Linkuri accesibilitate

Dialogul Berlin-Chișinău va continua


Cancelarul Angela Merkel la conferința de presă de la Chișinău
Cancelarul Angela Merkel la conferința de presă de la Chișinău

Victor Chirilă: Depinde în mare măsură de noi cum se va comporta Germania în raport cu noi şi cu Federaţia Rusă atunci când vor fi discutate subiectele de interes major pentru noi.”


Pentru prima dată în istorie un cancelar german, Angela Merkel, a vizitat Republica Moldova şi chiar Chişinăul, care are o istorie considerabil mai veche. Ce a însemnat vizita unui asemenea oaspete pentru o ţară care, deşi se bucură de acelaşi cer european deasupra, ca şi Germania, de exemplu, are un orizont încă mult prea
Victor Chirilă
Victor Chirilă
restrâns.

Oaspetele cu care vom discuta în această dimineaţă va fi analistul Victor Chirilă, directorul Asociaţiei pentru Politică Externă
.

Europa Liberă: Aşadar, un cancelar german pentru prima dată la Chişinău şi unele împrejurimi, o vizită de câteva ore a dnei Angela Merkel, o perioadă în care priorităţile europene au gust de criză, altul decât cel moldovenesc. Dna Merkel, iată, îşi sacrifică ceva timp din concediu şi vizitează o ţară-pitic, după abordarea mai sarcastică a unei publicaţii de la Berlin. În general cum se ajunge, diplomatic vorbind, la convenirea unor asemenea vizite, mai ales într-o ţară fără vibraţia importanţei în actualitatea continentală?

Victor Chirilă:
„Trebuie să spun că doamna Merkel a venit în Parteneriatul Estic, în ţara care conduce prin reforme acest parteneriat estic, care este dată ca exemplu pentru celelalte state din parteneriatul estic. Deci, nu a venit doar în Republica Moldova.

Mesajele pe care le-a adresat ieri sunt valabile nu doar pentru Republica Moldova, ci şi pentru Ucraina, Georgia, Armenia, şi pentru Belorusia. Deci, este o vizită mult mai amplă, cu o semnificaţie mult mai largă decât a fost interpretată de anumite ziare sau jurnalişti din Germania.”

Europa Liberă: Deci, o ţară-liliput, dar cu ambiţii şi realizări totuşi în anumite privinţe…

Victor Chirilă:
„Fără îndoială, pentru că doamna Merkel nu ar fi venit în R. Moldova dacă ar fi fost o situaţie ca în Belorusia sau dacă reformele nu ar fi mers aşa cum trebuie, cum se întâmplă de exemplu în unele ţări din Parteneriatul Estic.

Doamna Merkel a recunoscut nişte progrese şi a spus despre acest lucru în cadrul discursului său în faţa parlamentarilor şi a societăţii. Deci, sunt într-adevăr realizări şi ele trebuie recunoscute. Desigur sunt şi obstacole care trebuie depăşite, este o cale lungă, dar iată că doamna Merkel ne asigură că avem sprijinul Germaniei.”

Europa Liberă: Dar vă întrebasem doar pentru poate o mică curiozitate, cum se convin la modul diplomatic, de rutină chiar, asemenea vizite într-o ţară precum e Republica Moldova, mai ales că doamna Merkel a spus că a fost şi o dorinţă personală de a vizita Chişinăul?

Victor Chirilă:
„Este destul de dificil să obţii acceptul să vină în Republica Moldova a unui lider ca doamna Merkel, care are o agendă europeană şi internaţională destul de încărcată. Dar preocupările Germaniei nu sunt doar criza euro, dar şi securitatea la frontierele de est ale UE, şi ale Germaniei. Securitatea la frontiera de est de care depinde şi buna funcţionare a relaţiilor ruso-germane, sau ruso-europene.

Cum a fost organizată? Singur că a luat foarte mult timp. A luat trei ani de muncă în relaţii bilaterale, trei ani de muncă în relaţiile dintre partide, Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Partidul Popular European din care face parte şi partidul doamnei Merkel, relaţii diplomatice între ministerele de externe, o bună funcţionare şi evoluţie a relaţiilor noastre cu UE, reforme interne – toate acestea sunt pregătiri pentru o astfel de vizită.

Desigur când există un astfel de angajament din partea R. Moldova, există şi o anumită simpatie, un grad mare de simpatie din partea statelor membre ale UE, iar doamna Merkel este printre aceşti oameni care ne simpatizează. Mai mult decât atât, doamna Merkel ştie ce înseamnă regim totalitar, a locuit în Germania de Est care a fost parte a acestui sistem totalitar, de aceea cred că simpatia ei este înţeleasă şi este dublă.”

Europa Liberă: Care este aspectul cel mai important al privilegiului autorităţilor moldovene de a avea un oaspete ca Merkel, altfel spus ce rămâne după ce avionul cancelarului a decolat din aeroportul Chişinău?

Victor Chirilă:
„Rămâne aceeaşi agendă încărcată de transformări interne în R. Moldova, de care depinde angajamentul nu doar al Germaniei, dar şi al întregii UE, a SUA. Angajamentul lor este condiţionat de dinamica reformelor. Eu cred că doamna Merkel pleacă convinsă că R. Moldova va urma această cale şi Germania va avea toate argumentele să ne sprijine.

Pot spune că această vizită pune începutul unui parteneriat strategic care urmează să fie consolidat între Chişinău şi Berlin, consolidat nu doar de guvern, ci şi de Parlament, de partidele care se află la guvernare. Mă refer la importanţa relaţiilor de partid, interpartinice. Partidul Democrat are la fel relaţii foarte strânse cu Partidul Social Democrat din Germania şi aceste relaţii trebuie dezvoltate. Pentru că Germania este o ţară democratică şi alternanţa la putere este una inevitabilă.

De aceea trebuie să ne gândim cum menţinem pe termen lung acest parteneriat strategic viabil, viu, pentru că de el va depinde în foarte mare măsură deciziile UE cu privire la acordul de asociere, cu privire la liberalizarea regimului de vize, cu privire la crearea zonei de comerţ liber, şi în cele din urmă cu privire la aderarea Republicii Moldova. Mai devreme sau mai târziu sunt convins că acest lucru se va întâmpla.”

Europa Liberă: Un mesaj foarte clar desprins din spusele cancelarului: în Europa de azi nu se mai tolerează povestea cu sferele de influenţă şi divizarea pe acest principiu. Într-un fel chiar simbolic: făcut în preziua unei noi aniversări de la semnarea Tratatului Ribbentrop-Molotov. Poate deveni, diplomatic vorbind, mai confortabilă organizarea raporturilor cu Rusia în consecinţă?

Victor Chirilă:
„Doamna Merkel a spus foarte clar şi sugestiv prin toate mesajele pe care le-a formulat, le-a adresat nouă: status quo-ul nu mai este acceptabil, el creează probleme, obstacole, desparte oameni. Deci, este nevoie de schimbare, schimbare prin transformări, iar problematica transnistreană, soluţionarea conflictului este văzută într-un context mai larg al integrării europene a R. Moldova.

Reformele pe care R. Moldova le va realiza pe plan economic, democratic, instituţional, ar urma să ridice atractivitatea malului drept pentru malul stâng. Şi cred că avem de a face cu aceeaşi abordare pe care o are actualmente guvernul de la Chişinău, strategia paşilor mici, pas cu pas spre obiectivul final – reintegrarea graduală a regiunii transnistrene în cadrul ţării.

Şi mă bucur că doamna Merkel a spus clar: această reintegrare se va face pe principiul integrităţii teritoriale a R. Moldova, iar regiunea transnistreană urmează să aibă, un statut special. Iar guvernul care va conduce acest stat reintegrat trebuie să fie unul viabil, unul funcţional. Desigur, transmiţând unele responsabilităţi locale regiunii transnistrene.”

Europa Liberă: Dna Merkel a salutat şi „binecuvântat” mecanismul 5+2 de negocieri. Credeţi însă că în paralel s-ar putea menţine şi un dialog bilateral germano-rus pe chestiunea regiunii transnistrene?

Victor Chirilă:
„El este acest dialog şi cu siguranţă el va continua. Va continua atâta timp cât Germania va vedea că R. Moldova se mişcă în direcţia pe care s-a angajat să se mişte, care este reformele pe care integrării europene. Atâta timp cât viziunile Chişinăului şi Berlinului vor coincide cu privire la perspectivele de dezvoltare a R. Moldova, la modul de dezvoltare a societăţii noastre, cu siguranţă că dialogul între Berlin şi Moscova cu privire la problematica transnistreană şi viitorul Republicii Moldova va continua. Depinde în mare măsură de noi cum se va comporta Germania în raport cu noi şi cu Federaţia Rusă atunci când vor fi discutate subiectele de interes major pentru noi.”

Europa Liberă: Şi dl Filat, şi dna Merkel au citat sau parafrazat fraza înaripată a lui Konrad Adenauer faptul că „toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont. Va avea de-acum înainte R. Moldova un orizont mai larg, mai promiţător?

Victor Chirilă:
„Doamna Merkel a menţionat foarte corect: Parteneriatul Estic are deja o perspectivă europeană. Depinde de Republica Moldova dacă va avea capacitatea să beneficieze deplin de această perspectivă europeană. Parteneriatul Estic ne-a oferit deja această perspectivă, în ceea ce priveşte integrarea economică.

Despre integrarea politică, doamna Merkel a spus că abia acum facem primii paşi. Vom semna acordul de asociere, vom crea zona de comerţ liber, comprehensiv şi aprofundat cu UE şi abia după asta vor apărea desigur şi alte orizonturi. Este clar că pas cu pas se lărgesc orizonturile pe care ni le oferă Parteneriatul Estic. Deci, parteneriatul Estic este un instrument care se schimbă pe măsură ce ţara care face parte din această iniţiativă avansează pe calea reformelor, avansează pe calea apropierii de UE.”

Europa Liberă: Mulţumim.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:24 0:00
Link direct
XS
SM
MD
LG