vineri, octombrie 24, 2014 Ora Locală 14:17

Moldova

„Sînt probleme, dar sunt discutate fără ocolişuri, cu abordări pragmatice”

Interviu cu premierul Vlad Filat după discuțiile cu Dmitri Rogozin.

x

Multimedia

Audio
  • Interviu cu premierul Vlad Filat după discuțiile cu Dmitri Rogozin




Europa Liberă: În cadrul unei conferinţe de presă, Dmitri Rogozin, după întrevederea pe care a avut-o cu dumneavoastră, a spus, ca să-l citez: „Nu am rezolvat toate problemele, dar multe lucruri în relaţia moldo-rusă astăzi sunt mult mai clare”. Ce e clar?

Vlad Filat:
„În primul rând, este clar că noi avem o colaborare deschisă şi responsabilă. Avem un dialog la fel de bun, probabil, şi urmare a efortului pe care l-am depus pe parcursul a 3 ani de zile. Desigur, sînt probleme, dar sunt discutate fără ocolişuri, cu abordări pragmatice. Este rezultatul muncii şi este o platformă sănătoasă, pentru a consolida relaţiile bilaterale între Republica Moldova şi Federaţia Rusă.”

Europa Liberă: Două subiecte pe marginea cărora bănuiesc că s-a discutat cel mai mult: posibilitatea deschiderii consulatelor. Moscova ar vrea ca în Republica Moldova să existe încă 2 consulate ruseşti: unul la Bălţi, altul la Tiraspol.

Vlad Filat:
„Pentru a înţelege exact ce presupune acest proces care are ca şi scop deschiderea consulatelor şi aici este vorba de consulate generale, trebuie să vedem nu doar experienţa, dar modul în care se întâmplă aceste lucruri şi în alte părţi, având la bază acorduri internaţionale, la care face parte şi Republica Moldova. Ce ţine de consulatul de la Bălţi: în cadrul discuţiilor, mesajul meu a fost unul de răspuns că dânşii trebuie să facă tot ce ţine de condiţiile procedurale şi Chişinăul oficial va da aviz pozitiv. Nu vedem niciun obstacol în acest sens. La
Raioanele din est sunt parte componentă a teritoriului suveran al Republicii Moldova. Tiraspolul este parte componentă a Republicii Moldova.

Bălţi noi avem la ora actuală alte două consulate. Este vorba de consulatul României şi este vorba de consulatul Ucrainei. Deci, nu este ceva nou. Acum ceea ce ţine de consulatul la Tiraspol. Raioanele din est sunt parte componentă a teritoriului suveran al Republicii Moldova. Tiraspolul este parte componentă a Republicii Moldova. Şi, atunci când noi deschidem oficii consulare şi la Tiraspol, trebuie să fie respectate toate acele condiţii necesare, pentru ca să poată fi funcţional acest consulat. Mesajul nostru a fost transmis: că vom continua discuţiile profesionist, în cadrul consultărilor consulare, care vor avea loc pe data de 22 noiembrie. Vom discuta, vom lua decizii în interesul Republicii Moldova şi cu respectarea integrală a dreptului nostru suveran.”

Europa Liberă: De fapt, la ce ar ajuta inaugurarea acestui consulat la Tiraspol?

Vlad Filat:
„Eu nu văd cu ce ar încurca inaugurarea acestui consulat general la Tiraspol, dacă condiţiile necesare, care iarăşi reies din norma internaţională, dar şi din normal naţională, sunt respectate.”

Europa Liberă: Dacă şi alte state se adresează cu rugămintea să inaugureze consulate pe teritoriul din stânga Nistrului, ce răspuns are Chişinăul?

Vlad Filat:
„Cu respectarea procedurilor legale şi în examinarea foarte amănunţită de către autorităţile Chişinăului, au acelaşi drept.”

Europa Liberă: De la Chişinău domnul Rogozin a plecat la Tiraspol. A spus că se va întâlni cu autorităţile de acolo, dar va vizita şi întreprinderi industriale. Prezenţa lui la Tiraspol ce lasă de înţeles pentru Chişinău?

Vlad Filat:
„Eu am avut o solicitare adresată domnului Rogozin, ca împreună să asigurăm prezenţa în cadrul Comisiei interguvernamentale moldo-ruse a reprezentanţilor din stânga Nistrului. Şi eu mă bucur că s-a reuşit să fie anume aşa. Domnul Rogozin are dublă calitate, este şi reprezentant al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru reglementarea conflictului
Eu sper foarte mult că acţiunile pe care le va avea domnul Rogozin la Tiraspol vor fi în continuarea celor discutate.

transnistrean. Şi este evident că această vizită pe care o efectuează în stânga Nistrului era una firească. Eu sper foarte mult că acţiunile pe care le va avea domnul Rogozin la Tiraspol vor fi în continuarea celor discutate, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o, care au obiectiv reglementarea conflictului transnistrean. Sunt foarte multe probleme pe care trebuie să le discutăm, să le rezolvăm, toate aceste acţiuni să ducă, pas cu pas la apropierea unei soluţii.”

Europa Liberă: E disponibilă Moscova astăzi să fie discutat un eventual statut pentru regiunea transnistreană?

Vlad Filat:
„Până în prezent, toate asigurările pe care le-am primit din partea conducerii politice a Federaţiei Ruse au fost în strictă conformitate cu obiectivele pe care le are Republica Moldova şi în cazul dat vorbim despre reglementarea conflictului transnistrean. Ceea ce înseamnă respectarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: S-a vorbit mult despre existenţa unui plan de soluţionare a problemei transnistrene, planul Rogozin. De aceasta v-am întrebat.

Vlad Filat:
„S-a vorbit anterior şi despre planul de federalizare Merkel şi multe, multe alte lucruri. Această abordare este una nocivă. Este foarte uşor să lansezi zvonuri, să speculezi în jurul acestor zvonuri. Doar că, dacă eşti sincer şi urmăreşti reintegrarea ţării, trebuie să avem maximă responsabilitate. Este un domeniu foarte sensibil, unde trebuie să fim foarte grijulii în ceea ce vorbim şi în ceea ce facem.”

Europa Liberă: Pe cât de mult contează să existe astăzi un proiect de statut pentru reglementarea conflictului transnistrean?

Vlad Filat:
„Sigur că este important, numai că acest proiect trebuie să fie rezultatul negocierilor în formatul 5+2. Doamnă Ursu, eu iarăşi am să revin şi am să mai spun că avem etape.
Etapa de elaborare a statutului care va sta la baza reglementării conflictului transnistrean este foarte importantă.

Sigur, etapa de elaborare a statutului care va sta la baza reglementării conflictului transnistrean este foarte importantă. La fel de important este ca la elaborarea acestui proiect, să fie implicate ţări care ulterior să aibă capacitatea în a asigura implementarea şi durabilitatea implementării acestui proiect. De aceea, proiectul de reglementare urmează să fie rezultat al negocierilor în acest format, capabil ulterior să asigure implementarea.”

Europa Liberă: Discutaţi şi despre prezenţa militară rusă în stânga Nistrului? Pentru că, pe de o parte, există aceste angajamente ale Federaţiei Ruse asumate la summit-ul OSCE de la Istanbul, pe de altă parte, se spune şi se vede că se modernizează armata rusă din stânga Nistrului. Ce se întâmplă totuşi? Ce discutaţi pe marginea acestui subiect?

Vlad Filat:
„Republica Moldova, conform prevederilor constituţionale, este stat neutru sub aspect militar, ceea ce înseamnă  că orice prezenţă militară pe teritoriu suveran este ilegală. De aceea toate discuţiile noastre care sunt îndreptate în acest proces de reglementare a conflictului transnistrean, au ca obiectiv şi realizarea dreptului suveran al Republicii Moldova şi lucrul acesta trebuie să fie clar pentru toţi, că aceste negocieri urmează să aducă la un compromis. Nu va fi un model perfect, aşa cum înţeleg unii sau alţii. Va fi un compromis, până la urmă. Însă sunt, în aceste negocieri, domenii şi lucruri care nu pot fi văzute ca posibil negociabile sau posibil compromis. Dacă revin la ceea ca m-aţi întrebat dumneavoastră de prezenţă militară şi aşa mai departe, acesta este un domeniu care nu poate fi negociat.”

