sâmbătă, noiembrie 29, 2014 Ora Locală 00:45

Moldova

Medicamente cu 300% mai scumpe în farmacii decât la producător

Prin ce se explică diferenţa - încearcă să răspundă un studiu despre transparenţa şi eficienţa reglementărilor pe piaţa farmaceutică.

x

Multimedia

Audio
  • Medicamente cu 300% mai scumpe în Moldova decât la producător

Lipsa unor regulamente clare de funcţionare a pieţei farmaceutice lasă loc pentru înţelegeri de culise între unii agenţi economici, în consecinţă oamenii sunt puşi în situaţia să achite preţuri nejustificat de mari pentru medicamentele procurate în ţară. La această concluzie au ajuns autorii studiului „Analiza transparenţei şi eficienţei reglementărilor pe piaţa farmaceutică”, realizat cu suportul Fundaţiei Soros-Moldova. Detalii are Diana Răileanu:
 
Cercetarea a fost lansată de experţii Institutului Economie de Piaţă, care au ajuns la concluzia că în Republica Moldova statul a ratat şansa de a crea un mecanism clar de control al pieţei medicamentelor. Drept urmare, companiile ajung să impună preţul care le convine. Unul din autorii studiului „Analiza transparenţei şi eficienţei reglementărilor pe piaţa farmaceutică”, Viorel Gîrbu, susţine că în cazul unor medicamente pacienţii scot din buzunar de două sau chiar trei ori mai mult decît ar trebui:

„Preţurile au crescut mai mult decît media pentru produsele nealimentare. În Moldova există o inflaţie, e un fenomen firesc, dar vedem că inflaţia la medicamente este mai mare decât media inflaţiei pentru categoria de produse din care face parte medicamentele, adică preţul medicamentelor cresc mai repede, decât preţul la alte produse nealimentare. Cei care împiedică dezvoltarea pieţei, din punctul nostru de vedere, sunt autorităţile care impun un cadru normativ neeficient, care nu stimulează competiţia ci introduce anumite norme de protecţie a unor importatori, a unor agenţi care activează pe această piaţă.”
 
Pentru a face mai atractiv sectorul, autorităţile au operat mai multe reforme în ultimul timp. În 2005, de exemplu, a fost creată o Agenţie a Medicamentului care monitorizează stabilirea şi formarea preţurilor pe acest segment de piaţă. De asemenea, în 2010, Guvernul a aprobat un Regulament cu privire la modul de stabilire şi înregistrate a preţurilor, după ce premierul Vlad Filat s-a referit la anumite scheme frauduloase. În opinia expertului Roman Chirca, de-a lungul anilor statul şi-a axat prea mult atenţia pe reglementarea internă a pieţei, or peste 80 % din preparatele farmaceutice sunt importate, respectiv activitatea importatorilor rămâne necontrolată:
 
„Noi am demonstrat că în partea vizibilă, în structura preţurilor, ceea ce reglementează statul se referă la segmentul importator-consumator. În acest lanţ statul într-adevăr verifică şi controlează preţurile. Or ceea ce am încercat noi să demonstrăm este că adevărata majorare de 1,5 – 3 ori are loc în zona producător extern-importator şi aici are loc toată magia de creştere a preţurilor, nu pe piaţa internă unde toate autorităţile îşi focusează atenţia.”
 
Studiul despre transparenţa şi eficienţa reglementărilor pe piaţa farmaceutică a stârnit nemulţumirea responsabililor din cadrul Agenţiei Medicamentului care au acuzat autorii că ar fi prezentat eronat situaţia. Iată explicaţia directorului Agenţiei, Alexandru Coman:
 
„Eu acum sunt departe de a lua atitudine faţă de declaraţiile colegilor, cred că e o să le dăm crezare, pentru că au vrut să-şi facă puţin publicitate şi să facă ca raportul lor să fie mai frumos. Plus că pe parcursul anilor au fost tot felul de carenţe în activitatea şi a sectorului respectiv şi a reglementărilor, noi sigur că acum suntem într-o activitate de a reforma sistemul, de a aduce cît mai multă transparenţă şi eficienţă acestui proces.”
 
Raportul lansat de experţii Institutului Economie de Piaţă constată că toate reformele care au avut loc de-a lungul timpului nu şi-au atins obiectivul ţintit, or cel mai bine situaţia este oglindită în localităţile rurale, unde deseori pacienţii sunt nevoiţi să parcurgă şi zeci de kilometri pentru a găsi o farmacie. Datele oficiale arată că din cele aproape o mie de farmacii din ţară, doar 260 sunt deschise la sate.

Taguri Diana Răileanu,medicamente,piaţa farmaceutică Moldova

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate