Linkuri accesibilitate

Ai bani pentru hrană?


Astea sînt priorităţile: hrana, apoi facturile, lucrurile, apoi călătoriile.


Un nou top realizat în străinătate şi o nouă clasare dezolantă a Republicii Moldova. Nu ştiu cum se face că topurile astea, plămădite pe alte meridiane, mai mereu ne pun într-o lumină proastă. Păi, poate e mai bine să le ignorăm? Nu, mai bine e totuşi să le studiem şi să vedem cum sîntem văzuţi dinafară şi cum sîntem, de fapt.

Ultimul top vizează cheltuielile de consum şi include 36 de ţări europene. Şi aflăm că cetăţeanul moldovean cheltuieşte foarte mult pentru produsele alimentare, mai exact 42% din totalul cheltuielilor de consum. Sîntem pe locul trei în acest clasament, după Kazahstan şi Ucraina, unde pentru hrana cea de toate zilele se cheltuieşte şi mai mult. La polul opus e una din cele mai prospere ţări, Luxemburg. Acolo produselor alimentare le revine doar 8,5% din cheltuielile locuitorilor, adică foarte puţin.

Ce înseamnă asta e lesne de înţeles. Cel care cheltuieşte cea mai mare parte de bani pentru mîncare nu prea mai are bani pentru haine, lucruri, odihnă şi medicină. Iese că noi cu precădere mîncăm, în timp ce alţii, din ţări mai prospere, se odihnesc pe Coasta de Azur sau învaţă la Cambridge. Tristă, dezolantă realitate.

Şi nu doar salariile noastre sînt mai mici ca ale celor de pe alte meridiane, ci şi preţurile noastre sînt europene de multe ori. E limpede de ce la noi lumea nu prea citeşte. Omul care trebuie să cheltuiască cea mai mare parte a venitului pentru salam şi pîine nu mai are chef să intre în librărie.

Ar fi fost de-a dreptul interesant să vedem ce e cu cele 58% de cheltuieli rămase. În ce scop foloseşte banii rămaşi moldoveanul care cheltuieşte salariul cu precădere pentru hrană? Topul recent nu ne spune asta, dar e suficient să aruncăm o privire în jurul nostru ca să nu mai avem nici un fel de dubii. Pentru facturi şi lucruri. Cineva îşi cumpără un televizor, o maşină de spălat sau un laptop. Altcineva reuşeşte, cu ajutorul rudelor care muncesc peste hotare, să adune bani pentru un automobil sau o călătorie de vis în Antalia.

Astea sînt priorităţile: hrana, apoi facturile, lucrurile, apoi călătoriile. În caz de forţă majoră se cheltuiesc bani pentru sănătate. Lectura profundă e undeva foarte departe, aproape inaccesibilă şi insignifiantă. Se vinde mai cu seamă cartea pentru copii al cărei design contează mai mult decît textul. Asta e situaţia în ţara în care omul cheltueşte cea mai mare parte a banilor pentru alimente.
XS
SM
MD
LG