joi, octombrie 23, 2014 Ora Locală 23:36

Moldova

„Este Moldova o țară a tinerilor? Bună întrebare!”

Jurnalul săptămânal cu Veronica Boboc.

x

Multimedia

Audio


Născută la 30 noiembrie 1974 în satul Horodişte , raionul Călăraşi. A absolvit facultatea de Jurnalism la Universiatea de Stat din Moldova. A activat la revista „Săptămîna” , Radio Moldova, redacţia copii, TV NIT, UNICEF Moldova, revista pentru părinţi „Odoraș”. A fondat Centrul Media pentru Tineri în 2003 unde activează în prezent.

Luni

Aș vrea să mai dorm,  dar îmi amintesc că  e prima zi de școală după vacanță. Adio, dimineți liniștite!  „Mela, scoală, mami, că întârzii!", „Dani, tu azi singur te îmbraci pentru că eşti mare",  „Mela, nu uita să beai apa și să mă suni, când termini lecțiile!". Daniil, supărat pe ziua de luni, nu prea  are chef de vorbă în drum spre  grădiniță. Eu, în schimb,  trăncănesc educativ tot drumul de ce este bine să mergi la grădiniță. Traversăm strada Ismail pe zebră și, ca de fiecare dată, stau cu ochii în patru și mă încearcă frica. La celalalt capăt de stradă, o mașină albastră e parcată chiar pe zebră. Simt că mă iau căldurile. Când mă întorc de la grădiniță, văd alături de maşina albastră o  tânără însoțită de un bărbat. Nu tac și îi spun tot ce cred eu despre nesimțiţii care parchează pe zebră. Se holbează ambii la mine, își cer scuze și se justifică că au parcat acum un 1 minut. Dau a lehamite din mâna și merg spre casă. Afară soţul își savurează cafeaua și prima ţigară din zi. Vor mai fi încă vreo 10 până seara și asta mă  supară rău, dar tac. Hotărăsc că  merit o zi de odihnă, după doua zile de training la Centrul Media.  Școala Tinerilor Bloggeri este o activitate într-un  nou proiect susținut de UNICEF. Au fost  două zile  în care am instruit tineri  din Transnistria. Totodată am invitat tineri care deja au bloguri  la o întâlnire cu  Eugen Luchianiuc și Nati Vozian. Nu a trecut nicio zi și s-au pornit dezbaterile pe Facebook. Descopăr că discuțiile sunt aprinse, cu replici de tot felul. Parcă şi Luchianiuc are dreptate, când susține că n-au ce căuta la offline-uri persoane până la 18 ani, dar și tinerii bloggeri vin cu argumentele lor. Decid deocamdată să nu intervin.  Îi las să exerseze la capitolul comunicare! O să le prindă bine!
Seara merg la sport. Tare aș vrea să scap de nişte kilograme. Galina, antrenoarea,nu mă scapă din ochi. "Raz, dva, tri cetâre, vâşe kaleno, Veronica!" Of, Doamne, zi mulțumesc că, în general, am venit... comentez eu în gândul meu  și încerc să țin cont de sfaturile auzite.Seara motanul nostru Tigruțu stă tuchilat  la picioarele mele și urmăreşte  „În profunzime", iar Mela  ascultă de câteva ori la rând  „Cai verzi pe pereți" de Smiley. 

Marţi

Mă ridic din pat cu gândul că mă așteaptă o zi încărcată: cercul de jurnalism de la Centrul Media, niște scrisori la câteva instituții serioase, să ajung la bancă, să discut cu doamna contabil, să răspund la câteva mesaje. Of, de unde să  încep? Soțul îmi amintește ca le-am promis plăcinte. El fuge la piață după brânză, mărar și  ceapă verde, eu însă fug la computer să vad ce  comentarii mai au cele două tabere: Eugen Luchianiuc și tinerii bloggeri.  Discuțiile sunt și mai aprinse. Agitație mare.  La Centrul Media deja mă așteaptă câțiva copii de la gimnaziul nr. 53, care e chiar în vecinătate. Conform tradiției, fiecare  elev spune o știre care l-a marcat în ultimele zile. Iată aici e diversitate:  „Măruță și Andra și-au botezat copilul",  „Cineva a prezis că în decembrie va fi sfârșitul lumii", „Fotbalistul David Villa a plecat de la Barcelona". Îi las să vorbească, pentru că asta, de fapt, își doresc. Îi las să-și exprime fiecare opinia. Facem planuri despre conținutul ziarului pe care trebuie să-l pregătim până la sfârşitul lunii noiembrie. Îmi place ceea ce fac! La final copiii îmi povestesc că azi iarăși profesoara X  i-a numit „dobitoci” și „porci" și „clasă de tâmpiți". Și aceasta nu e prima dată când mi se plâng. Mă bat cu palma peste frunte, a câta oară, și mă gândesc că, odată și odată, trebuie să iau o atitudine. Deși tot ei mă roagă: „Mai bine nu trebuie, lăsați-o, că noi ne-am deprins...". Seara, în drum spre casă, cumpăr de la chioşc niste reviste și ziare. Ard de nerăbdare să intru pe Facebook să văd ce au mai postat tineri bloggeri. Cum să le explic că uneori trebuie sa te abții de la comentarii, sa nu te implici în discuții  provocatoare?.. Dar îmi amintesc imediat că exact așa am fost și eu la vârsta lor:  îmi venea să mă iau de gât cu directorul școlii care nu înţelegea de ce nu vrem uniformă școlară, de ce vrem discotecă cu lumina stinsă.

Miercuri

Mă trezesc greu, pentru că seara am citit până târziu. Voi avea o zi plină de întâlniri.  Mă văd cu Ina Prisăcaru la o cafenea. Discutăm despre tineri și energia regenerabilă, după care vorbim despre copiii noștri. Eu îi povestesc cât sunt de indignată de volumul exagerat al temelor pentru acasă. Și tot atunci îmi amintesc că azi Mela are educația tehnologică și iarăși o să-mi povestească perle despre profesoară. Urăște acest  obiect „cu tot cu profesoară la pachet", cum spune ea. Fug din nou la  elevii mei de la Cercul de jurnalism. Astăzi oare ce știri trăsnite o să mai aud? Seara  mă întâlnesc cu tinerii bloggeri.  Mă prind că toată ziua m-am gândit la ei. Sunt tare supărați pe Eugen Luchianiuc și pe alți bloggeri cu experiență. Vine și Igor Guzun, și Nati Vozian, să le spună părerea lor. Discutăm cu toții despre ce înseamnă să fii blogger, ce presupune să fii un blogger influent ori un blogger la modă. Fiecare din ei se dă cu părerea și ne spun de ce au ales să-și facă blog. Decidem să înfiinţăm un Club al Tinerilor Bloggeri. Dana, Cătălina și Adrian rămân ultimii, discutăm despre papioanele pe care le confecționează și le vând cu 100 de lei bucata, îmi povestesc despre părinții lor, despre școală și iarăși discutăm despre blogging.   
Acasă, Daniil mă ceartă că nu i-am adus nimic. Soțul  îl laudă cât de bravo a fost la şcoala de fotbal. A marcat tocmai 6 mingi în poartă. Îl văd cât e de mândru de flăcăul său. Vizionăm cu toți un fim, comentăm și ne prăpădim de râs. În casă e răcoare de-a binelea. Mai răbdăm, încă nu pornim cazanul. Toată iarna vom munci pentru factura de la căldură. 

Joi

Mă trezește Mela: „Mamă, scoală, că-i târziu, e ora 7.30”.  Își întinde părul cu placa electrică. Of, nu-i mai spun nimic. Îi fac pachetul cu tartine, îi urez succes la testul de la engleză și ziua începe. La Centrul Media mă întâlnesc cu colega mea, doamna Valentina Bujulea. De la ea aflu că azi e sărbătoare mare, Sfântul Dumitru și că nu se lucrează. Cu o altă colegă discutăm despre training-ul din weekend-ul care vine: o altă echipă de tineri bloggeri. S-au înscris mulți, să vedem însă câți vor veni.  Beau multă cafea azi, nu mă simt în apele mele. Dau vina pe toamnă. Seara  mergem cu  Mela în oraș să cumpărăm o carte. Intrăm şi într-un magazin de telefoane mobile. Mela îmi arată ce telefon ar vrea  să-i aducă Moş Crăciun.  Amețesc când mă uit la prețuri:  7 mii, 5 mii, 3 mii... „Mela, te rog coboară, mamă, mai jos! ", o îndemn eu.  Seara discutăm  cu toţii  despre telefoane mobile, despre bani  și despre posibilități. Târziu, după ce toți adorm, mai citesc câteva pagini din „O femeie la doctor" și mă gândesc că a trecut ziua, dar eu nu l-am sunat pe tata. Dar,  las' că și mâine e zi...

Vineri

Ador această zi - preludiul weekend-ului.  Deși weekend-ul meu va fi tot în training. Merg spre Centrul Media. Vreo trei perechi de bătrâni gălagioşi urcă odată cu mine în troleibuz. Făcând   abstracţie de toţi pasagerii, îşi continuă vorbărăraia în glas tare, râd în hohote, fac glume, deapănă nişte amintiri pipărate. Din discuţie îmi dau seama că merg la cineva în ospeţie. Îmbrăcaţi  îngrijit, vreo doi din ei sunt cu pălărie şi cravate, din cele care purta taică-meu în tinereţe. Iar doamnele-s cu buzele  rujate. La  una din staţii gaşca se agită şi mai tare: „Vasea, vină, băi, înapoi”. Unul din ei,  se vede că a încurcat staţia... Troleibuzul porneşte, iarăşi în hohotele lor de râs. Îi admir şi îmi dau sama că nu mă deranjează gălăgia lor, ba dimpotrivă, îmi plac. Seamănă mult cu nişte liceeni, care, atunci când intră grupuşoare în troleibuz, nu le mai tace gura, exaltaţi că au public care-i admiră ori care le face observaţie: „Ian mai tăceţi din gură! Ce vă învaţă la şcoală? Copchii proşti!” În sfârşit,  gaşca de bătrâni coboară. O doamnă  de lângă mine îi petrece  cu privirea şi zice, aşa ca s-o audă mai multă lume în jur: „Bătrâni şi proşti! Ce-au  învăţat o viaţă?”
Îmi vine  să-i spun vreo două vorbe calde, dar tac.  Oare chiar îi place mai mult  să vadă niște  bătrâni trişti, îngânduraţi?.. Îmi amintesc de tata și-l sun. Îmi povestește cu lux de amănunte tot ce a făcut  două zile. El are timp, nu se grăbeşte şi nici nu știe că-mi mănâncă toate minutele de la mobil. Seara mă întâlnesc cu tinerii bloggeri.  „Este Moldova o țară a tinerilor?”,  despre asta  am convenit să  scrie. Tare-s nerăbdătoare să-i revăd și să citesc ce-au scris. Pe drum mă gândesc și eu la acest subiect. Hm, da! Bună întrebare!
Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate