vineri, octombrie 24, 2014 Ora Locală 19:04

Internațional

Franța și spiritul secular şi apolitic al spaţiului public

O campanie de presă împotriva islamofobiei în dezbatere la Paris.

Unul din afișele campaniei (Sursă: CCIF)Unul din afișele campaniei (Sursă: CCIF)
x
Unul din afișele campaniei (Sursă: CCIF)
Unul din afișele campaniei (Sursă: CCIF)

Multimedia

Audio
  • „Suntem o națiune”, o campanie publicitară în dezbatare în Franța


O campanie de presă organizată in Franţa de organizaţia „Impreună împotriva islamofobiei în Franţa” (CCIF) nu a putut să îşi expună afişele în metroul parisian pentru că agenţia care se ocupa de reclama din aceste spaţii extrem de circulate, Mediatransport, a considerat-o dăunătoare spiritului secular şi apolitic al acestui spaţiu public.

Organizatorii campaniei, spun la rândul lor, că lupta impotriva islamofobiei este in interesul publicului şi că ea a fost concepută tocmai pentru a întări unitatea tuturor cetăţenilor Franţei, indiderent de unde vin sau ce religie au.

Pentru metroul parisian, organizaţia a propus trei afişe: unul aratînd o femeie înfăşurată de valul islamic împreună cu un bărbat si doi copii blonzi, un al doilea înfăţişînd mai multe portrete printre care o femeie care poarta valul islamic si o alta un fular.

Al treilea afiş era o reinterpretare a unui tablou faimos început de  pictorul oficial al lui Napoleon,  Jacques Louis David, (Le
Tabloul lui David, „ Le Serment du Jeu de Paume”Tabloul lui David, „ Le Serment du Jeu de Paume”
x
Tabloul lui David, „ Le Serment du Jeu de Paume”
Tabloul lui David, „ Le Serment du Jeu de Paume”
Serment du Jeu de Paume), care descrie o scenă a revoluţiei franceze din 1789. Organizaţia  care luptă împotriva islamofobiei a schimbat personajele tabloului clasic, incorporînd o femeie care poarta vălul islamic, un bărbat cu un crucifix şi un bărbat ce poate fi identificat drept un evreu ortodox.

Pe afiş, tabloului început de pictorul oficial al lui Napoleon şi terminat de discipolii săi, i s-au adăugat si patru steaguri franceze, titlul său - și cel al campaniei - fiind modificat în „Suntem o naţiune”.

Agenţia de publicitate Mediatransport a obiectat faţă de aceste afişe spunînd că ele ar folosi in mod necorespunzător simbolurile naţiunii pentru a transmite „o cerere politică”. Au fost ridicate obiecţii şi faţă de sloganul care însoţea întreaga campanie.

Organizaţia „Impreuna impotriva islamofobiei in Franţa” spune că întreaga campanie a fost concepută ca un semnal de alarmă faţă de creşterea atacurilor şi violenţelor împotriva musulmanilor din Franţa.

Marwan Muhamed, purtatorul de cuvint al campaniei, declară: „In 2011 am înregistrat  298 de acte de violenţă şi discriminare şi 85% dintre ele au fost împotriva femeilor in numele unei legi restrictive si exclusiviste.”

Este vorba de legea care interzice purtarea valului islamic in spaţii publice si amendarea celor care il poarta. La data apariţiei legii, in perioada preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, legea a fost aspru criticată de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, dar ea a intrat in vigoare.

Nu este insă prima dată în ultimele luni cînd agenţia care se ocupă de reclamele din metroul parizian se opune unei campanii: in septembrie a refuzat să afişeze reclamele pentru un serial de televiziune afirmînd că poza din afiş ar putea fi interpretată ca o „aluzie sexuala”. Fotografia arata spatele unui barbat îmbrăcat şi pe care era mîna unei femei cu manichiură roşie…

De data aceasta, in ceea ce priveşte campania impotriva islamofobiei, agenţia a vorbit despre… valorile franceze și nu cele „morale”.

Taguri Franța,Oana Serafim,islamofobie,acmapnie de afișare în metroul parizian

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate