănătăţii, cât şi de OMS...
 

naţional privind controlul tutunului. Dar ne asumăm acest risc, pentru că nu avem alternativă. Şi vreau să vă spun că nu suntem singuri în această acţiune: suntem susţinuţi atât la nivelul Ministerul Sănătăţii, cât şi de OMS, care actualmente se află într-o misiune la noi în ţară şi au participat la atelierul de lucru şi au apreciat această lege şi ne vor ghida în sensul elaborării unei legi mai mult sau mai puţin actuale. Totodată dorim ca prin implementarea acestei legi nu doar să protejăm sănătatea, dar să conştientizăm întreaga societate că este un fenomen negativ şi urmează să punem cu toţii umărul pentru a promova legea. Şi beneficiem şi de susţinerea societăţii civile.

Taguri Alexandru Canțîr,Europa Liberă,Liliana Barbăroşie,Interviul matinal la Europa Libera

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate