vineri, aprilie 25, 2014 Ora Locală 03:50

Interviuri

Pneumonia - o cauză importantă de îmbolnăviri şi mortalitate la copii

De Ziua Mondială a Pneumoniei, de vorbă cu doctorul în medicină Doina Rusu.

x

Multimedia

Audio
MĂRIMEA TEXTULUI - +
Astăzi este marcata Ziua Mondiala a Pneumoniei. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sănătății (OMS) aceasta maladie este principala cauza de mortalitate infantilă. Deși pneumonia poate fi prevenita şi tratata,  anual mor peste un milion de copii în lumea întreagă, arata statisticile OMS. Sefa sectiei de  ftiziopneumonologie de la Institutul „Chiril Draganiuc”, Doina Rusu spune ca si in Moldova pneumonia este una din principalele cauze de deces. Alla Ceapai a stat de vorba cu doctorul in medicina Doina Rusu:
 
Doina Rusu: „În Moldova rata mortalităţii nu este foarte înaltă în comparaţie cu alte ţări şi constituie circa 9 cazuri la 100 de mii populaţie. Însă, totuşi, pneumoniile rămân o cauză importantă de îmbolnăviri şi mortalitate la copii. La maturi acest indice este mai înalt, mortalitatea fiind de circa 21 de cazuri la 100 de mii populaţie . bineînţeles este mai înaltă decât la copii.”
 
Europa Liberă: Totuşi sunt nişte cifre îngrijorătoare cum se explică din moment ce pneumonia este o boală care poate fi prevenită şi tratată?
 
Doina Rusu: „Într-adevăr în pofida succeselor care sunt înregistrate în ultimii ani în medicină, în pofida unui număr mare de antibacteriene înregistrate, pneumonia continuă să fie o sursă de mortalitate. Mortalitatea din pneumonie este determinată nu doar de agentul microbian şi de virulenţa acestuia, cât şi de factorii de teren, adică de bolile concomitente, de vârsta înaintată sau fragedă. Mai este determinată de oportunitatea iniţierii tratamentului, adică cât de rapid s-au adresat pacienţii după asistenţa medicală şi cât de rapid a fost iniţiat tratamentul. Adresarea tardivă la medic este un factor de risc identificat, un factor care influenţează rata mortalităţii din pneumonii.”
 
Europa Liberă: Cum se explică această adresare tardivă, nu identifică pacienţii că e vorba de pneumonie, nu sunt bine informaţi, nu au încredere în medici, care sunt cauzele?
 
Doina Rusu: „Probabil că una din cauze este încrederea joasă faţă de medici. Dar adresarea tardivă o înregistrăm în special la persoanele adulte. Nu îi pune în gardă simptomatica de infecţie respiratorie. Deseori se iniţiază un tratament antibacterian de sine stătător care este greşit. De asta o adresare la timp la medic va preîntâmpina un eşec terapeutic probabil, un eşec al tratamentului probabil. După adresarea la medic şi din momentul în care este confirmat diagnosticul se iniţiază imediat un tratament antibacterian. Unii pacienţi pot fi trataţi cu succes la domiciliu, de obicei aceştia sunt persoanele tinere fără boli concomitente. Iar pacienţii cu boli asociate, cu pneumonie severă sau de gravitate medie vor beneficia de spitalizare. După câte cunosc un diagnostic de pneumonie la copii în Republica Moldova subînţelege întotdeauna spitalizarea pacientului şi tratamentul este administrat gratis, adică nu este necesar ca părintele să cumpere medicamentele.”
 
Europa Liberă: Una din căile de a preveni această maladie este vaccinul. În Moldova vaccinul contra pneumoniei este gratuit sau pacienţii trebuie să-l achite?
 
Doina Rusu: „În programul naţional de imunizări pentru anii 2011-2015 a fost introdus în calendarul vaccinărilor obligatorii în Republica Moldova şi vaccinul pneumococic la copiii în primul an de viaţă. Acest vaccin urmează să fie aplicat începând cu anul 2013. Deci va fi o imunizare gratis aşa cum se fac şi celelalte imunizări. Pentru adulţii vârstnici ştiu că este în derulare un program naţional care va prevede asigurarea cu acest vaccin a vârstnicilor după 65 de ani. pentru adulţii tineri cu factor de risc pentru infecţiile severe pneumococice această vaccinare este recomandată şi mai probabil că persoana respectivă poate să şi-o asigure procurând acest vaccin.”

Taguri pneumonie, Doina Rusu

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate