Linkuri accesibilitate

Alfred Cortot între sublimul muzicii și umbra neagră a istoriei secolului XX


Coperta ediției aniversare Alfred Cortot
Coperta ediției aniversare Alfred Cortot

Murray Perahia: „fără nici o umbră de îndoială, unul din cei mai mari pianiști care au existat vreodată”.


La 50 de ani de la moartea sa, Alfred Cortot, multiplă și excepțională personalitate a pianului (pianist, pedagog, dirijor), continuă să surprindă și să trezească admirație. Dispărut la 15 iunie 1962, principalul omagiu ce i s-a adus în acest an aniversar este un set de 40 de discuri, distribuit zilele acestea, după multiple amînări, sub eticheta EMI Music France.

Fără a avea pretenția de a fi o ediție exhaustivă, integrala imprimărilor lui Cortot, setul EMI, cu remasterizări realizate special la Paris, este un omagiu mai mult decît impresionant și o ilustrare a unei sentințe pe care o dădea recent pianistul Murray Perahia, într-un interviu pentru revista „Diapason”: „Cortot a fost un muzician generos și o voce de o originalitate absolută. [...] El rămîne, fără nici o umbră de îndoială, unul din cei mai mari pianiști care au existat vreodată”.

Muzician excepțional, Alfred Cortot este serbat de francezi cu o probitate
Alfred Cortot într-o fotografie de la sfîrșitul Primului Război Mondial (Sursa: colecția Jean Cortot)
Alfred Cortot într-o fotografie de la sfîrșitul Primului Război Mondial (Sursa: colecția Jean Cortot)
ce ar putea avea valoare de exemplu, fără - pentru a cita un colaborator al postului nostru de radio - acea „falsă ingenuitate politică” prea adesea vizibilă la aniversările unor personalități culturale românești, atitudine ce are drept efect ascunderea sub covor a unor episoade puțin glorioase ale istoriei României și ale unor personaje angrenate și în politic. Și gîndul se îndreaptă spre recenta aniversare la București a dirijorului George Georgescu...

Dosarul relativ amplu, pe care muzicologii francezi i-l consacră lui Cortot în revista de cultură muzicală „Diapason”, afirmă explicit că personalitatea sa a rămas „pătată”, că reputația sa a fost „umbrită durabil” de asocierea și colaborarea cu guvernul pro-nazist de la Vichy, al cărui „discurs reacționar, atunci la modă, îl folosește” în calitate de
Clara Haskil
Clara Haskil
demnitar al regimului.

In această calitate i se și reproșează de a se fi arătat indiferent față de elevi ai săi evrei, cum au fost Clara Haskil și Vlado Perlemuter, ca și față de durerea unuia din colegii săi de școală, celebrul pedagog Lazare-Lévy, venit să-l roage să intervină în favoarea fiului său, luptător în rezistență, capturat, internat și torturat în lagărul de la Drancy, pentru a fi ulterior ucis la Auschwitz.

Ca și George Georgescu, în toată această perioadă tragică, Alfred Cortot și-a urmat cariera personală, neezitînd să cînte în concertele organizate de propaganda germană și să se producă în țările ocupate de naziști, la invitația acestora. O atitudine ce avea să-l separe pentru ani îndelungați de celebrul său prieten antifascist declarat, violoncelistul catalan Pablo
Alfred Cortot în duo George Enescu (Sursa: colecția Jean Cortot)
Alfred Cortot în duo George Enescu (Sursa: colecția Jean Cortot)
Casals, după cum, în paranteză fie spus, comportamentul dirijorului român amintit a fost la opusul celui a lui George Enescu.

Generoși și foarte umani, atît Casals cît și Enescu aveau în cele din urmă să treacă peste acest episod, Enescu în particular contribuind la reabilitarea politică post-belică a lui George Georgescu.

„Cazul lui Cortot, scria recent François Anselmi, istoric și unul din biografii pianistului francez, ilustrează în domeniul muzicii că perioada Ocupației continuă să aparțină acelui «trecut ce nu trece»”, altfel spus că istoria, cultura și politica se împletesc strîns în destinul unei națiuni și că nu se poate face abstracție de această realitate.

Dincolo de aceste considerații, rămîne, desigur, incomparabilul artist și pedagog care a fost Alfred Cortot. Un artist, după expresia unui critic, din tinerețea sa - și afirmația a fost făcută deja în 1908, cînd pianistul avea 31 de ani -, care „se încorporează în capodoperele pe care le interpretează; el le resuscită, le trăiește și încă în forma pe care le-au dat-o creatorii lor. Nu decade niciodată la prostul gust de a impune propria personalitate peste cea a maeștrilor a căror muzică o aduce la viață pe claviatură. Arta sa este pioasă, veridică, are forța unui adevărat discipolat”.



La bătrînețe, Cortot transmitea flacăra discipolilor săi cu un admirabil mesaj: „Muzica trebuie să fie contagioasă, primejdioasă, sublimă... Iar lucrările pe care le veți interpreta avînd această înțelegere, cu fiecare zi mai intimă, a misterului profund al artei, vor naște, poate, acest frison interior care face să presimți apropierea de adevărul artistic...” Un adevăr foarte palpabil ascultîndu-l pe Cortot interpretînd Chopin, César Frank sau, așa cum auziți, Schumann...
Previous Next

XS
SM
MD
LG