Valeriu Pasat: Desovietizarea este un proces destul de complicat

Europa Liberă: Domnule Pasat, s-a desovietizat Republica Moldova sau nu? Dumneavoastră, care aţi petrecut o bună parte a vieţii în arhive şi aţi studiat nu doar articole de ziar, şi operaţi nu doar cu emoţii, operaţi cu documente, ce spuneţi Dumneavoastră? S-a desovietizat Republica Moldova?

Valeriu Pasat: „Desovietizarea este un proces. Atât sovietizarea, cât şi desovietizarea este un proces destul de complicat. Cred că nu putem să afirmăm astăzi că populaţia Republicii Moldova s-a desovietizat, că a înţeles că ceea ce s-a întâmplat în 50 de ani a
puterii sovietice a fost cu semnul minus. Trebuie să treacă foarte mult timp şi noi, cei care avem menirea de a descrie aceste lucruri trebuie să facem două lucruri – să publicăm mai multe lucrări ştiinţifice şi să explicăm populaţiei istoria adevărată prin care a trecut poporul din Basarabia.”

Europa Liberă: Dumneavoastră sunteţi un om care veniţi din interiorul sistemului. Cel puţin aţi făcut studii academice în perioada sovietică, aţi beneficiat de funcţii, aţi fost ministru, ca şi cum aţi semnat legământ în calitate de ministru la Securitate să nu trădaţi secretele. Şi când acolo, tocmai Dumneavoastră le scoateţi pe tapet, le daţi publicităţii şi evident că sistemul, birocraţii au de ce să fie supăraţi pe Dumneavoastră. Şi unii chiar s-au bucurat atunci când aţi ajuns în puşcărie. Dumneavoastră vă simţiţi trădător? Sau cum vă simţiţi în ipostaza în care aţi scos gunoiul din casă?


Valeriu Pasat: „Câteva concretizări: primele mele lucrări au apărut în 1993, ministrul Securităţii am fost numit în 1999. Sunt două lucruri diferite. Doi: despre legământul despre care Dumneavoastră vorbiţi – să nu încurcăm secretele care ţin de lucrul operativ şi fărădelegile care s-au făcut în perioada sovietică. Sunt două lucruri diferite. Chiar şi în lucrările mele, pe care le-am publicat, n-o să găsiţi familiile adevărate ale acelor care s-au ocupat cu denunţurile la Ministerul Securităţii de pe timpul Uniunii Sovietice.
Fiindcă mai trăiesc copiii lor, nepoţii lor şi eu n-aş vrea să fiu cel care aş dezlănţui un al treilea război mondial pe teritoriul ţării noastre, mă înţelegeţi. Aşa s-a întâmplat şi cu, dacă vă interesează, cum am înţeles eu că trebuie să fim mai atenţi la descrierea tragediei prin care a trecut populaţia Basarabiei în anii 40, mă refer la foamea din 46-47. Eram la Moscova, făceam teza de doctor habilitat şi am găsit lucruri la vremea ceea destul de interesante ceea ce ţin de canibalismul care a existat pe teritoriul noii republici sovietice socialiste moldoveneşti. Fiind înaripat de ceea ce am găsit, dar am găsit nişte materiale în care erau descrise cu lux de amănunte cine pe cine a mâncat, cum a fost acest proces de canibalism în diferite cazuri, mai ales la Sudul Basarabiei. Am venit acasă şi am dat la două ziare pagini întregi de descriere a acestor momente. Am plecat seara, vineri seara la o nuntă la Sud şi în timpul nunţii am rămas şocat de descoperirea pe care am făcut-o. Am venit în satul unde au fost cazuri de canibalism şi anume colegul meu care se căsătorea, bunelul lui a fost cel care a mâncat pe un copil din familia miresei. Vă imaginaţi? Şi a doua zi dimineaţa am venit la cele două redacţii la care deja materialul era dat la cules, le-am explicat situaţia şi am rugat ca aceste lucruri nu puteau fi publicate. Prin acest exemplu eu vreau să vă spun că şi noi trebuie să fim atenţi cum descriem evenimentele respective.”

Europa Liberă: De regulă toate atrocităţile în mod automat se atribuie ruşilor. Dumneavoastră sunteţi în relaţii foarte bune cu Rusia, cu savanţi din Moscova. Sunteţi amic cu celebrul Ciubais. Şi atunci nu aveţi această problemă, această dilemă? Pentru că şi la Moscova, probabil vă reproşează că scoateţi lucrurile care i s-au întâmplat bisericii, s-au întâmplat oamenilor represaţi şi cei care au fost torţionari în mare parte ca şi cum vin din Rusia, din PCUS, din regimul sovietic, care era asociat cu ruşii în mod automat.

Valeriu Pasat: „Eu am o altă viziune referitor la ceea ce se comentează în ultimul timp, în ultimii ani să zicem la noi în ţară. Să nu uităm că ruşii în anii 20 au fost primii care au suferit de la noul sistem sovietic. Ceea ce ţine de reproşuri vreau să vă spun că niciodată n-am avut nici un reproş referitor la toate publicaţiile pe care le-am avut eu. Majoritatea din publicaţiile mele au apărut pe teritoriul Rusiei, ca fiind ambasador, ca fiind ministru, fiind om în detenţie care nu puteam publica aici şi au apărut în Rusia
lucrările mele. În Rusia sunt oameni deştepţi şi înţeleg că a analiza sistemul este cu totul altceva decât a coborî la o treaptă mult mai joasă ca să spui că o naţionalitate sau alta e vinovată în ceea ce s-a întâmplat. Şi vă dau un exemplu viu: fiind la Strasbourg cu lansarea jurnalului „Yevfrosinia Kersnovskaia” şi luând cuvântul în faţa deputaţilor de la Consiliul Europei, cineva din delegaţia georgiană m-a întrebat: dar de ce noi, de ce eu nu cer despăgubiri de la Rusia pentru fărădelegile care au fost făcute. Şi i-am spus că eu nu doresc să tensionez situaţia dintre Georgia şi Moldova. De ce? Şi i-am adus aminte că împuternicitul comitetului central şi al comisarilor norodnici din Uniunea Sovietică pentru Moldova sovietică a fost nimeni altul decât Sergo Goglidze, în 40-41, cel care a insistat ca să fie prezentate liste, cel care a insistat ca să fie aceste elemente antisovietice, după cum descria el lui Stalin, să fie deportaţi, împuşcaţi. I-am mai adus aminte acestui deputat din Georgia că cu sistemul acesta de reprimare în Uniunea Sovietică s-a ocupat tot un georgian, îi spunea Beria. Şi să nu uităm că cu Uniunea Sovietică a condus 20 şi ceva de ani Djugaşvili-Stalin. Poate cineva nu este mulţumit de răspunsul pe care-l dau, dar să fim atenţi cu etichetările pe care le facem noi faţă de unele naţionalităţi. Să nu uităm că cei care au însoţit pe cei deportaţi din Moldova sovietică au fost beloruşii, kirghizii. Acum ce să facem noi? Să le cerem nişte despăgubiri acestor foste republici unionale pe timpuri? Cred că nu este cazul.”

Europa Liberă: Dar totuşi de ce nu cereţi despăgubiri cel puţin morale unui demnitar, care v-a întemniţat şi astăzi s-a întrebat despre 858 de zile când o să le rememoraţi şi o să le prezentaţi în forma unui rechizitoriu?

Valeriu Pasat: „Eu am dat în judecată pe cei care au contribuit ca eu să fiu închis 858 de zile. Mă refer la fostul preşedinte Voronin şi la aliatul său de guvernare Iurie Roşca, dar am înţeles că actuala guvernare nu prea doreşte ca acest proces să fie demarat. Eu
nu doresc ca aceşti foşti demnitari de stat să fie judecaţi şi condamnaţi. Am dorit un singur lucru – ca ei să vină la judecată şi să spună judecătorilor pe ce s-au bazat ei când au spus că s-a pus la cale o tentativă de omor, care eu împreună cu Grigore Vieru am vrut să omor pe mare nostru Che Guevara, că s-a pus la cale o lovitură de stat în Moldova. Regimul era prea puternic ca Grigore Vieru, împreună cu Valeriu Pasat, cu Ilaşcu să purceadă… Mă miră şi pe mine acest lucru, dar nu ai ce-i face, aşa este sistemul. Eu repet, nu doresc nimeni să treacă prin ceea ce am trecut eu, dar Dumnezeu le vede pe toate.”