Linkuri accesibilitate

Doi deputați prinși în flagrant în plină campanie electorală


Înainte de alegerile din 9 decembrie există încă destui care mai vor să facă rost de bani pentru campanie prin mijloace ilicite.


În România continuă arestările de demnitari bănuiți de corupție, iar unii analiști cred că ar putea fi o dovadă că în ciuda disputelor dintre guvern și președinte altă ramură a puterii, justiția, își face datoria. Relatează de la București Sabina Fati.

Pentru prima data intr-o campanie electorala din Romania, doi parlamentari sint ridicati de Directia Nationala Anticoruptie pentru trafic de influenta si luare de foloase necuvenite. Scandalul din jurul celor doi nu a dus, insa, la acuzatii de dosare politice, cum se intimpla pina acum, poate si din cauza ca cei doi fac parte, intimplator sau nu, din tabere adverse. Astazi a fost luat cu mandat de aducere de procurorii anticoruptie, deputatul socialist, Ion Stan, vicepresedinte al Comisiei pentru verificarea Serviciului Roman de Informatii. Un om de afaceri l-a denuntat dupa ce deputatul socialist i-ar fi cerut circa 30 de mii de euro, din care ar fi primit mai mult de jumatate pentru a-l ajuta sa obtina contracte pentru lucrari publice cu primariile din judetul Dimbovita, judet aflat in sudul Romaniei.
Deputatul socialist a fost se pare prins in flagrant, desi cu mai putin de zece zile in urma un alt deputat, Alin Trasculescu de la PDL a fost arestat pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru trafic de influenta, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata si instigare la spalare de bani. Democrat-liberalul a fost denuntat de un om de afaceri care sustine ca i-ar fi dat deja 80 de mii de euro si ca acesta a mai cerut 300 de mii de euro pentru a-i facilita accesul la contracte cu autoritatile publice din judetul Vrancea. Pentru a putea fi cercetat deputatul din tabara de dreapta a fost nevoit, sub presiunea colegilor sai din PDL sa-si dea deja demisia din Parlament, acolo unde mai sint blocate doua dosare de fosti ministri, care nu pot fi anchetati penal fara voia Legislativului.
Cu toate ca Directia Nationala Anticoruptie are in atentie mai multi parlamentari, inainte de alegerile din 9 decembrie exista inca destui care mai vor sa faca rost de bani pentru campanie prin mijloace ilicite, semn ca nu toti sint inca impresionati de eficienta procurorilor romani. In orice caz sistemul denunturilor a inceput sa functioneze abia in ultima perioada, cind oamenii au prins curaj si au inteles ca ar trebui sa functioneze sistemul clasic al licitatiilor, inaintea traditiei intermedierilor.
Cei doi deputati prinsi in flagrant in plina campanie electorala, candideaza pentru un nou mandat, in speranta ca intr-un viitor nu foarte indepartat Directia Nationala Anticoruptie va fi lasata fara dinti, altfel spus Uniunea Social-Liberala, aflata la guvernare in Romania intentioneaza, potrivit declaratiilor liderilor acesteia sa modifice functionarea procuraturii anticoruptie, in asa fel incit politicienii sa nu mai fie ridicati de-acasa in orice moment.
E destul de greu de revenit la perioada anterioara fiindca multi procurori anticoruptie vor sa fie independenti si este greu de crezut ca pot fi opriti sa vorbeasca, daca sint cenzurati sau obstructionati, dupa ce vreme de aproape opt ani au fost lasati sa ancheteze orice oficialitate, indiferent de rangul sau influenta sa. In aceasta ecuatie miza este numirea unor procurori integri atit la Parchetul General, cit si la Departamentul National Anticoruptie, chestiune care va fi transata dupa scrutinul parlamentar programat pentru 9 decembrie.
XS
SM
MD
LG