Linkuri accesibilitate

Moldova şi progresul relativ în combaterea corupţiei


Despre factorii care au avantajat Moldova în clasamentul Transparency International.

Organizaţia Transparency International şi-a publicat noul raport despre percepţia corupţiei în ţările lumii. Potrivit raportului, Moldova a înregistrat un progres frumos în acest an faţă de raportul din 2011 şi a avansat pe locul 94 din cele 176 ţări incluse în clasament. Ceea ce înseamnă cu progres de 18 locuri. Înseamnă că a scăzut şi nivelul corupţiei? Fapt este că potrivit raportului Transparancy International, a crescut procentul persoanelor care ar refuza categoric să dea mită şi al celor care consideră inadmisibilă acceptarea mitei. Detalii despre situaţia din Moldova, de la Alla Ceapai:

Lilia Carasciuc expertă la Transparency International în Moldova spune că de fapt nivelul corupţiei a rămas cam acelaşi ca şi acum un an. Urcuşul în clasament al Moldovei, în opinia expertei, se datorează mai curând unor factori situaţionali. Moldova a câştigat cinci poziţii drept urmare a faptului că cinci state nu au fost incluse în acest an în clasament. Moldova a fost avantajată şi pentru că îşi împarte poziţia cu alte şase state, Grecia, Benin, Columbia, Djibouti, India şi Mongolia, acumulând acelaşi scor al nivelului corupţiei de 36 de punte. Doar cu un punct mai mult decât acumulase Moldova acum un an, spune Lilia Carasciuc:

Lilia Carasciuc
Lilia Carasciuc
„Dacă noi recalculăm indicele anului precedent, după metodologie din acest an, atunci schimbarea ar fi de la 35 la 36 de puncte. Adică modificare ar fi foarte modestă. Dar aceasta ne-a plasat în clasament mult mai bine, pentru că erau foarte multe ţări care erau aproape de noi.”

Într-un studiu recent al Transparency International, fiecare al doilea moldovean chestionat spune că în acest an corupţia a sporit. Sistemul judecătoresc este în opinia moldovenilor cea mai coruptă ramură a puterii, iar cel mai frecvent iau mită poliţiştii, medicii şi profesorii. Partea bună este că numărul moldovenilor care au declarat categoric că nu ar accepta să ofere sau să ia mită este în creştere, potrivit studiului. Scăderea toleranţei faţă de corupţie este, în opinia Liliei Carasciuc, singura explicaţie de ce Moldova a progresat, deşi nesemnificativ la indicele nivelului corupţiei.

Preşedintele CREDO, Sergiu Ostaf e de părere că Moldova ar fi avansat în clasament datorită faptului că au fost constituite instituţiile care trebuie să lupte cu corupţia, cum ar fi CNI şi CNA şi datorită reformelor care se produc în poliţie şi justiţie:

Sergiu Ostaf
Sergiu Ostaf
„Şi asta ar putea să fie luat în calcul pentru clasamentul general. Pe de altă parte, ceea despre ce am vorbit, deocamdată nu am văzut să funcţioneze şi să producă impact la nivelul percepţiei oamenilor şi oamenii să beneficieze în mod direct. Nu cred că oamenii ar avea o percepţie calitativ diferită decât cea care a fost acum un an. Cred că în continuare foarte mult înfloresc cazurile de mită mică, adică când se dă mită funcţionarilor pentru anumite beneficii, favoruri. Probabil că în continuare avem probleme cu funcţionarea agenţilor economici şi presiunea care vine din partea autorităţilor publice. Eu nu cred că aici s-au produs careva schimbări.”

În opinia mai multor experţi, indicele de percepţie a corupţiei are o importanţă decisivă atunci când este evaluat parcursul european al Republicii Moldova.
Previous Next

XS
SM
MD
LG