Europa Liberă: Unii insistă pe ideea că această modernizare a armatei ruse ar însemna, cu timpul, ca Moscova să ceară o bază militară pe teritoriul Republicii Moldova, în stânga Nistrului.

Vlad Filat:
„Aceasta ar însemna că eu acum ar trebui să comentez anumite supoziţii. Vizavi de modernizare, este vorba de schimbarea unor autovehicule şi anumit echipament a trupelor de pacificare. Nu este vorba de armata rusă.”

Europa Liberă: Mai insistaţi asupra schimbării statutului forţelor de menţinere a păcii?

Vlad Filat:
„Acesta este obiectivul nostru. El se regăseşte inclusiv în programul de guvernare. Situaţia, care este la ora actuală, ne impune să avem o misiune civilă.”

Europa Liberă: Problema energetică. Astăzi domnul Rogozin a zis că v-aţi oprit în mod special asupra acestei probleme. Deocamdată Rusia rămâne pe poziţia sa fermă că extinderea termenului, până în 2020 a Pachetului Energetic III European nu înseamnă ceea ce a solicitat Rusia de la Chişinău şi a lăsat să se înţeleagă că ei ar dori denunţarea acestui Pachet European Energetic.

Vlad Filat:
„Nu este nimic nou. Poziţia Federaţiei Ruse este foarte bine cunoscută. Nu-i pentru nimeni secret. Această problemă este în administrare directă atât din partea mea, în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova, cât şi din partea domnului Medvedev, care este prim-ministrul Federaţiei Ruse. Dar şi domnul preşedinte Putin are implicare directă în a rezolva această problemă. Punctele de vedere sunt cunoscute, de o parte şi de alta. Doar vreau ca să atrag atenţia asupra faptului că noi negociem în a rezolva problema ce ţine de livrarea gazelor naturale, în volumul necesar, la calitatea necesară şi la preţ accesibil pentru consumatorii din Republica Moldova, urmărind interesul naţional. Dacă nu urmăream
Probleme sunt foarte multe şi nu ţin doar de Pachetul III Energetic. Avem probleme care ţin de datoriile generate în stânga Nistrului.

interesul naţional al Republicii Moldova, cred că demult un fel de contract ar fi fost semnat. Am atenţionat, pe parcursul timpului, că este un proces foarte greu de negocieri. Probleme sunt foarte multe şi nu ţin doar de Pachetul III Energetic. Avem probleme care ţin de datoriile generate în stânga Nistrului. Avem probleme care vizează abordarea integrată în administrarea sectorului gazier din Republica Moldova, având în vedere că avem şi investiţii din partea Gazpromului în societatea pe acţiuni Moldovagaz. Deci, încă o dată, este un proces complex, greu de negocieri. Noi vom continua să muncim, în vederea negocierii, respectând sau urmărind interesul naţional al Republicii Moldova. Nu de dragul obţinerii gazului mai ieftin, dar urmărind securitatea energetică a Republicii Moldova şi urmărind viitorul Republicii Moldova, având în vedere acest obiectiv de asigurare a securităţii energetice. Pot să vă spun cu certitudine că Republica Moldova va avea gaz natural furnizat în volum necesar. Vom continua negocierile şi sunt sigur că noi vom realiza un compromis rezonabil, pentru ca să avem şi un contract care să asigure pe termen mediu şi lung furnizarea gazelor naturale pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Pe partenerii ruşi i-ar deranja cumva garanţiile pentru investiţiile ruseşti în Moldova?

Vlad Filat:
„Noi am oferit soluţii la toate întrebările care au fost adresate de către colegii din Federaţia Rusă. Noi avem posibilitatea să realizăm înţelegerea în vederea semnării acordului. Noi, la ora actuală, avem răspuns pe toate întrebările care sunt pe agenda negocierilor, în vederea semnării acestui contract.”

Europa Liberă: Partea rusă zice că nu a văzut documentul în baza căruia a fost extins acest termen pentru Pachetul III Energetic european, până în anul 2020. De ce aceste îngrijorări?

Vlad Filat:
„Această decizie urmează să fie formalizată de către Consiliul Europei. Zilele următoare, urmează această decizie să fie formalizată, vizavi de extinderea în implementarea acestui Pachet III Energetic.”

Europa Liberă: Până la urmă, ar putea să facă Federaţia Rusă presiuni ca Moldova să renunţe la Pachetul Energetic III?

Vlad Filat:
„Eu niciodată nu am discutat şi nu voi accepta să discut, având ca şi abordare presiunea. Nu are cine să ne preseze şi nu are cum să ne preseze. Eu, în toată această perioadă de timp, am administrat relaţiile externe cu partenerii noştri, pornind de la interesul Republicii Moldova şi pornind de la principiul de egalitate. Noi nu exercităm presiune asupra nimănui şi nu acceptăm presiuni din partea cuiva. Noi urmărim interes şi ca acest interes să fie reciproc avantajos. Personal fiind conştient că atunci când ai o înţelegere, în urma căreia ai doar realizat interesul propriu, această înţelegere nu este una durabilă. De aceea noi vom continua  responsabil, corect,
Şi eu privesc optimist spre perioada imediat următoare. Momentul la care am ajuns este unul important şi eu consider că este o realizare.

profesionist să administrăm acest proces. Dacă sunt întrebări mai departe, noi vom răspunde la toate întrebările, nu doar verbal, dar şi prin probe. Şi eu privesc optimist spre perioada imediat următoare. Momentul la care am ajuns este unul important şi eu consider că este o realizare. Am convenit asupra continuării negocierilor şi am convenit foarte clar vizavi de livrarea gazului natural, pentru perioada de după 31 decembrie, anul curent. Deci, încă o dată, Republica Moldova, va fi asigurată în volumul necesar cu gaze naturale.”

Europa Liberă: S-a vorbit că proiectul acordului interguvernamental privind domeniul energetic e finalizat. Va fi semnat când?

Vlad Filat:
„Sigur, acest proiect de acord a fost finalizat încă înaintea vizitei pe care am efectuat-o în Federaţia Rusă. El a fost prezentat colegilor din Federaţia Rusă. Ei examinează. Este proces de negociere. Atunci când vom finaliza aceste negocieri, ar putea fi semnat. Noi insistăm ca acest acord urmează să rezolve pentru perioada de viitor un şir de probleme. Urmează să reglementeze nu doar problemele care ţin de gazele naturale. Este o abordare complexă a tot ce ţine de domeniul energetic: şi energia electrică, transportul de energie şi aşa mai departe.”

Taguri moldova,Valentina Ursu,RFE/RL,Tiraspol,Europa Liberă,Vlad Filat,Rusia,Dmitri Rogozin

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: parere
18.11.2012 15:07
O Moldovă cât un contenent de Africă..., și desigur pentru o țară cu o atare imensitate de km patrați este necesar câte un consulat aproape la fiecare 1500-2000km.De altfel cum (?), cum să-și satisfacă necesitățile această diasporă rusă, care sărmana e foarte marginalizată de băștinașii majoritari. Numai că vezi, la cei 1500-2000 km a continentului Moldova te pomenești de fapt ăn teritoriul a peste 3 țări. Ei și ce (?) rușilor li e în cot de aceasta...Barbari au fost barbari au rămas. Doar că barbaria aceasta ne afectează mult pe noi cei băștinași și oare cât s-ar mai putea de răbda ??? Nu demult Rogozin se lăuda massmediei moscovite că în perioada războiului din Transnistria personal a participat..., iar acum vine să ceară Consulat, dar o s--ă în rât nu dorește, potlogarul. Și apoi, dacă se zice că nu controlăm teritoriul din Transnistria, dar de fapt î-l controlează Moscova, de ce le-ar mai trebui consulat ???

de: Vadim de la: chisinau
17.11.2012 09:28
Mai bine cu mîinile legate în Europa,decît sclavi pe vecie la ruși.Dle Filat,curaj si demnitate. Va sustinem.

de: Ion de la: Chisinau
17.11.2012 00:37
Ne e usor sa negociezi cu Rusia, dar nici imposibil. Si e bina ca dl Filat apara interesele statului si cetatenilor Moldovei. Mai bine cu demnitate in UE, decat cu capul plecati la rusi.

În exclusivitate