Linkuri accesibilitate

„O parte a elitei ruseşti crede că pentru a-şi consolida puterea în Rusia are nevoie de un duşman extern”


Vicepremierul rus Dmitri Rogoyin şi cîntăreaţa americană Madonna.
Vicepremierul rus Dmitri Rogoyin şi cîntăreaţa americană Madonna.

Interviu cu Ariel Cohen despre relaţiile americano-ruse.



După realegerea sa, preşedintele Statelor Unite Barack Obama are între altele sarcina de a revitaliza relaţiile americano-ruse. Legăturile dintre Washington şi Moscova par să fi stagnat, după resatarea din 2009-2010. şi reîntoarcerea la Kremlin a lui Vladimir Putin. Corespondentul Europei Libere Robert Coalson a stat de vorbă recent cu Ariel Cohen, cercetător la Heritage Foundation din Washington DC. Ariel Cohen a fost consilier al executivului american, dar şi în sectorul privat, pe probleme legate de Rusia şi Uniunea Sovietică. Face parte din Consiliul petru Relaţii Externe şi e coatorul volmului „Eurasia în balanţă: Statele Unite şi transferul de putere regional. Interviul vă este prezentat în rezumat de Lucian Ştefănescu, iar prima întrebare pusă cercetătorului american a fost care e stadiul actual al relaţiilor dintre America şi Rusia, şi care sunt cel mai probabile puncte de conflict?


Ariel Cohen: „Ruşii au o agendă care îi pune în fricţiune cu Statele Unite. Mai întîi e Siria, unde ei nu doresc căderea regimului Assad. Împreună cu iranienii şi chinezii au blocat orice rezoluţie diplomatică, şi încă aprovizionerază cu armament regimul sirian. Dar se îndreaptă spre un eşec, pentru că regimul minorităţii alawite nu va supravieţui asaltului majorităţii sunite şi sprijinului internaţional pe care-l primesc luptătorii suniţi, în special din partea celorlalte ţări sunite din Orientul Mijlociu, Arabia Saudită, Qatar, Kuweit etc. A doua zonă de neînţelegere este apărarea antirachetă şi intenţia Statelor Unite de a construi scutul antibalistic în Europa, un scut îndreptat în primul rînd împotriva Iranului, şi a altor posibili jucători periculoşi, dar nu împotriva Rusiei în acest moment. Rusia are un arsenal masiv, ce poate copleşi orice fel aranjament de apărare anti-rachetă pe care îl putem prezice pentru viitor. În fine, aş spune că a doua administraţie Obama se va concentra pe chestiuni interne. Avem probleme economice şi fiscale semnificative de rezolvat, iar preşedintele nu va avea timp să se ocupe de agenda rusească.”

Europa Liberă: În ultima vreme în Rusia a fost înregistrată o tot mai pronunţată atidudine anti-americană, vizibilă în mod particular la televiziunile ruseşti. Ar trebui ca această atitudine să fie un motiv de îngrijorare?


Arel Cohen: „Dacă ne ducem cu 100 de ani în urmă vedem că în ultimele sale stadii (ultimul sfert al secolului 19 şi începutul secolului 20) imperiul Romanov era naţionalist şi xenofob. Era naţionalist şi xenofob, în comparaţie, să zicem, cu regimul mai libral al lui Alexandru al Doilea, pentru se simţea nesigur. Astfel încît, da, avem de-a face cu o puternică dimensiune antiamericană pe plan intern, care are ca menire să consolideze societatea, să creeze ceea ce în ruseşte se numeşte 'vneshny vrag', duşmanul extern, să crească prestigiul serviciior de securitate, al armatei, al statului, al comandantului suprem – preşedintele. Adică, într-adevăr, o cale de a legtimiza regimul actual, care se simte într-un fel slăbit în privinţa simpatiei populare, după ce a fost nevoit să ia măsuri extreme pentru a crea impresia că partidul de guvernămînt a fost ales în mod corect în Dumă la scrutinul din decembrie 2011.”

Europa Liberă: Cum evaluaţi cooperarea Rusiei la operaţiunie NATO conduse de Statele Unite pentru păstrarea securităţii în Afganistan?

Ariel Cohen:
„Ruşii joacă un rol pozitiv în ce priveşte tranzitul, şi doreşte să ofere şi sprijin logistic, pentru care sînt plătiţi, a propos. Acest sprijin ajută Rusiei însăşi să facă faţă ameninţării islamiste în Afganistan. Cred că această cooperare va continua şi după retragerea trupelor americane în 2014, pentru că ruşii sînt interesaţi să-şi menţină prezenţa în Asia Centrală, şi probabil vor aştepta sprijin logisticşi de informaţii din partea Americii, în caz că vor avea nevoie să intervină pentru a asigura mai multă securitate în Asia Centrală.”

Europa Liberă: Un analist rus spunea recent că cel mai bun lucru la care se poate spera în relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia în următorii patru ani este ca situaţia să nu o ia razna rău. Este acesta şi punctul dumneavoastră de vedere?

Ariel Cohen:
„Vorbind obiectiv (ceea ce înseamnă să ne gîndim la priorităţile ruseşti şi interesele naţionale ruseşti care sunt îmbunătăţirea economiei şi graniţe naţionale sigure), nu există nici un conflict inerent cu Statele Unite. În special dacă Rusia răspunde pozitiv la îngrijorările americane legate de zona drepturilor omului, dacă permite vieţii politice să-şi urmeze cursul incluzînd un sistem multipartinic, şi eu chiar cred că Rusia face paşi în această direcţie, doar că nu destui. Întrebarea e: va permite Rusia o competiţie multipartinică reală, şi ce se va întîmpla cu canalele de televiziune? Mai e opresarea activiştilor politici. Fostul oligarh Mihail Hodorkovsky e în continuare închis, şi a trecut vremea când eliberarea lui ar fi fost probabil foarte bună pentru relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite, şi chiar pentru Rusia însăşi. Dar dincolo de ce anume doreşte şi vrea Rusia, Statele Unite nu se pun în calea ei. Tragedia e că o parte a elitei ruseşti crede că pentru a-şi consolida puterea în Rusia are nevoie de un duşman extern, iar acest duşman nu poate fi nimeni altul decît cea mai mare superputere a lumii. E ca un sughiţ al Războiului Rece. E o mentalitate care nu ia în seamă realităţile secolulului 21, sau adevăratele ameninţări la adresa Rusiei, cum ar fi slaba performanţă economică, corupţia, crima, şi extremismul religios în Caucazul de Nord şi în alte părţi ale Federaţiei Ruse.”
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG