miercuri, aprilie 23, 2014 Ora Locală 19:00

Rubrici / Lumea din jur

Naufragiații societății: azilul de noapte din Bruxelles

Cel mai greu de suportat, în acest simulacru de viață care e azilul de noapte, e faptul că în fiecare dimineață oroarea străzii reîncepe.

(foto: Frédéric Pauwels)
(foto: Frédéric Pauwels)

Multimedia

Audio
  • Lumea din jur: un reportaj de la Bruxelles realizat de Dan Alexe

MĂRIMEA TEXTULUI - +

In fiecare zi, la căderea nopții,  in centrul „capitalei Europei“, Bruxelles, pe bine-numita Rue Royale, zeci - uneori chiar sute - de săraci ai străzii și imigranți ilegali se îngrămădesc la centrul medical combinat cu azil de noapte deschis în urmă cu câteva zile de Médecins du Monde, organizația umanitară franceză creată pentru a acorda ajutor medical de urgență bolnavilor lipsiți de mijloace finaciare și materiale din țările sărace. Médecins du Monde a deschis acest centru împreună cu Samu Social, și oferă, în afară de hrană caldă și consultări medicale gratuite, posibilitatea adăpostirii pentru o noapte.
 
Situația e îngrijorătoare și începe să se asemene din ce în ce mai mult cu anumite situații întâlnite în general în țările lumii a treia, cum a declarat-o Europei Libere șeful programului Médecins du Monde pentru Belgia Stephane Heymans.
 
Doctorii mi-au permis să discut în mod liber cu bolnavii și săracii care sînt îngrijiți fără a fi obligați să își divulge adevărata identitate, deși, pentru nevoile dosarului, e nevoie de un nume, fie el și fals. 
 
Khaled e algerian :
 
- „Locuiesc in strada, dacă pot să zic așa. Traiesc in stradă în Bruxelles si nu stiu ce as fi facut fără centrul ăsta. Anul trecut, un om fără adăpost pe care îl cunoșteam a murit de frig, noaptea... nici măcar iarna, era în noiembrie ca acum. Hipotermie se numește asta. Mai e ceva: cînd ești în stradă uneori te bat polițiștii. Eu, de exemplu, nu am documente, sînt imigrant ilegal... cei ca mine nu au absolut niciun drept.“
 
Spre deosebire de situația de dinainte de criză, doar o treime din acești săraci absoluți sînt belgieni, iar printre oamenii străzii au început să apară din ce în ce mai multe femei. Khaled se jură însă că el, cel puțin, dacă ar avea ocazia, ar proteja o femeie a străzii :
 
- „Nu trebuie să lași o femeie în stradă. Eu, de exemplu, dacă aș avea un loc aici în adăpost și ar fi ultimul loc, dar aș vedea o femeie în stradă, i-aș ceda locul meu femeii. Femeia e o persoană sfântă, care trebuie apărată.“

  • Bruxelles în miez de noapte și voluntarii de la Samu Social (fotografii: Frédéric Pauwels)
 
Cel mai greu de suportat, în acest simulacru de viață care e recursul la azilul de noapte și la serviciile Médecins du Monde e faptul că în fiecare dimineață oroarea străzii reîncepe :
 
- „Pe mine mă cheamă Catalano Marco. Am avuto viață foarte dură. Doi ani de zile am dormit în metrou. Puțină lume a cunoscut ce am cunoscut eu. Când eram copil, am fost violat de niște pakistanezi. Acum știu să mă bat, iar în metrou i-am spart unuia fața cu o bară de fier... Pînă și polițiștii m-au aplaudat. Vreau însă să vă spun că cel mai greu în ritmul ăsta de viață cu Médecins du Monde e că te obligă să ieși dimineața iar în stradă. Aici e doar pentru dormit și mâncare... nu pot să vă explic ce înseamnă să te refugiezi iar în gară la 8 dimineața. În noaptea asta am să dorm aici, dar mîine dimineață o iau de la capăt.“
 
Solidaritatea, între oamenii străzii, urmează în mod spontan linii etnice. La coadă, așteptănd să le vină rândul la haine curate, întâlnesc un grup de români :
 
-„ Locul ăsta în care poți să te odihnești puțin e foarte bun... dacă dormi afară e greu, te obosești... Aici îți acordă niște drepturi, mănânci bine, dormi liniștit, dimineața ai micul dejun... servicii medicale...  îți dă haine, dacă vrei să te schimbi și n-ai altele... poți să faci baie... orice...“
 
Și cum aflați despre locul ăsta? îi întreb. Ca doar nu e scris sau anuntat nicaieri. De unde se stie de el?
 
- „Pentru mine e al cincilea an aici“, sare une alt român: „Eu stiu deja ca dupã 15 noiembrie centrul se deschide.“
 
Fatã de alte țări cum e în centrul de aici? îi întreb. In alte țări e la fel?
 
- „In Franta sînt alte posibilitati. Acolo poti dormi mai multe nopti la rînd fara sa trebuiasca sa iesi si sa revii. Aici regulile sînt mai grele, dar poti sa te rezolvi si aici. Eu am plecat din România din 1980. Cunosc toate diferentele astea dintre sisteme.“
 
Pai daca e mai bine in Franta, de ce nu stati acolo?, întreb.
 
- „Mersesem acum pîna in Olanda si mi s-au furat actele“, spune omul. „Asa ca deocamdata sint obligat sa rămân aici.“
 
- „Oricum, e mai bine ca în țară“, conchide altul, rîzînd.
 
Acest „E mai bine ca în țară“ e desigur o glumă, un fel de a face haz de necaz al unor oameni care caută să păstreze o urmă de umor și din care unii, cînd sînt lucizi, se recunosc ca fiind irecuperabili. Ei mai au de înfruntat și ostilitatea altor grupuri etnice.
 
- „Eu zic oamenii ăștia trebuie să se ducă în țara lor. Pot să doarmă în metrou și la ei acasă, nu să-mi ocupe mie locul aici. Să nu mă luați drept rasist sau altceva, dar vreau să se întoarcă să doarmă în metroul din țara lor.“
 
Cerșetorul Catalano Marco nu e rasist, însă nici el nu doarme în metroul din țara lui. La plecare, mă informează că intenționează să trimită o petiție președintelui acestei țări.
 
Or, Belgia e un regat.

Taguri Dan Alexe, Bruxelles, Lumea din jur, homeless, imigranți ilegali

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate