miercuri, octombrie 01, 2014 Ora Locală 00:54

În jurul Moldovei

Pornind de la cazul Năstase: cum revocă Statele Unite vizele

America revocă des vize deja acordate, uneori chiar la cererea procuraturii unei țări aliate.

x

Multimedia

Audio
  • Pornind de la cazul Năstase: cum revocă Statele Unite vizele



Statele Unite i-au revocat lui Adrian Nastase viza permanentă înainte ca el să fie condamnat la închisoare în luna iunie, și --dat fiind climatul de suspiciune și de domnie a teoriilor conspirației din România-- se afirmă acum într-o parte a presei că această măsură administrativă ar dovedi o implicare americană in condamnarea lui definitivă.

În realitate, Statele Unite aplică foarte des asemenea măsuri de retragere a unei vize permanente deja acordate, uneori chiar la cererea procuraturii sau a serviciilor diplomatice ale unei țări aliate. Exact la fel a procedat SUA in cazul fostului premier croat Ivo Sanader, ba chiar atunci măsura a fost aplicată mult mai devreme, când Sanader abia fusese inculpat, iar nu după o primă condamnare.

Croatul Ivo Sanader, unul din cei mai pro-americani lideri europeni din istoria recentă, omul care a dus Croația în NATO și pînă în pragul UE, avea nu doar o viză permanentă, dar și o fată care trăiește in America, și pe deasupra tocmai fusese invitat să predea la Columbia University. În momentul în care Croația i-a anunțat inculparea pentru corupție (deci nu după o primă condamnare contestată in apel, cum a fost in cazul lui Nastase), ambasada americană i-a revocat viza.

O asemenea măsură se ia deoarece există riscul evident ca un fost premier anchetat in țara lui să caute să fugă în America. Sanader chiar a încercat asta, neștiind că viza lui fusese anulată, și a fost arestat pe o autostradă în Austria, în vreme ce fugea spre Viena.

Statele Unite revocă frecvent vize deja acordate, adesea chiar fără explicații, acestea fiind furnizate doar dacă sînt solicitate de cel în cauză. De-a lungul anilor, miniștri central- și sud-americani, din Jamaica și Republica Dominicană, dar și un guvernator din India, și-au văzut suprimat dreptul de a călători în Statele Unite. Măsura este însă provizorie și reversibilă.

Așa s-a intamplat cu celebrul profesor de islamologie Tariq Ramadan, de la Oxford, de naționalitate elvețiană, care, deși fusese și el invitat, în 2004, să predea la o universitate americană, și-a văzut suprimată viza cu doar câteva zile înainte de începerea cursurilor, din pricina suspiciunilor că ar fi un susținător al celei mai militante ideologii islamiste. Au trebuit șase ani și intervenția personala a lui Hillary Clinton ca in 2010 Tariq Ramadan să își recapete viza și să meargă să predea in America.

Revocarea vizei lui Adrian Nastase a fost așadar o masură birocratica, făcută probabil la cererea parchetului românesc, iar nu dovada vreunui complot.
Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate