joi, noiembrie 27, 2014 Ora Locală 12:34

Moldova

„Integrarea europeană a Moldovei: rezultate, probleme, perspective”

O nouă cercetare de la Centrul de analiză Expert-Grup şi Asociaţia pentru Democraţie Participativă.

x

Multimedia

Audio
  • „Integrarea europeană a Moldovei: rezultate, probleme, perspective”


Joi şi vineri, la Chişinău, se va afla preşedintele Comisiei europene Jose Manuel Barrosso. În pregătirea acestei vizite, s-a organizat astăzi o dezbatere despre problemele şi greutăţile cu care se confruntă Moldova pe drumul spre integrare europeană? La discuţiile organizate de ADEPT şi Expert-Grup a fost prezentă şi colega noastră Tamara Grejdeanu:

Unul dintre cele opt domenii supuse  monitorizării de către experţi se referă la reforma în justiţie. După ce anul trecut a fost adoptată strategia de reformă şi un plan de acţiuni, ceea ce autorităţile urmau să facă este să asigure independenţa şi eficienţa judecătoriilor şi procuraturii. În opinia experţilor, o evoluţie în acest sens este legea privind responsabilitatea judecătorilor. Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru democraţie participativă – ADEPT, este de părere că această lege ar proteja justiţia de ingerinţa politicului.
 
Igor BoţanIgor Boţan
x
Igor Boţan
Igor Boţan
„Se păstrează percepţia înaltă a corupţie în sistem, acest lucru îl desprindem şi din barometrul de opinie publică, este tărăgănată reforma profundă a procuraturii, persistă influenţe politice şi administrative, Consiliul superior al magistraturii din păcate are o influenţă aproape redusă  în procesul de reformă, persistă probleme vizând remunerare, asigurarea socială insuficientă a magistraţilor, procurorilor şi angajaţilor.”
 
Pe calea spre integrarea europeană a Republicii Moldova, guvernul şi-a asumat obligaţia de a reforma organele anticorupţie. Cu toate că opinia publică a aflat despre cazuri de corupţie, impactul real al reformei întârzie, iar implicarea politicului continuă să fie una evidentă, susţine expertul:
 
,,Comisia Naţională pentru integritate rămână nefuncţională , deşi trebuia să-şi înceapă activitatea la unu martie. Pentru anul curent verificarea declaraţiilor de avere, de venituri, de conflict de interese a fost blocată, au existat probleme la desemnarea membrilor şi conducerii centrului. Toate aceste lucruri sunt probabil expresia politizării excesive şi marea problemă a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană  este că în loc de instituţionalizarea organelor de stat are loc personalizarea lor.”
 
Pe plan economic Republica Moldova a înregistrat progrese la capitolul transparenţă a  băncilor comerciale, dar nu şi transparenţă a drepturilor de proprietate în sistemul financiar, spune Valeriu Prohniţchi, directorul executiv al Centrului analitic independent ,,Expert-Grup”:
 
Valeriu ProhniţchiValeriu Prohniţchi
x
Valeriu Prohniţchi
Valeriu Prohniţchi
„În ultimul timp noi vedem, dacă putem să spunem aşa o ofensivă administrativă din partea guvernului faţă de Banca Naţională a Moldovei care pe termen lunga ar putea să şubrezească independenţa băncii şi aceasta ar putea să aibă impact negativ pentru felul în care banca îşi va implementa strategia, scopul principal al băncii fiind controlul asupra inflaţiei. Persistă probleme grave în transparentizarea dreptului de proprietate, aici este o problemă nu doar cu felul în care acţionează Banca Naţională dar şi cu felul în care acţionează justiţia.”
 
Expertul şi-a expus opinia şi faţă de reuşitele Moldovei la capitolul politici comerciale:
 
„În domeniul politicilor comerciale am constatat progrese importante, s-a desfăşurat cu succes runda a treia de negocieri pe marginea zonei de liber schimb, aprofundat şi comprehensiv, au fost adoptate câteva legi importante inclusiv legea privind principiile generale privind siguranţa  alimentară şi au derulat destul de intens negocierile comerciale cu Turcia.”
 
Referitor la dezvoltarea durabilă şi promovarea dialogului social, experţii au notat interesul minim al autorităţilor faţă de crearea unui Consiliu economico-social, inclus în planul de acţiuni, Moldova - Uniunea Europeană.

Taguri Expert Grup,ADEPT,Integrarea europeană,Tamara Grejdeanu

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate