Linkuri accesibilitate

Campania de vaccinare antigripă în faza de debut


Constantin Spânu: „vaccinul, într-o cantitate de 100 de mii de doze, este predestinat pentru contingentele de populație cu risc sporit.”


Centrul Național de Sănătate Publică a primit 100.000 de doze de vaccin antigripal de fabricație franceză, pentru care a plătit aproape 5 milioane de lei, urmând să înceapă campania de vaccinare la 1 noiembrie. Gratis vor primi vaccinul categorii profesionale expuse la riscul contractării gripei, în primul rând medicii, unii copii, persoanele în vârstă de cel puțin 65 de ani, locatarii azilurilor și internatelor. Ceilalți pacienți vor trebui să plătească 49 de lei, adică mai puțin decât anul trecut, când vaccinul contra gripei a costat 86 de lei. Alla Ceapai l-a întreba pe Constantin Spânu, vice-directorul Centrului Național de Sănătate Publica dacă vaccinurile au ajuns într-adevăr în Moldova cu întârziere, așa cum spun unele instituții media.

Europa Liberă: La început să ne spuneţi dacă au ajuns la timp vaccinurile în Moldova, pentru că câteva instituţii mass-media au scris că s-a întârziat în acest an.

Constantin Spânu: „În termenii decretaţi de Ministerul Sănătăţii şi de Compania naţională de asigurări în medicină, fix cum era scris în contract, deci conform condiţiilor de contractare, vaccinul a ajuns la timp în Republica Moldova. Mai mult decât atât, deja se află în faza de repartizare. Şi va fi semnată dispoziţia Ministerului pentru a iniţia campania de vaccinare.”

Europa Liberă: Dar cum sunt repartizate vaccinurile în teritoriu, cum ajung ele în localităţi?

Constantin Spânu: „Centrul naţional de sănătate publică coordonează toate activităţile ce ţin de măsurile de vaccinare, de intervenţie etc. În momentul sosirii vaccinului în depozitul Centrului naţional de sănătate publică au fost informate centrele teritoriale, raionale, municipale de sănătate publică şi deja o bună parte, mai mult de jumătate, au primit vaccinul.”

Europa Liberă: În Transnistria - tot sunt repartizate?

Constantin Spânu: „Vaccinul este pentru toată Republica Moldova.”

Europa Liberă: Domnule Spânu, care e procedura de achiziţie a acestui vaccin?

Constantin Spânu: „Nu se ocupă centrul de sănătate publică cu achiziţia, se ocupă Compania Naţională de asigurări în medicină. Ce vă pot spune eu, ca specialist în domeniu, este un vaccin inactivat, fragmentat, unitar, fabricat după o tehnologie modernă în Franţa, în Lyon. Această tehnologie ne permite ca posibilele reacţii indezirabile să aibă loc într-un procent foarte redus sau să nu aibă loc.”

Europa Liberă: Unii medici afirmă că 30% din moldovenii care ar trebui să fie imunizaţi gratuit nu o fac. Ce se întâmplă cu cantitatea de vaccinuri care rămâne nefolosită într-un sezon?

Constantin Spânu: „Nu poate fi aşa situaţie, fiindcă nu e vaccin luat pentru toată populaţia, deci nu este vorba de mai mult de 2 milioane de doze, este vorba de 100 de mii de doze. În cazul de faţă vaccinul va fi utilizat totalmente fiindcă este într-o cantitate de 100 de mii de doze, o cantitate limitată, predestinată pentru contingentele cu risc sporit de a face această infecţie. Eu mă refer la: femeile gravide, copii mici, personalul medico-sanitar, persoanele în vârstă, persoanele cu boli cronice, în special cele cu diabet zaharat, cu maladii cardiovasculare, cu maladii cronice ale aparatului respirator şi pentru copii care se află în condiţii instituţionale, adică şcoli internat, şi pentru azilurile de bătrâni, pentru unele efective ale MAI, Armata Naţională, deci persoane care în virtutea activităţilor profesionale au contact cu publicul.”

Europa Liberă: Şi pentru aceste categorii acest vaccin este obligatoriu sau ei singuri decid?

Constantin Spânu: „Nimeni, în toată lumea, nu merge la vaccinul obligatoriu. Deci vaccinul este recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Pentru astăzi cea mai reuşită metodă specifică de profilaxie a gripei rămâne vaccinarea. Repet, nu este vorba de un vaccin care ar putea cauza diferite efecte adverse sau chiar de a face posibila boală. E un vaccin cu care se vaccinează toată Europa.

Mai mult decât atât, dacă în Republica Moldova noi vorbim despre o vaccinare a contingentelor cu risc sporit, în SUA, pentru sezonul 2012-2013 sunt preconizate pentru a fi acoperite cu vaccin mai mult de 170 de milioane de doze, mai mult de jumătate de populaţie. Deci este o măsură foarte eficientă. Eu nu mai vorbesc despre riscul care este foarte real pentru femeile gravide unde pandemia din anii 2009-2010 ne-a demonstrat că fatalitatea ajungea de la 20, până la 50 de procente, din femeile care făceau gripă cu agent pandemic.”
XS
SM
MD
LG