Kremlinul caută instrumente noi de presiune asupra Moldovei

Dumitru Mînzărari este un analist moldovean aflat într-un stagiu de cercetare la Universitatea Michigan din Statele Unite și publică în reviste de specialitate americane articole despre Moldova și politica Rusiei față de fostul spațiu sovietic. Într-un interviu acordat prin telefon lui Radu Benea, Dumitru Mînzărari a spus că Moscova nu se mai mulțumește cu instrumentele tradiționale de presiune asupra Chișinăului, adică gazele și Transnistria, ci încearcă ceva nou.

Dumitru Mînzărari: „Un răspuns generic al fi că Rusia ar dori Moldova să fie parte a proiectului pe care ei doresc să-l construiască în spaţiul post-sovietic, aşa-numita Uniune Euroasiatică. Dar dacă să specificăm detaliat ce ar însemna aceasta, deci, în primul rând Rusia ar dori suport de la Moldova în organizaţiile internaţionale a iniţiativelor sale şi evident majoritatea iniţiativelor Rusiei vor fi anti-occidentale, adică vor fi orientate contra intereselor Uniunii Europene, Statelor Unite, etc. În al doilea rând, Moscova ar dori o conducere la Chişinău care să-i fie loială, dar loială în limitele în care Rusia va putea controla, va putea practic dicta politica internă şi externă a Moldovei. Şi, pentru a atinge acest deziderat, Rusia are nevoie să schimbe într-un fel conducerea sau să creeze mecanisme care i-ar permite controlul clasei de conducere în Moldova. Astfel, dacă ne gândim în linii generale, Rusia practic ar dori ca Moldova să dispară ca stat suveran, într-un fel. Adică pentru noi ar fi rezultatul acesta. Pentru ei metaforic ar fi că Moldova va demonstra un comportament prietenesc Moscovei.”

Europa Liberă: Rusia totuşi nu are atâta putere de atracţie ca Uniunea Europeană şi atunci ce instrumente are ea la îndemână pe post de morcov şi biciuşcă, cum se spune, pentru a menţine vecinătatea, implicit Republica Moldova în zona sa de influenţă?

Dumitru Mînzărari: „Pentru a răspunde la întrebarea dată, ar trebui cred că se ne gândim mai întâi la aşa-numita cultură strategică a conducerii de la Moscova. Şi prin aceasta am în vedere viziunea clasei politice de la Moscova asupra interacţiunilor politice în interiorul ţării şi în exteriorul ţării. Conducerea de la Moscova, dacă ne uităm atât pe plan intern şi extern, ei conduc o politică mai mult de control. Adică e foarte rar să vedem în politica Rusiei un caz unde ruşii ar avea încredere în partenerii săi, dacă nu au mecanisme, fie ele acorduri încheiate sau fie nişte pârghii de presiune. Şi deci, în contextul acesta, Moldova fiind un stat mai slab, deci, noi nimerim în compartimentul unde se aplică mecanisme de presiune şi nu e nevoie să ne gândim la evenimente din
trecutul îndepărtat. Chiar recent presa rusă a publicat un şir de articole unde au expus în vizor un tender, un tender de cercetare pe care administraţia preşedinţiei Rusiei a postat-o pe web site-ul său unde solicita cercetare practic despre situaţia politică din Moldova, dar mai ales cum e posibil de a exploata divergenţele dintre elitele politice şi economice de la Chişinău, pentru a controla practic politica Chişinăului.”

Europa Liberă: Deci, aceste instrumente nu se limitează doar la, cum se obişnuieşte să se creadă, conflictul transnistrean şi dependenţa de gaze. Rusia merge mai mult decât atât. Şi, din acest punct de vedere, cât de şantajabilă credeţi că este Republica Moldova?

Dumitru Mînzărari: „Uitându-ne istoric, atât gazele, cât şi conflictul au permis Rusiei să expună Moldova unui nivel anumit de presiune, dar ea a observat că există şi o limită la aceste instrumente. Este logic să înceapă să inventeze instrumente de presiune noi şi ceea ce Rusia intenţionează să facă în continuare se pare că are un potenţial mult mai mare decât conflictul transnistrean şi gazele naturale. Dacă ne uităm, ruşii practic vor să exploateze divergenţe în clasa politică a Moldovei şi, în cazul dat, practic pentru ei nu este atât de costisitor, fiindcă pe plan extern nu vor fi expuşi criticii organizaţiilor
internaţionale, deci partenerilor noştri occidentali că ei încearcă să preseze Moldova să scoată careva concesiuni, cum e cazul cu gazele naturale sau cu conflictul transnistrean. În cazul dat, practic ce va fi observabil din exterior este o luptă politică în interiorul Moldovei, în rezultatul căreia a câştigat un anumit partid, care se întâmplă să fie destul de loial şi să simpatizeze Moscova mai mult decât Occidentul. Adică în contextul acesta este un instrument atât atractiv, mai puţin costisitor din punct de vedere politic şi de imagine şi e destul de eficient, dacă ne uităm istoric la cum acest instrument a fost folosit de Uniunea Sovietică, de exemplu, în timpul războiului rece.”

Europa Liberă: Şi care ar fi acele puncte sensibile pe care să le exploateze Rusia?

Dumitru Mînzărari: „Evident că aceste disensiuni interne sau cum le-aţi numit – problemele sensibile – ele sunt exploatate, adică anume acesta cred că e primul nivel de intervenţie a Rusiei în politică internă a Moldovei. Noi, observatorii, nu avem dovezi atât de clare despre aceasta, fiindcă în oricare ţară e lucrul organizaţiilor guvernamentale să depisteze încercări ale unei forţe străine să influenţeze politica internă, dar nu putem să ignorăm nişte coincidenţe, ca, de exemplu, că înainte de – atât la Cahul, cât şi la Bălţi – de a se ridica problema limbii ruse ca limbă regională sau să mărească influenţa limbii ruse în viaţa de toate zilele, este destul de interesant de observat că ambasadorul Rusiei înainte de aceasta a fost şi a vizitat ambele localităţi. La fel, ambasadorul Rusiei public a susţinut iniţiativa pentru referendumul general cu privire la participarea Moldovei la Uniunea Vamală creată de Rusia. Deci, este evident
că aceste iniţiative nu par să fie naturale, într-un fel, fiindcă apare întrebarea: de ce nu a fost ridicată întrebarea 5 ani în urmă, 3 ani în urmă? De ce anume în momentul dat? Şi, dacă ne uităm, este o avalanşă întreagă de evenimente care au drept rezultat divizarea societăţii. Într-un fel se radicalizează diferite pături ale societăţii şi se consolidează platforma politică. Dacă sunt multe persoane care sunt mai indiferente faţă de politică, de exemplu, de unele probleme sau nu sunt decise care partid să susţină şi toate aceste antagonizări, toate aceste presiuni sociale... rezultatul lor este că o mulţime din acest electorat nehotărât sau mai puţin activ politic este forţat să aleagă o parte în conflict şi observăm că foarte mulţi tineri sunt implicaţi în aceste lucruri. Observăm cât de mult anume pătura tânără devine mai... politic mai agresivă şi energia lor este să zicem mai puternică. Modul cum ei îşi manifestă preferinţele politice. Şi de acea apar întrebări referitor la caracterul natural al acestor evenimente, faptul că este puţin probabil să fie o coincidenţă ca atâtea evenimente similare să apară în acelaşi timp.”

Europa Liberă: Această nouă strategie a Rusiei despre care vorbiţi se vede doar în Republica Moldova sau şi în regiune, există şi alte exemple în acest sens?

Dumitru Mînzărari: „Aş vrea să fac iarăşi o referinţă la tenderul pe care l-am menţionat anterior, că de fapt în tenderul acesta era menţionat tot spaţiul post-sovietic. Întrebările erau diferite, dar toate se refereau într-un fel la capacitatea Rusiei sau a controla evenimentele în regiune sau a avea, cel puţin, o pârghie de influenţă oarecare. Dacă ne uităm: interesul Rusiei faţă de consolidarea elitelor în Asia Centrală şi modul cum are loc transferul puterii în cadrul... deci de la un grup de elită la altul. Sau în cazul Georgiei, cum Rusia economic ar putea afecta cursul politic al Georgiei şi al regiunii în genere a Caucazului. Sau în cazul Letoniei, să zicem, tenderul a solicitat o cercetare practic similară cu cea a Moldovei. Şi este interesant să observăm încă o coincidenţă că de fapt Letonia este unica din Ţările Baltice care a fost menţionată în acest tender. Dar ea are un procent foarte înalt de populaţie rusă, vorbitoare de limbă rusă, mai corect, undeva conform datelor găsite, undeva este la 30%, cei vorbitori de limbă rusă.
Şi, dacă luăm în consideraţie aceste detalii, observăm că ceea ce pare să fie o strategie destul de bine chibzuită, o strategie care este suportată de resurse şi, chiar dacă dorim să negăm aceste idei ca fiind, eu ştiu, temeri nefondate, deci, prea mulţi factori indică că observăm anume ceva organizat, ceva care sistemic este implementat şi, în cazul dat, dat ar fi naiv nu de considerat şi opţiunea asta că Rusia anume, în urma conflictului din Georgia a realizat că aplicarea forţei militare este costisitoare. Putem vedea că doar în prima săptămână a conflictului ruşii au pierdut 16 miliarde de dolari din rezervele lor valutare, din cauza că a fost afluxul de investiţii din Rusia, au plecat foarte multe investiţii. Şi s-a gândit la folosirea unor instrumente, deci, mai puţin costisitoare – una, a doua – care să-i permită Rusiei plauzibil să nege implicarea sa şi, deci, fiind mai puţin observabilă această nouă presiune evident că este o rezistenţă mai slabă atât din partea centrelor de presiune, cât şi a aliaţilor lor, cum ar fi Statele Unite în Caucaz şi Asia Centrală, posibil şi, în cazul nostru, Ucrainei – Uniunea Europeană care are un interes mai mare în regiunea noastră.”

Europa Liberă: Ce se poate contrapune acestei strategii, în situaţia noastră, să zicem când şi atractivitatea Uniunii Europene este în scădere, din cauza crizei economice prelungite.

Dumitru Mînzărari: „Cred că cea mai mare problemă a guvernărilor de la Chişinău, inclusiv cea prezentă, este că ei au aşteptat întotdeauna ca partenerii occidentali, fie Uniunea Europeană sau Statele Unite, să se implice mai activ. A fost întotdeauna, să zicem, ideea asta naivă că ei ar trebui să ne ajute şi deci, evident, s-a lucrat foarte puţin în direcţia creării condiţiilor, ca să atragă partenerii noştri, să le genereze interesul de a
se implica – una şi doi – de a deveni noi mai rezistenţi la presiunea externă. Deci, primul lucru care ar trebui să-l facem este să limităm vulnerabilitatea noastră la presiunile care au rezultat imediat şi aceasta ar fi, cum aţi menţionat mai înainte, problema gazelor. Ceva, puţin, s-a făcut în direcţia aceasta cu construirea portului de la Giurgiuleşti, s-au vehiculat idei pentru construirea unui terminal de lichefiere a gazului naturale. Deci, toate acestea probabil că necesită investiţii mari iniţiale, dar rata de întoarcere a acestor investiţii, atât din punct de vedere economic, cât şi politic, vor fi enorme. Fiindcă, dacă ne gândim serios de fapt, avem, la problema care este discutată în această confruntare cu Rusia este nu altceva decât existenţa noastră ca stat suveran şi ar fi normal ca, pentru a menţine existenţa, să se facă careva jertfe iniţiale. Dacă noi reuşim să limităm vulnerabilitatea noastră economică, atunci şi presiunea Rusiei va fi mai puţin dureroasă şi Rusia, văzând că are mai puţine pârghii de influenţă, va fi nevoită să meargă la unele concesiuni, fiindcă este o logică economică la mijloc: când ai o investiţie care îţi oferă sau potenţial poate să-ţi ofere o întoarcere a investiţiilor destul de înaltă, vei merge la risc mai mare, vei pune presiune şi eforturi mai mari de a obţine aceste întoarceri, dar, dacă ştii că investiţia ta îţi dă un venit mai redus, atunci evident eşti mai puţin cointeresat să investeşti în direcţia aceasta şi vei accepta cu mai mare probabilitate nişte oferte mai mici, ca să-ţi întorci cel puţin o parte din
investiţii şi prin investiţie, în cazul dat, am în vedere atât conflictul transnistrean, atât modelele acestea de presiune pe care Rusia le construieşte atât pe liniile de diviziune socială, politică în Moldova. Deci, asta: una – limitarea vulnerabilităţilor noastre şi doi – când vom fi mai puţin vulnerabili, vom putea să purcedem la construirea unor, să zicem, monede de schimb să oferim Rusiei, fiindcă este naiv de crezut că Rusia ne va lăsa să plecăm liber, nu va cere plată pentru plecarea ei din Transnistria, nu va exploata vulnerabilităţile noastre politice şi economice, etc.”