Linkuri accesibilitate

Dirk Schuebel: Vizita lui Jose Manuel Barroso la Chişinău este un semnal foarte important


Dirk Schuebel
Dirk Schuebel

Emisarul UE la Chişinău în dialog cu Valentina Ursu.


Europa Liberă: Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, este asteptat in vizita la Chisinau la sfârșitul lunii noiembrie. Ce semnale dă Bruxellesul Republicii Moldova?

Dirk Schuebel: Cred că este un semnal foarte important care a urmat după importanta vizită a cancelarului Merkel, care a avut loc acum două luni. Cred că este dat un alt semn Republicii Moldova, că Moldova este pe drumul corect. Este un semn de
Vizita la Chişinău a Dlui Jose Manuel Barroso este un alt semn că Republica Moldova este pe drumul corect...

încurajare dat guvernului moldovean, dar şi populaţiei din Moldova ca să continue procesul de reforme chiar dacă ar putea fi încercări grele, dar, la final, ţara va deveni un loc mai bun pentru locuit.

Europa Liberă: Dle ambasador, ramaneti optimist vizavi de şansele Moldovei de a semna Acordul de asociere cu UE până la sfârşitul anului viitor?

Dirk Schuebel: Eu cred că există şanse bune ca acest acord să fie semnat până la sfârşitul anului viitor, obiectivul ambelor părţi este ca să semneze acest acord înainte de sfârşitul verii până ca summitul Parteneriatului Estic din Vilnius şi consider că acesta este un obiectiv foarte real.

Europa Liberă: Moldova ramane a fi considerată si pe mai departe de catre demnitarii UE drept o poveste de succes?

Dirk Schuebel: Da, eu cred că în ultimii trei ani o mulţime de lucruri pozitive au fost făcute şi, cred că putem numi aceasta o poveste de succes, dar, o putem numi poveste
În ultimii trei ani o mulţime de lucruri pozitive au fost făcute şi cred că putem numi aceasta o poveste de succes, dar o putem numi poveste de succes cu adevărat numai când ţara va continua reformele...

de succes cu adevărat numai când ţara va continua reformele, asta însemnând că am realizat anumiţi pași, pozitivi, în comun, aşa ca semnarea Acordului de Asociere.

Europa Liberă: Credeti ca eurointegrarea ramane a fi e o idee nationala in Moldova?

Dirk Schuebel: Ar trebui să sper aşa. Desigur, am observat comentariile făcute recent de Partidul Comuniştilor, dar în ce priveşte Alianţa, cred că, întra-adevăr, este obiectivul lor comun ca să aducă ţara cât mai aproape de Uniunea Europeană şi poate, într-o zi, chiar în Uniunea Europeană.

Europa Liberă: Daca ar fi sa vorbiti despre termenele de liberalizare a regimului de vize ati putea sa numiti o data anume? Mai nou, demnitarii moldoveni lasa sa se inteleaga ca ar fi sfarsitul lui 2013.

Dirk Schuebel: Nu pot subscrie, în acest moment, în timp, nu pot să vă numesc acum nici o dată, termen, dar ceea ce pot să vă spun este că noi am lucrat împreună foarte reuşit în prima fază a dialogului pentru liberalizarea vizelor. Intrăm în faza a doua şi Moldova implementează acum, în mod adecvat, toată legislaţia care a fost adoptată în prima fază. Cred că Moldova va avea regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Europa Liberă: Ce nota ati pune elevului Republica Moldova la indeplinirea temei de acasa?

Dirk Schuebel: Eu nu sunt profesor la şcoală, nu pot da note, dar ceea ce vă pot spune e că ţara e pe drumul cel bun, o mulţime de lucruri s-au mişcat în direcţia corectă. Dar acum trebuie păstrată viteza şi să fie continuate reformele. Este foarte important să atingeţi toate obiectivele pe care vi le-aţi propus şi ca populaţia să vadă că anumite progrese s-au făcut.

Europa Liberă: Ministrul Justiției, Oleg Efrim, insista asupra adoptarii unor masuri drastice de prevenire și combatere a corupției in sistemul Justiției. Ati avut o intrevedere intr-un format mai larg. Cum vi se pare acesta lupta cu coruptia in justitie?

Dirk Schuebel: Cred că este cea mai importantă problemă pentru că are legătură directă, de asemenea, cu alte probleme. Puteţi eradica corupţia numai dacă toate instituţiile judiciare şi de drept sunt reformate. Noi lucrăm împreună asupra acestei probleme , în privinţa reformelor judiciare au fost făcuţi anumiţi paşi. Preşedintele, în persoană, este implicat în acest proces, ceea ce e minunat. Şi în cadrul instituţiilor de forţă a fost atins un anumit progres. Noul ministru de la ministerul de Interne este foarte activ şi a atins, în scurt timp, anumite succese, ceea ce e un semn că ţara merge în direcţia corectă.

Europa Liberă: Care dintre structuri ar fi mai corupta?

Dirk Schuebel: Cred că nu pot să judec şi nu vreau să judec nici un domeniu, dar, cum am spus, fiecare domeniu ce ţine de sectorul de aplicare a legii trebuie să fie reformat adecvat dacă vreţi, serios, să combateţi corupţia.

Europa Liberă: Nu cunosc cum stau lucrurile in UE, dar vreau sa va intreb daca Legea privind ridicarea imunităţii judecătorilor este una necesară, pentru că încrederea cetăţenilor în magistraţi a scăzut considerabil. Ar fi un argument ca se lupta cu coruptia in Moldova?

Dirk Schuebel: Eu cred că, înainte de toate, acest lucru a fost stabilit în Strategia de
Eu cred că toţi trebuie să fie egali în faţa legii, inclusiv judecătorii...

reformă a justiţiei, noi am convenit asupra acestei strategii. Eu cred că toţi trebuie să fie egali în faţa legii, inclusiv judecătorii. Nu trebuie să se facă nici o diferenţă dacă un judecător sau oricine altcineva a fost găsit vinovat de corupţie, această persoană trebuie adusă în faţa legii.

Europa Liberă: Pe cat de mult se cere si reformarea procuraturii? Pentru ca reprezentantii acesteia au anuntat ca vor avea nevoie de un termen mai mare, pana in 2016.

Dirk Schuebel: Noi aşteptăm mai mulţi paşi decizionali în ce priveşte procuratura generală, şi sper că vom putea acest lucru să-l atingem împreună, vă oferim ajutorul nostru reformarea acesteia. Noi avem un consultant înalt calificat la procuratura generală şi sper că acest proces de reformare nu va dura atât de mult.

Europa Liberă: Lipsa dialogului dintre putere si opozitie se rasfrange asupra bunului mers al reformelor?

Dirk Schuebel: Cred că va trebui să înceteze această divizare a societăţii care există, din păcate, anumite partide nu prea doresc să înceteze aceasta sau nu prea doresc să
Va fi foarte important ca întreaga naţiune să aibă un obiectiv comun, care cred că ar putea fi procesul de integrare europeană...

i-a anumite decizii ca această divizare să ia sfârşit. Va fi foarte important ca întreaga naţiune să aibă un obiectiv comun, care cred că ar putea fi procesul de integrare europeană. Alianţa, cred, că sunt solidari în dorinţa de a mişca ţara spre procesul de integrare europeană şi cred că şi opoziţia îşi doreşte acest lucru.




* Continuarea interviului cu Dirk Schuebel va fi publicată în timpul cel mai apropiat.
XS
SM
MD
LG