Linkuri accesibilitate

Victor Ponta împotriva vîntului


Chiar dacă doctoratul lui s-a dovedit un plagiat ordinar se presupune că Victor Ponta este bine suficient de familiarizat cu dreptul pentru a cunoaște și geneza și necesitatea instituțiilor pentru combaterea corupției endemice.


„Noi nu am intrat în UE doar ca să ne facă Agenția Națională de Integritate și Direcția Națională Anticorupție. [...] Noi am intrat pentru că Uniunea Europeană presupune coeziune și presupune o dezvoltare comună. [...] Dacă ni se spunea în 2007, „nu o să aveți nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI și DNA poate că ne gândeam de mai multe ori”.

Afirmația de mai înainte, nu prea responsabilă pentru un șef de guvern și ne-europeană în substanță, aparține proeuropeanului declarat Victor Ponta, întâmplător și pasager, prim ministru al guvenului României. Făcută de Crin Antonescu sau de noua stea a liberalismului românesc, Gigi Becali, ar fi putut fi pusă pe seama naționalismului vâscos în care înoată mulți politicieni din coaliția la putere și pentru care Europa este doar o vacă bună bună de muls.

Insă cazi pe gânduri când știi că afirmația apariține unui jurist cu doctorat, școlit în prin străinătate. Chiar dacă doctoratul lui s-a dovedit un plagiat ordinar, iar studiile în străinitate cam precare, se presupune că Victor Ponta este bine suficient de familiarizat cu dreptul pentru a cunoaște și geneza și necesitatea instituțiilor pentru combaterea corupției endemice care afecteza țara de două decenii, în folosul celor care exercită putere. Are câteva cazuri spectaculoase chiar în propriul partid.

Noul scandal, generat de escaladarea conflictului dintre președinte și primul ministru, a izbucnit exact în momentul în care Victor Ponta afirma, pentru uzul străinătății, că o coabitare este posibilă, pentru că „testul din vară ne-a schimbat pe amândoi”. Mai mult, în mod amiabil, cei doi au fost de acord ca președintele să participe la summit-ul Consiliului European de la Bruxelles, unde se va schiţa bugetul multianual al Uniunii Europene în perioada 2014-2020.

Însă e criză și una din variante propune o reducere a bugetului cu 75 de miliarde de euro, cu reduceri mari în domeniile agricol şi de coeziune, ceea ce va afecta și sumele alocate României. Aici a sărit Ponta ca inocenta din baie, cu argumentul bine țintit electoral, că reducerea fondurilor alocate Românei înseamnă „400 de euro mai puţin pentru fiecare român”, știut fiind cât de sensibil este românul la banii pe care nu-i are și, vai, nici nu știe să-i utilizeze. Drept care i-a sugerat președintelui mandatul imperativ al „dreptului de veto”. I s-a explicat că un veto intervine în extremis, în cazuri speciale și precise, și că de regulă este precedat de negocieri laborioase și de compromis care-l fac inutil. Iar daca nu va fi realizat compromisul, pentru 2014 se va intra pe un buget anual, egal cu cel din 2013. Dar, în ciuda evidențelor, Victor Ponta vrea „veto” cu orice preț. Mai mult, tot din necesități electorale, uită că până acum România a reușit să utilizeze cam o zecime din sumele alocate, iar această parte infimă este grevată de bănuieli sau dovezi de corupţie.

Insă în Victor Ponta a scos din nou coarnele cârlanul fără minte, care sa bate cu pumnii în piept pentru drepturile românului, că dă bine în campania electorală. Și, pe deasupra, n-are nici cei șapte ani de-acasă!
Previous Next

XS
SM
MD
LG