miercuri, iulie 23, 2014 Ora Locală 06:28

Cultură / Cartea la pachet

Dan. C. STĂNESCU, Ora României

După patru decenii petrecute la Bruxelles, Dan C. Stănescu tot după ora României trăieşte…

x

 
Că medicii sunt şi buni scriitori, nu-i un secret pentru nimeni – Cehov, Bulgakov, Céline & Co stau mărturie. Iar dacă mai era nevoie de una, volumul de memorii al lui Dan C. Stănescu, Ora României, Curtea veche, 2009, vine la fix – după cum ţine să precizeze Romulus Rusan în prefaţă: „O carte marcată de sensibilitatea unui moralist înnăscut şi cultivat, a unui medic care, ca atâţia alţii, a venit în proză cu instrumentarul diagnosticului”.

Făcând parte din generaţia celor păţiţi care – înainte de părăsirea României ceauşiste, în 1970 – ştiau că „un jurnal, însemnări sau note pot duce nu numai la incriminări personale, ci şi la punerea în pericol a altora”, autorul îşi trece faptele întâmplate „prin sita memoriei”, înainte de a le relata, efectul de decantare fiind unul uimitor: arareori depăşind 3-4 pagini, fiecare text creşte din sâmburele unui fapt de viaţă, pentru a da, la finalul lecturii, o adevărată pădure de simboluri.

Un simplu exemplu, dar ce grăitor – textul de numai o pagină, Nae Ionescu, pe care-l voi rezuma aici. „Mormântul lui Nae Ionescu era la un metru de cavoul bunicului. Când (…) mama venea la cimitir, dădea de legionari în cămăşi verzi, (…) salutând cu mâna întinsă la mormântul lui Nae Ionescu”. Vremurile se schimbă însă, astfel că deja în alineatul următor, după ce „vânduse tot ce se putea vinde”, mama „a aflat că la Belu se caută marmură”, aşa că vinde şi marmura cu care fusese placaţi cei patru pereţi ai cavoului. Când vremurile se înrăutăţesc de-a binelea, „tot de la Belu veni salvarea”, şi asta deoarece se puteau subînchiria cavourile.

În noiembrie ’56, aflat în arestul poliţiei, autorul simte că „s-a dus tata”, dar anchetatorul nu-l lase să participe, fie şi sub escortă, la înmormântare.

Alt deceniu, alte griji: „Întâi am «fugit» eu din ţară, pe urmă am «scos-o» pe mama. Noroc cu popa care se ocupa de cavou”. Şi, peste doar o propoziţie scurtă, lovitura de graţie: „Noroc cu «revoluţia», că am putut să mă întorc la Belu, ca vizitator”, unde… „fără să vreau, (…) m-am uitat la crucea de lemn a lui Nae Ionescu. Pe cruce era alt nume…” Altfel spus, o epocă (de fapt, cu cea postdecembristă două!) rezumată într-o pagină.
Cât despre titlu, ei bine, după patru decenii petrecute la Bruxelles, Dan C. Stănescu tot după ora României trăieşte…
                                                                            12 noiembrie ’12

Taguri Radio Europa Liberă,cultură,Emilian Galaicu-Păun,Cartea la pachet,literatură,Dan C. Stănescu,Ora României

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate