duminică, noiembrie 23, 2014 Ora Locală 15:21

Cultură / Cartea la pachet

un cristian, Morţii Mă-tii

Orice ar face copilul, apoi adultul un cristian, tot la privegherea celor apropiaţi se-ntoarce.

Scriitorul Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
Scriitorul Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)

Multimedia

Audio

Mai mult decât un „personaj literar auxiliar”, cum se autodefineşte, un cristian (cu litere mici, ca la numărătoare) debutează cu un roman, Morţii Mă-tii, Casa de pariuri literare, 2012, anunţat iniţial în 2010, dar retras după ce i-a fost cenzurat titlul. Nu-i cazul să amintesc aici ce spunea Paul Zarifopol despre „trimiterea [cuiva] la originea naturală”; cert e că valoarea scrierii nu stă în epatarea „lumii bune”, departe de aceasta.

Citindu-i primele două părţi ale romanului, ai zice că parcă eşti (şi totuşi – nu prea!) în Amintiri din copilărie, copilăria fiind cernoziomul din care creşte viitorul adolescent miop. „De fapt, şi acum, când cică scriu, am ciudata impresie că scriu atunci”, spune la un moment dat un cristian, după care descrie jocurile acelei copilării, vârsta marilor descoperiri: „Cu cât eşti născut mai de demult, cu-atât mori mai repede”. Este suficient însă să moară mezina familiei, Măiţă, ca socoteala de acasă – „Io vă mănânc coliva la amândoi!” – să se întoarcă în „fiecare trăieşte cât i-e scris”. Peste doar câteva pagini, coborârea sicriului lui Adiţă, purtat pe umeri de copii (printre ei, şi naratorul), şi care brusc „s-a rostogolit pe scări cam la şapte-opt trepte, prăvălindu-se cu fundul în sus peste ghivece”, îl face ne micuţul ochelarist să se roage „cu lacrimi pe obraji, în genunchi la Maica Domnului să nu mă mai facă mare, ca să nu mai duc în viaţa mea sicrie”.

Toate acestea, în copilărie, pentru ca odată ajuns adult, să exclame: „Morţii mă-sii de viaţă!”, chiar la priveghiul tatălui (vezi partea a treia, Necrologul – excelentă). Stilul devine sobru, la patru ace: „Intratul în cameră pentru sărut. Pe frunte. Cel oficial. Proaspăt bărbierit (…) Mortăciunea era brici”, nu fără unele „răsuciri” stilistice de genul: „De-atunci ştiu, morţii mi s-au prins de părul des şi castaniu, ca acel liliac rătăcit printre castani”. Altfel spus, orice ar face copilul, apoi adultul un cristian, tot la privegherea celor apropiaţi se-ntoarce, chit că „nu vreau să mă gândesc la moarte, pentru că nu ştiu cum să mă gândesc la moarte”.

Or, aşa ceva nu se învaţă, cel mult – se scrie. Vorba vine: „Pe morţi să-i astupi în pământ, pe vii să-i îngropi în hârtii!”

Taguri romania,Radio Europa Liberă,Emilian Galaicu-Păun,Cartea la pachet,un cristian

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate