sâmbătă, octombrie 25, 2014 Ora Locală 21:58

Cultură / Cartea la pachet

Pascal BRUCKNER, Luni de fiere

„Avusesem totul în afară de esenţial: perceperea celuilalt”

Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
x
Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)

Multimedia

Audio

Demn urmaş al marchizului de Sade, dar şi al lui Voltaire, Pascal Bruckner dă, prin Luni de fiere, Ed. Trei, 2011, una dintre capodoperele romanului francez din secolul XX; şi fiindcă celui ce are i se mai oferă pe deasupra, Roman Polanski ecranizează cartea, proiectând pe marele ecrane eterna dramă a cuplului, acum mai sfâşietoare ca niciodată.  
 
Totul începe sub cele mai promiţătoare auspicii – Didier şi Béatrice se îmbarcă pe o navă de croazieră, pentru o călătorie în India, noua Mekka a pelerinilor occidentali sătui de civilizaţie. Din chiar primele pagini, bărbatul citeşte Bhagavad Ghita, femeia un roman de Mircea Eliade, şi asta deoarece „cuplul nostru era o bibliotecă”. Realitate însă nu va întârzie să dea cu tifla acestei „vieţi ca din carte”, din clipa în care o întâlnesc pe puntea vasului pe fascinanta Rebecca, nu atât uşă de biserică („viaţa sa amoroasă începuse la vârsta la care eu îmi abandonam ultimele animale de pluş”), cât de confesional – Franz, soţul paralizat al acesteia, îi va istorisi lui Didier, în patru reprize, povestea lor de dragoste, fără să-l cruţe de cele mai ignobile amănunte („Ca să vorbesc în termeni medicali, eram deja ondinist, devenii scatofil…”), îngreţoşându-l la culme, şi totodată stârnindu-i o pasiune morbidă. De fapt, paraliticul tocmai pune la cale spectacolul destrămării cuplului-bibliotecă: „eu ţi-am spus cine era frumoasă şi cine nu era. Te-am făcut să juisezi prin delegaţie cu istorisirea juisărilor mele, te-am îngrozit cu cea a perversiunilor”, spre a-şi răzbuna propria-i neputinţă. Fraza pe care Franz o aruncă pe final – „dumneata ai retrăit în comedie ceea ce eu am cunoscut în tragedie” – sună ca o sentinţă, dacă nu ca un ferpar.
 
„Obişnuinţa de a nu împărţi nimic unită cu cea de a primi totul” îl fac pe eroul nostru să-şi constate eşecul: „avusesem totul în afară de esenţial: perceperea celuilalt”. Să fie oare adevărat că „dragostea înseamnă (…) două solitudini care se împerechează ca să creeze o neînţelegere”?!
 
                                                                                            19 noiembrie ’12

Taguri Radio Europa Liberă,cultura,Emilian Galaicu-Păun,Cartea la pachet,Pascal Bruckner

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate