Criza politică din România a făcut să reînvie un tip de discurs pe care îl credeam dispărut, discurs caracterizat prin hachiţe antioccidentale şi inflamare naţionalistă. După cum se ştie, imaginea ţării s-a deteriorat puternic în ultimele săptămîni, în mass-media din occident vorbindu-se chiar de o derivă gravă a democraţiei. Lideri politici şi instanţe ale Uniunii Europene au adresat avertismente serioase actualei puteri, cerîndu-i să respecte legile şi îndeosebi deciziile Curţii Constituţionale. Că Uniunea Social Liberală practică un dublu limbaj, că una declară la Bruxelles şi alta spune la Bucureşti e o chestiune ce ar merita o discuţie aparte. Frapant e însă altceva: puterea de la Bucureşti recurge la discursul atît de drag odinioară lui Ceauşescu, acela cu neamestecul în treburile interne ale altor state. Victor Ponta a pus-o la punct pe Angela Merkel, precizînd că nu ea va vota la referendum. „Nu sîntem o colonie” repetă, în cor, după Crin Antonescu, oficialii USL. Iată-ne în plin Caragiale: ce treabă avem noi cu Europa? Europa să-şi vadă de-ale ei ...
A doua temă la mare preţ este aceea a complotului. Are astăzi România o imagine negativă? Ei bine, vinovaţi sînt cei din opoziţie care au „denigrat-o” la Bruxelles şi în celelalte mari capitale europene. „A denigra”, încă un cuvînt care făcea parte din retorica propagandei ceauşiste. „Denigratori” sînt şi ziariştii străini care scriu comentarii nefavorabile sau pun întrebări incomode. Am regăsit pînă şi faimosul cuvînt de tristă amintire „agenturile” (Ceauşescu îl pronunţa „agenturili”). O astfel de „oficină” ar fi Institutul Cultural Român, plin de spioni de-ai lui Băsescu şi de agenţi acoperiţi, „foşti şi actuali bursieri ai ICR”, cum atît de subtil s-a exprimat preşedintele interimar Crin Antonescu.
Teoria conspiraţionistă a atins apogeul atunci cînd s-au căutat explicaţii pentru atitudinea critică a lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. Un ziar al cărui partizanat politic se exprimă printr-un limbaj de o violenţă suburbană a descoperit mai întîi că Barroso a fost în tinereţe comunist, membru al unei grupări maoiste. Apoi, a reamintit că Barroso ar fi avut o menajeră româncă, fireşte, o spioană în solda lui Băsescu. Iată, scrie autorul acestui articol aiuritor, unde stă secretul: în papucii lui Barroso. Aş cita întreg pasajul respectiv, dar e atît de vulgar încît renunţ. Aici penibilul nici măcar nu mai e ridicol, e de-a dreptul jalnic.
A doua temă la mare preţ este aceea a complotului. Are astăzi România o imagine negativă? Ei bine, vinovaţi sînt cei din opoziţie care au „denigrat-o” la Bruxelles şi în celelalte mari capitale europene. „A denigra”, încă un cuvînt care făcea parte din retorica propagandei ceauşiste. „Denigratori” sînt şi ziariştii străini care scriu comentarii nefavorabile sau pun întrebări incomode. Am regăsit pînă şi faimosul cuvînt de tristă amintire „agenturile” (Ceauşescu îl pronunţa „agenturili”). O astfel de „oficină” ar fi Institutul Cultural Român, plin de spioni de-ai lui Băsescu şi de agenţi acoperiţi, „foşti şi actuali bursieri ai ICR”, cum atît de subtil s-a exprimat preşedintele interimar Crin Antonescu.
Teoria conspiraţionistă a atins apogeul atunci cînd s-au căutat explicaţii pentru atitudinea critică a lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. Un ziar al cărui partizanat politic se exprimă printr-un limbaj de o violenţă suburbană a descoperit mai întîi că Barroso a fost în tinereţe comunist, membru al unei grupări maoiste. Apoi, a reamintit că Barroso ar fi avut o menajeră româncă, fireşte, o spioană în solda lui Băsescu. Iată, scrie autorul acestui articol aiuritor, unde stă secretul: în papucii lui Barroso. Aş cita întreg pasajul respectiv, dar e atît de vulgar încît renunţ. Aici penibilul nici măcar nu mai e ridicol, e de-a dreptul jalnic.
