duminică, octombrie 26, 2014 Ora Locală 09:38

Moldova

Aniversarea a 95 de ani de la revoluția bolșevică la Chișinău

PCRM a arborat drapele cu secera și ciocanul, simbol interzis recent în Moldova.

Foto: Tudor Iovu, Adevarul.md.Foto: Tudor Iovu, Adevarul.md.
x
Foto: Tudor Iovu, Adevarul.md.
Foto: Tudor Iovu, Adevarul.md.

Multimedia

Audio
  • Aniversarea a 95 de ani de la revoluția bolșevică la Chișinău



Câteva zeci de comunişti moldoveni au marcat miercuri 95 de ani de la revoluţia bolşevică din Rusia,depunând flori la monumentul lui Lenin de la complexul Moldexpo. Liderul PCRM, Vladimir Voronin a spus că revoluția  din 1917 îi inspiră şi pe mai departe  pe „comuniştii moldoveni, în lupta cu regimul antistatal” 
pentru a se reîntoarce la puterea pierdută în 2009. Ce impact mai pot avea astfel de gesturi politice în reregistru sovietic a încercat să afle Alla Ceapai, care a vorbit şi cu mai multi oameni de pe stradă.


Mai multe persoane vârstnice cu care am stat de vorbă pe străzile Chişinăului mi-au spus că deşi au nostalgia după viaţa din perioada sovietică, marcarea revoluţiei bolşevice li se pare o tradiţie depăşită:

„Când a avut loc revoluţia condusă de Lenin la noi a fost introdusă aşa numita noua politică economică, au apărut locuri de muncă, producţie alimentară. Ţara a început să reînvie.”

„Moldova dimpotrivă a fost distrusă, gospodarii au fost nimiciţi, au fost duşi prin Rusia, dar la putere au fost puse nişte persoane care nu ştiau să conducă. Şi Moldova a decăzut cu totul.”

„Din punct de vedere istoric acest eveniment este important. Mi-aduc aminte cum în trecut se organizau parade şi mergeam la ele cu copiii. Dar acum nu se mai marchează această zi, pentru că a fost scoasă chiar şi în Rusia din lista sărbătorilor.”

„Pentru Moldova această revoluţie nu are nici o valoare, ea nu a fost spre binele nostru.”

Foto: Tudor Iovu, Adevarul.md.Foto: Tudor Iovu, Adevarul.md.
x
Foto: Tudor Iovu, Adevarul.md.
Foto: Tudor Iovu, Adevarul.md.
De ce PCRM şi astăzi marchează această zi?

„Pentru că sunt aceeaşi „gospodari” care au fost şi atunci.”

„Este o istorie a vieţii de aia ei merg la monumentul lui Lenin şi depun flori. E o sărbătoare care îi reprezintă pe comunişti. Dar trebuie să recunosc că în URSS trăiam cu mult mai bine â decât acum.”

„Nu ţin cu comuniştii, dar chiar mi se pare absurd că le-au interzis simbolurile secera şi ciocanul şi că sunt criticaţi că marchează sărbătorile sovietice.”

Sociologul Ion Jigău, directorul institutului CBS-Axa e de părere că PCRM exploatează din plin simbolurile şi sărbătorile sovietice pentru a se menţine în topul preferinţelor electoratului nostalgic:

„Probabil că sunt destul de mulţi cei care încă ar mai dori să serbeze această zi. Dar tot ce ţine de trecut, comuniştii vor să exploateze din plin aceasta fiind unica lor speranţă să se menţină în top.”

În opinia lui Arcadie Barbăroşie, director la Institutul pentru Politici Publice (IPP) comuniştii încearcă astfel să-şi consolideze electoratul care potrivit sondajelor de opinie scade lent, dar constant după ce PCRM a pierdut puterea:

„Această nostalgie trebuie însă alimentată cu politici, or comuniştii acum nu mai sunt la guvernare şi tot ce pot face ei sunt declaraţii, speculaţii folosind monumente, simboluri, celebra date cum ar fi şi cea de astăzi. comuniştii încearcă să-şi consolideze electoratul şi din punctul de vedere a intereselor PCRM ei procedează corect, aşa şi trebuie să facă ştiind că electoratul lor este unul nostalgic pentru timpurile vechi comuniste.”

Analistul politic Anatol Ţăranu subliniază că comuniştii nu ratează nici o ocazie să stoarcă dividende politice utilizând sărbătorile de sorginte sovietică:

„Ceea ce fac comuniştii astăzi apelând acest sentiment de nostalgie fac nimic altceva decât încercarea de a-şi mobiliza electoratul şi de a folosi acest electorat în propriul beneficiu. Este greu de apreciat în ce măsură anume această stratagemă le garantează succesul electoral, dar este absolut evident că o anumită doză de potenţial electoral această nostalgie o are şi aici în primul rând vreau să mă refer la minorităţile naţionale, la minorităţile rusolingve care în Republica Moldova care în mare măsură sunt ahtiate sunt contaminate de acest sentiment de nostalgie după trecutul sovietic.” 

Chiar dacă secera şi ciocanul au fost interzise prin lege, comuniştii au purtat astăzi drapele cu însemnele partidului. Solicitat de Europa Liberă şeful direcţiei ordine publică a MAI Marin Maxian a spus că poliţia s-a sesizat şi dacă se va constata că simbolica comunistă a fost utilizată în scopuri politice, organizatorii manifestaţiei riscă să suporte consecinţele prevăzute de lege.
Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: nicolae de la: chisinau
07.11.2012 21:24
Lovitura de stat care a dus la un razboi civil si instalarea unei dictaturi de stat cu consecine ce sunt resimtite si azi de intreaga omenire !!!

În exclusivitate