Linkuri accesibilitate

Castrarea CNA: Propaganda în loc de jurnalism


Guvernul modifică atribuţiile Consiliului Naţional al Audiovizualului, înaintea alegerilor parlamentare.

Prin ordonanţă de urgenţă şi cu puţin înainte de alegerile generale, guvernul român a modificat atribuţiile şi modul de funcţionare ale Consiliului Naţional al Audiovizualului. Ceea ce a provocat protestul vehement a cinci membri CNA, care au ameninţat chiar că se vor plânge Comisiei de Cultura din Parlament, Comisiei Europene si Parlamentului European. De la Bucureşti, Sabina Fati:

Guvernul roman schimba din nou regulile in timpul jocului printr-o ordonanta de urgenta care afecteaza drastic autoritatea Consiliului National al Audiovizualului. Pe scurt, odata cu intrarea in vigoare a acestei ordonante amenzile pe care le da Consiliul nu vor mai avea efecte imediate, ci daca aceste sint contestate de televiziuni, vor fi aminate pina la o hotarire definitiva a unei instante judecatoresti. Miza este protejarea Antenei 3, fondata de Dan Voiculescu, fost senator si candidat pe listele Uniunii Social-Liberale (USL), care se afla la guvernare in Romania.

Antena 3 are cea mai mare audienta, la categoria emisiuni informative, inregistrind in unele zile chiar peste 500 de mii de telespectatori pe tronsonul de seara. La aceste emisiuni nu exista, insa, aproape niciodata partea adversa, iar atacurile la persona sint mai degraba regula, decit exceptia acestui post de televiziune, care a primit amenzi usturatoare de la CNA, inclusiv cu suspendarea emisiei pentru perioade de cite zece minute.

Pina acum sanctiunile Consiliului National al Audiovizualului se aplicau imediat si abia apoi acestea puteau contesta in instanta, iar Antena 3, dar si B1Tv sau Realitatea au suportat amenzi fie din cauza unor emisiuni dezechilibrate, fie pentru atacuri dure la persoana sau fiindca au refuzat sa dea drept la replica. „Este vorba practice despre desfiintarea CNA” - a declarat Narcia Iorga, membra a Consiliului National al Audiovizualului propusa de presedintele Traian Basescu.

Daca ordonanta nu va fi oprita CNA nu va mai putea asigura, asa cum srile legea „un climat bazat pe libera exprimare si responsabilitatea fara de public” a audiovizualului romanesc, iar propaganda politica va lua incet, dar sigur locul jurnalismului, asa cum se intimpla de altfel deja la Antena 3.

Ordonanta care nemultumeste atit societatile de cablu, cit si agentiile de publicitate, va putea fi modificata cel mai devreme la inceputul anului viitor, cind noul parlament ar putea sa o dezbata in plen. Fireste ca exista posibilitatea atacarii la Curtea Constitutionala a acestei ordonante care castreaza CNA, dar procedurile dureaza, iar Campania electorala se termina peste doua saptamini. Oricum majoritatea membrilor Consiliului National al Audiovizualului au trimis o scrisoare catre Comisia Europeana prin care se pling ca guvernul a schimbat legea organica printr-o ordonanta de urgenta care va avea efecte extrem de nocive in timp asupra libertatii de exprimare.

Intre timp, Asociatia Europeana a Agentiilor de Comunicare (EACA), a trimis de asemenea Ministerului Justitiei de la Bucuresti o scrisoare oficiala in care isi exprima ingrijorarea cu privire la efectele negative care s-ar putea propaga asupra competitiei pe piata serviciilor media audiovizuale.

Agentii de publicitate sint nemultumiti de faptul ca noua Ordonanta de Urgenta prevede ca „orice achizitionare de spatiu publicitar televizat nu poate fi facuta de un intermediar decat in numele si pe seama beneficiarului final al publicitatii televizate", iar ofertele vor fi in mod obligatoriu confirmate in prealabil in scris cu radiodifuzorul, care presupune practic transparenta tarifelor practicate fata radiodifuzori. In plus, se interzice agentiilor sa primeasca alta plata decat cea de la beneficiarul final, ceea ce inseamna eliminarea unei surse importante de venit pentru agentii, in favoarea televiziunilor.

Pe de alta parte, nici companiile de cablu nu au raspuns favorabil schimbarilor dorite prin ordonanta, in cazul lor fiind vizate sanctiuni mai dure pentru nerespectarea principiului („must carry”) potrivit caruia posturile care se claseaza pe primele locuri ca nivel de audienta trebuie sa fie transmise obligatoriu de companiile de cablu, cu execeptia transmisiilor prin satelit, retragerea in doar in cinci zile a avizului de cablu si introducerea de obligatii suplimentare, precum asigurarea aceleiasi prelucrari a semnalului retransmis pentru toate serviciile de programe incluse in oferte.
XS
SM
MD
LG