Săptămîna aceasta, amatorii de șansonetă și mediile de informare din Franța au vorbit relativ mult despre una din cele mai îndrăgite cîntărețe de șansonete din anii 1960-'90, Barbara, de la a cărei dispariție s-au împlinit 15 ani. Puțini știu că pe linie maternă, originile cîntăreței se regăsesc în... Moldova începutului de veac XX. Agenda culturală semnată de Victor Eskenasy o amintește, pe fundal muzical:
„Pentru o înaltă doamnă brună, am inventat un cîntec, cîteva cuplete la lumină de lună,/Dacă într-o zi le va auzi, va ști că e un cîntec de dragoste pentru ea și pentru mine”. Așa sună textul unei cunoscute șansonete, scrisă de Georges Moustaki și cîntată împreună cu Barbara, în 1969, an dintre cei mai prolifici pentru cîntăreață. Barbara dădea, între altele un spectacol la Olympia, înregistrat de casa Philips, efectua imediat după spectacol un turneu în Canada, Olanda, Uniunea Sovietică, România, Israel și Japonia, în mai dansa alături de Maurice Bejart, apoi cînta în spectacolelule lui Claude Brialy ș.a.m.d.
La 24 noiembrie s-au împlinit 15 ani de la moartea șansonetistei, de loc uitată de francezi și de casa ei de discuri, Mercury/Universal, care
Intre momentele de vîrf ale integralei, sînt de amintit înregistrarea primului ei concert la Olympia, din ianuarie 1968, două șansonete pe texte de Serge Gainsbourg (Noi nu sîntem îngeri) și Claude François (Chiar dacă ai reveni) și un duo cu Johnny Hallyday.
Șansonetistei îi este consacrată în aceste zile și o nouă biografie,
Barbara, pe numele ei adevărat Monique Serf, s-a născut la Paris, în 1930. A apucat să-și cunoască bunicii pe linie maternă, mai puțin pe Moise Brodsky, dispărut timpuriu și mai mult pe soția acestuia, Hava, ambii de origine evreiască, cel dintîi din Basarabia, bunica din Ucraina, de la Zlatopol. Mama Barbarei, Ester, cunoscută și cu prenumele Madeleine, se născuse la... Tiraspol, în 1905.
Cu astfel de origini, adolescența, trăită în anii celui de-al doilea război mondial, mereu în căutarea unui adăpost pentru a evita deportarea, nu avea cum să nu-i fie marcată. In 1947, se înscria la Școala superioară de muzică de la Paris, atrasă de operă și, în același an la Conservator. Dar, un an mai tîrziu a abandonat studiile care nu o atrăgeau în mod particular, iar pe fondul destrămării familiei, în 1950, se refugia la Bruxelles, unde începe să cînte în cabaret, sub numele Barbara Brody.
Urmează ani de incertitudini și viață dezordonată, punctați de diverse contracte pentru a cînta sau a juca teatru, cu lecții de pian și
Discul ei Barbara chante Barbara acea să fie încununat în 1965 cu un premiu al Academier Charles Cros a cîntecului francez (Premiul Paul Gilson).
Barbara rămîne în amintirea multora și ca o artistă angajată. In 1967 se afla printre participanții la concertul „100 de artiști pentru Vietnam”, în 1972 îl omagia pe Paul Eluard la o sărbătoare l'Humanité, în 1986 cînta pe scena Operei Metropolitan, la invitația lui Mihail Barișnikov, care dansa pe melodiile ei, spre sfîrșitul vieții, la mijlocul anilor '90, se angaja cu trup și suflet pentru ajutorarea celor bolnavi de Sida.
Dar, dincolo de toate aceste considerații, rămîne o voce aparte, tandră, melancolică, aparent nesigură și o serie de cîntece de neuitat, cum este acest Göttingen...
