sâmbătă, noiembrie 22, 2014 Ora Locală 23:11

Interviuri

Rusia, reforma militară şi Transnistria

Viorel Cibotaru: Posibilitatea repetării în R.Moldova a scenariului unui conflict de felul celui din Georgia, din 2008, este fantasmagorică.

Militari transnistreni la parada din Tiraspol, 2 septembrie 2012.Militari transnistreni la parada din Tiraspol, 2 septembrie 2012.
x
Militari transnistreni la parada din Tiraspol, 2 septembrie 2012.
Militari transnistreni la parada din Tiraspol, 2 septembrie 2012.

Multimedia

Audio
Săptămâna aceasta la Chişinău, dar şi la Tiraspol, se va afla reprezentantul special al Kremlinului pentru Transnistria, Dmitri Rogozin. Zilele trecute, el a spus că principalul scop al vizitei sale va fi să convină cu autorităţile moldovene în privinţa deschiderii a două consulate ruseşti la Bălţi şi la Tiraspol. Tot Rogozin a fost cel care le-a promis pacificatorilor ruşi din Transnistria că vor fi dotaţi cu echipamente şi armament modern. Radu Benea a stat de vorbă cu expertul militar Viorel Cibotaru despre efortul Rusiei de a-şi moderniza armata şi locul pacificatorilor în această reformă, inclusiv a celor din regiunea transnistreană.
 
Viorel CibotaruViorel Cibotaru
x
Viorel Cibotaru
Viorel Cibotaru
Viorel Cibotaru: „În mod conceptual această nouă reformă s-a început 4 ani în urmă şi a fost conturată inclusiv de preşedintele Putin, inclusiv de noul preşedinte ales, Medvedev pe atunci. Şi s-a simbolizat inclusiv cu numirea primului ministru „curat” civil rus cum a fost Anatoli Serdyukov, care nu a avut niciun fel de legături cu establishment-ul militar şi a purces la nişte reforme foarte serioase care au creat nişte nemulţumiri în rândul corpului de ofiţeri. În prima fază a acestor reforme, au fost reduse foarte multe unităţi, armamente şi tehnică militară au fost trecute în stadiul de conservare, dar unele chiar au început să fie nimicite, fără a fi cândva în uz. Şi peste 40.000 de ofiţeri, în această perioadă, au fost eliberaţi din serviciul militar. Au fost mai multe unităţi reduse şi practic s-a reconfigurat această restructurare a armatei Federaţiei Ruse, plecându-e de la sistemul de armate şi divizii la o sistemă mult mai modernă de tip occidental, bazată pe unitatea cheie, brigada. Ceea ce a făcut-o mult mai mobilă, mult mai adaptată la condiţiile noilor conflicte locale, războaie cu caracter regional, de altă natură, deci, războaiele secolului 21. Dar această reformă nu a fost dusă până la capăt. Au rămas foarte multe probleme nesoluţionate, inclusiv cele ce ţin de privilegiile militarilor, acelea care ţin de asigurarea unor condiţii de trai, dar şi de serviciu în zonele cu climă sau cu condiţii naturale complicate, de la partea de nord, Siberia, în alte zone ale Federaţiei Ruse. Extensiunea prea mare a teritoriului face ca reforma să fie o chestie foarte costisitoare. Şi nu s-au încheiat anunţata direcţie spre profesionalizarea completă a armatei. Aceasta este foarte costisitoare şi practic acest proces s-a stopat.”
 
Europa Liberă: Apropo, de costuri, se promite, cel puţin, un buget impunător pentru modernizarea de echipamente, de armamente ale armatei. Aceste elemente de reformă vizează şi forţele de menţinere a păcii, sub acest aspect, pacificatorii din Republica Moldova?
 
Viorel Cibotaru: „Eu cred că întrebarea dumneavoastră are un efect foarte şi foarte îndepărtat colateral. Desigur că Federaţia Rusă are 2 sarcini majore. În primul rând, pentru asigurarea securităţii sale militare, ea are nevoie de capacităţi de consolidare şi dezvoltare continuă a forţelor aero-spaţiale şi a celor nucleare pentru a menţine o balanţă de forţe cu Statele Unite şi cu alte state, comparabile, pe de o parte. Şi de aici cheltuielile acestea enorme care sunt direcţionate, în primul rând, pentru aceste tipuri de forţe. În al doilea rând, ea are nevoie de o modernizare a forţelor armate în corespundere cu noile concepţii şi noile situaţii, şi noile riscuri, şi ameninţări asimetrice, în primul rând. Şi, în urma demasificării absolute a forţelor unor potenţiali, nu-mi vine să spun duşmani, dar precum Federaţia Rusă îi consideră, în primul rând ţările Alianţei Nord Atlantice şi unele ţări din vecinătate, inclusiv China, cu care Federaţia Rusă înainte a avut şi conflicte armate, inclusiv alte ţări care se află în perimetrul hotarului Federaţiei Ruse, în primul rând, Statele Unite ale Americii.”
 
Europa Liberă: …cum ar fi şi scutul anti-rachetă din România, Transnistria fiind locul cel mai apropiat de unde Rusia ar putea eventual să riposteze, inclusiv prin sporirea prezenţei sale...
 
Viorel Cibotaru: „Nu, scutul anti-rachetă este parte a primelor preocupări de nivelul superior. Eu cred că aceasta este o abordare strategică a Federaţiei Ruse. Şi a doua este una pragmatică, una ce ţine de eficienţa forţelor terestre, în primul rând, de capacitatea lor de a duce războaie foarte locale, de cele mai multe ori, războaie de gherilă cum ar fi cele din Caucazul de Nord, desigur, această necesitate a apărut atunci când armata Federaţiei Ruse s-a arătat una neputincioasă în războiul cu Georgia. Din punctul de vedere al multor experţi militari, Federaţia Rusă s-a comportat foarte şi foarte greoi în această [situaţie], din punctul de vedere al tehnicii militare. Şi acesta a fost un argument forte pentru conducerea de vârf a Federaţiei Ruse să obţină un sprijin necondiţionat din partea Dumei, în sprijinirea inclusiv a acestei direcţii a reformei care nemijlocit inclusiv această misiune a forţelor armate cum este menţinerea păcii. Încă o dată repet: nu este numai în zona noastră, dar şi în zona, de exemplu, a Asiei Mijlocii, în care Federaţia Rusă este prezentă, în Armenia, în Tadjikistan, dar şi în Republica Moldova. De aici şi intenţia Federaţiei Ruse, pronunţată de mai multe ori, nu de a-şi ridica numărul contingentului, de la 1500 [militari], circa 1500 la 2400, de a-i înzestra cu un detaşament de helicoptere, în perspectivă. Sau chiar există informaţia despre tipuri noi de arme uşoare, care în esenţă nu prezintă prea mari, să spunem aşa, riscuri pentru însăşi operaţiunea, dar pe de altă parte, sigur că ridică foarte multe întrebări privind elementele pregătirii pentru unele acţiuni mai de amploare decât pur şi simplu menţinerea unei situaţii care şi aşa este foarte calmă şi stabilă pe parcursul mai multor ani.”
 
Europa Liberă: Şi la ce i-ar folosi unei misiuni de pacificare în Transnistria un detaşament de elicoptere? Această modernizare a echipamentelor pacificatorilor ruşi în Transnistria ar putea depăşi necesităţile propriu-zise ale misiunii de pacificare? Ele nu prezintă în acest caz un risc sporit pentru Republica Moldova?
 
Viorel Cibotaru: „Acele procese de modernizare în care este cuprinsă Federaţia Rusă, eu nu cred că există un mare pericol pentru securitatea militară a Republicii Moldova, dacă vor începe, în cadrul rotaţiei vor începe a sosi militari care vor învăţa după noi manuale sau vor îmbrăca o altă uniformă sau vor fi înzestraţi cu nişte pistoale automate Kalaşnikov un pic mai modernizate decât acelea care au fost vechi. Deci, nu cred că aici există în general vreo problemă sau vreo temă de discuţie. În ce priveşte escaladarea numărului, fără niciun motiv, aceasta desigur că imediat a trezit semne de întrebare şi nedumerire. Din perspectiva Chişinăului şi a partenerilor din procesul de monitorizare, am în vedere şi observatorii, au menţionat că situaţia este foarte calmă, nu există niciun element care ar vorbi despre tensionarea situaţiei, despre faptul că Republica Moldova ar pregăti anumite, eu ştiu, acţiuni de violenţă în zona de securitate. Şi argumentele Federaţiei Ruse, şi ale ministrului Lavrov, şi alţi exponenţi ai puterii, cum este Rogozin, cum sunt anumiţi ambasadori antrenaţi în acest proces că ar exista temeri că această situaţie poate să se tensioneze sunt absolute lipsite de orişice temei. Şi atunci apare o întrebare firească: cărui scop servesc aceste acţiuni şi aceste declaraţii privind fortificarea capabilităţii de luptă a acestor formaţiuni?”
 
Europa Liberă: Şi cărui scop servesc?
 
Viorel Cibotaru: „Scopul, în primul rând, întotdeauna, primul şi absolut imediatul care nu cere mare analiză, - răspunsul la întrebare, - atunci când o forţă începe să se pregătească mai intens decât într-un regim normal, este descurajarea şi crearea unui sentiment de descurajare pentru un potenţial, hai să spunem aşa, oponent, dacă nu şi duşman. În acest caz, este un semnal de presiune, în primul rând. În al doilea rând, desigur poate însemna pregătirea pentru evoluţia unor anumite situaţii. Am putea admite un joc teoretic, într-un exerciţiu teoretic că Federaţia Rusă ar avea un sentiment de risc care ar parveni din partea unor forţe. Dar, în lipsa acestor elemente concrete sau fapte care ar confirma acest lucru, putem vorbi doar de nişte diagnoze psihiatrice, în sensul paranoii sau în sensul sindromului de urmărire. Ar treilea lucru vorbeşte despre faptul că Federaţia Rusă ar dori să acţioneze într-un mod sau altul. Şi, în acest sens, are nevoie de o regrupare a forţelor, are nevoie aceste forţe să fie instruite, nu pentru stand-by, nu pentru situaţii de aşteptare, dar pentru situaţii de acţiuni. Şi aceasta sigur că imediat impune reacţii similare, fie, de exemplu, din partea autorităţilor militare sau autorităţilor responsabile pentru securitatea naţională, dar şi acţiuni, desigur că reacţii politice, diplomatice, de altă natură, inclusiv mediatice.”
 
