luni, aprilie 21, 2014 Ora Locală 17:41

Cultură / Cartea la pachet

Pascal BRUCKNER, Luni de fiere

„Avusesem totul în afară de esenţial: perceperea celuilalt”

Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
x
Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)

Multimedia

Audio
MĂRIMEA TEXTULUI - +

Demn urmaş al marchizului de Sade, dar şi al lui Voltaire, Pascal Bruckner dă, prin Luni de fiere, Ed. Trei, 2011, una dintre capodoperele romanului francez din secolul XX; şi fiindcă celui ce are i se mai oferă pe deasupra, Roman Polanski ecranizează cartea, proiectând pe marele ecrane eterna dramă a cuplului, acum mai sfâşietoare ca niciodată.  
 
Totul începe sub cele mai promiţătoare auspicii – Didier şi Béatrice se îmbarcă pe o navă de croazieră, pentru o călătorie în India, noua Mekka a pelerinilor occidentali sătui de civilizaţie. Din chiar primele pagini, bărbatul citeşte Bhagavad Ghita, femeia un roman de Mircea Eliade, şi asta deoarece „cuplul nostru era o bibliotecă”. Realitate însă nu va întârzie să dea cu tifla acestei „vieţi ca din carte”, din clipa în care o întâlnesc pe puntea vasului pe fascinanta Rebecca, nu atât uşă de biserică („viaţa sa amoroasă începuse la vârsta la care eu îmi abandonam ultimele animale de pluş”), cât de confesional – Franz, soţul paralizat al acesteia, îi va istorisi lui Didier, în patru reprize, povestea lor de dragoste, fără să-l cruţe de cele mai ignobile amănunte („Ca să vorbesc în termeni medicali, eram deja ondinist, devenii scatofil…”), îngreţoşându-l la culme, şi totodată stârnindu-i o pasiune morbidă. De fapt, paraliticul tocmai pune la cale spectacolul destrămării cuplului-bibliotecă: „eu ţi-am spus cine era frumoasă şi cine nu era. Te-am făcut să juisezi prin delegaţie cu istorisirea juisărilor mele, te-am îngrozit cu cea a perversiunilor”, spre a-şi răzbuna propria-i neputinţă. Fraza pe care Franz o aruncă pe final – „dumneata ai retrăit în comedie ceea ce eu am cunoscut în tragedie” – sună ca o sentinţă, dacă nu ca un ferpar.
 
„Obişnuinţa de a nu împărţi nimic unită cu cea de a primi totul” îl fac pe eroul nostru să-şi constate eşecul: „avusesem totul în afară de esenţial: perceperea celuilalt”. Să fie oare adevărat că „dragostea înseamnă (…) două solitudini care se împerechează ca să creeze o neînţelegere”?!
 
                                                                                            19 noiembrie ’12

Taguri Radio Europa Liberă, cultura, Emilian Galaicu-Păun, Cartea la pachet, Pascal Bruckner

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate