Jumatate din viata profesorului Grassi este legata de România, de limba si istoria româna. Povesteste cu incantare despre tineretea petrecuta rasfoind carti rare in biblioteci românesti atat din tara cat si din strainatate. Aminteste cu un atasament aparte de cea mai mare biblioteca româneasca din afara spatiului romanesc, Biblioteca româna din Freiburg, al carei membru si este, „singurul membru italian nascut dupa razboi”, spune cu mandrie.
In timpul unei plimbari pe strazile Freiburgului l-am intrebat pe Lauro Grassi, ce anume l-a determinat sa aprofundeze din istoria est-europeana tocmai istoria Romaniei si cum de a ajuns sa invete limba româna via limba franceza. Chestie de soarta, mi-a raspuns.
Soarta si-a facut treaba cu simt de raspundere, daca e sa judecam paranteza istorica in care ajunge Lauro Grassi la Bucuresti. In anii '70 si '80, profesorul italian are sansa sa cunoasca cativa dintre cei mai straluciti istorici romani de la Florin Constantiniu si Serban Papacostea, la Vlad Georgescu, viitor director al Europei Libere - pe atunci angajat al Institutului de studii est-europene.
Din dorinta de a participa la dezbateri in limba româna cu valorosii sai interlocutori, dar si pentru a putea avea acces la literatura de specialitate, invata limba româna intr-un mod aparte: traducand notele de subsol care explicau termeni din limba româna ale cartilor in limba franceza pe care le parcurgea.
Insa invatarea limbii române se dovedeste a fi o sarcina mult mai usoara decat cercetarea arhivelor istorice aflate sub administratie comunista.
Ajuns la Freiburg, istoricul italian cunoaste toata floarea exilului romanesc. Pentru comunitatea româneasca, termenul exil i se pare totusi nepotrivit, preferînd „emigrația politică”: „Acesti oameni au ales in mod deliberat libertatea. In fapt, nu i-a exilat nimeni”, spune Grassi.
Anul acesta, cand s-au implinit 62 de ani de la infiintarea Bibliotecii din Freiburg, Lauro Grassi a decis sa dedice acestui eveniment o culegere de studii utila, crede Grassi, nu atat cercetatorilor occidentali specializati in istoria si literatura româna, cat mai ales celor care in anii comunisti si-au riscat viata „alegand libertatea”.
Doctor in litere si filosofie, Lauro Grassi este profesor la Universitatea din Milano. A semnat studii despre istoria Europei de est, dar si despre istoria contemporana. Din 1993 este presedintele Asociatiei de schimburi culturale dintre Italia si România (ARCIR), organizatie sub umbrela careia au fost incheiate o serie de acorduri intre comunitatile stiintifica si culturala din cele doua tari si care a organizat numeroase colocvii stiintifice atat la Cluj cat si la Venetia centrate pe relatiile italo-romane intre secolele XIX-XX. Lauro Grassi este membru al Institutului Român de cercetari/Biblioteca româna din Freiburg im Breisgau (Germania) si al Institutului de relatii culturale central europene de la Gorizia.