Europa Liberă: Aceste intenţii ale Federaţiei Ruse au fost interpretate de unii analişti politici, comentatori, ca o eventuală pregătire de o posibilă repetare a scenariului din Georgia din 2008…
 
Viorel Cibotaru: „Eu nu cred. Acest scenariu nu întruneşte nici cele mai elementare date. Pentru a acţiona în modul cum a acţionat Federaţia Rusă în Georgia, Moscova are nevoie de capacităţi şi de a-şi înzeci forţele în termeni foarte reduşi de timp. Ceea ce ea nu-şi poate permite cu uşurinţă în cadrul Transnistriei, pentru că are nevoie de permisiune de survol din partea Ucrainei, are nevoie de multe alte elemente. Deci, este expusă unor riscuri mult mai mari decât a fost acest lucru în Georgia, în cadrul Osetiei de Sud, cu care Federaţia Rusă are un hotar direct. Şi a putut foarte repede să deplaseze forţe grele, care au jucat un rol decisiv în acea operaţiune. Mă refer la acele unităţi de tancuri care au şi făcut întreaga istorie şi subunităţi, inclusiv de militari din Cecenia, comandanţi din Cecenia. Aici nu există astfel de condiţii. Pentru ca să-şi mărească contingentul său necesar pentru a învinge un potenţial adversar, cum este Republica Moldova, Federaţia Rusă ar trebui să aibă, cel puţin, o prioritate, de 3-4 ori mai mare. Ar fi bine ca să aibă o forţă de foc mult mai mare decât ea dispune astăzi. Şi, în acest context, sigur că toate lucrurile acestea vor evolua până la un scenariu foarte şi foarte dramatic, ceea ce nu are absolut niciun suport diplomatic, un suport, să punem aşa, de explicaţie, într-un context deloc uşor pentru Federaţia Rusă, atunci când ea este extrem de dependentă de preţurile şi de ofertele de export a gazelor, a resurselor sale, ea este foarte dependentă de cooperarea sa cu Statele Unite ale Americii şi cu Uniunea Europeană.

Toată această retorică antieuropeană se opreşte în momentul în care Federaţia Rusă trebuie să-şi satisfacă interesele sale economice, în primul rând, şi tehnologice, şi de altă natură. Deci, nu există astăzi elemente suficiente pentru a pune, în general, problema în acest fel. Aceasta ar fi o cale foarte riscantă pentru că ea imediat ar avea nişte reacţii în alte zone, mult mai sensibile pentru Federaţia Rusă. Aceasta: unu la mâna. A doua: Federaţia Rusă vasăzică are un cadru foarte dinamic, avantajos, cu Alianţa Nord Atlantică şi nu are nevoie de astfel de provocări ale Alianţei anume aici, în Republica Moldova, în care riposta poate să fie pe măsură, având în vedere că Armata României, să spunem aşa, sau alte componente ale Alianţei Nord Atlantice şi, mai ales, având nişte relaţii deloc simple şi uşoare cu Ucraina, având flota pe Marea Neagră şi o mulţime de probleme, şi o insatisfacţie majoră a clasei politice ucrainene vizând modul cum s-a încheiat contractul privind staţionarea Flotei Mării Negre nu putem, nu putem face presupuneri că, într-un viitor apropiat, Ucraina va fi foarte favorabilă unor operaţiuni militare din partea Federaţiei Ruse.

Această însărcinare putem cu inimă uşoară să o excludem şi să o considerăm prea fantasmagorică ca să merite să fie discutată în serios, inclusiv adusă în agenda conducerii Republicii Moldova. Dar aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să fim atenţi la acele mişcări de presiune şi şantaj pe care le face Federaţia Rusă, pentru a obţine evident, începând de la nişte dividende absolut clare în încercarea de a convinge Republica Moldova de a lua anumite decizii, atât în relaţiile bilaterale, cât şi în poziţionarea sa vizavi de Uniunea Europeană, Alianţa Nord Atlantică, cât şi nişte dividende absolut concrete de a crea o imagine de victimă pentru Transnistria şi de a acoperi pentru opinia publică din Federaţia Rusă acea politică de subsidare a regimului transnistrean de mai mulţi ani, în detrimentul şi în defavoarea desigur că a contribuabilului rus, care suportă toate aceste cheltuieli, fără ca să-şi dea seama sau a conştientiza acest lucru.”

Taguri Rogozin,pacificatori rusi,armament,muniții

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate