Joi s-au împlinit o sută de ani de la nașterea dirijorului Sergiu Celibidache. La București, Festivalul „Celibidachiana 100” a intrat pe ultima linie, cea a concertelor omagiale conduse de apropiați și elevi ai săi. Concomitent centenarul nașterii dirijorului plecat din Moldova, este sărbătorit în cele mai diverse colțuri din Europa. Victor Eskenasy a stat de vorbă cu profesorul Raffaele Napoli, de la Roma, despre experiența acestuia și prezența maestrului în Italia.
Raffaele Napoli este una din personalitățile cele mai interesante, mai articulate și mai afabile, între studenții de talent ai lui Sergiu Celibidache. S-a născut în 1955 și este absolvent al Conservatorului „Giuseppe Verdi” din Milano, cu o diplomă în compoziție și tehnică dirijorală, urmată apoi de un doctorat în litere la Roma.
După cursurile cu Celibidache, a fost o vreme asistent al dirijorului Peter Maag și a condus, pe lîngă principalele formații de muzică clasică din Italia, Orchestrele simfonice din Madrid, Washington, Berna, și la Opera din Hamburg. Ca pedagog s-a distins prin cursurile ținute timp de două decenii asupra „Practicii dirijorale a orchestrei” și este autorul unei absolut remarcabile serii de emisiuni radiofonice dedicate lui Sergiu Celibidache.
Am început interviul nostru prin a-i cere să explice de ce s-a bucurat și se bucură în continuare Celibidache de cea mai mare popularitate în Italia:
Raffaele Napoli: „Grație celor peste 200 de concerte date în Italia, în decursul a cca. 30 de ani, cu o prezență constantă la pupitrul celor patru orchestre ale RAI (Torino, Milano, Napoli și Roma), fără a mai pune la socoteală cele 34 de prezențe la Scala;
Este vorba de amintirea lăsată muzicienilor, profesioniștilor din orchestră, în timpul repetițiilor, în cursul cărora - spun o serie de instrumentiști pînă astăzi -, au învățat mai mult decît în întreaga lor etapă de studii universitare la Conservator.”
Europa Liberă: Italia este și țara în care concertele lui Sergiu Celibidache au fost înregistrare cu regularitate și, adesea, publicate pe discuri semi-pirat sau de arhivă ale Radiodifuziunii italiene (RAI).
Raffaele Napoli: „Intr-adevăr, așa este, de unde și necesitatea de a salva acest patrimoniu deoarece, într-un anumit moment, RAI a distrus multe dintre arhive; este o realitate istorică teribilă, dar trebuie să spun că am reușit să salvez multe lucruri. Posed una dintre mediatecile (video și audio) cele mai dotate din lume, cu înregistrările lui Celibidache nu numai din Italia, dar și din alte țări.”
Europa Liberă: Cum l-ați cunoscut pe Sergiu Celibidache?
Raffaele Napoli: „Este o istorie extrem de rocambolescă, ca și întregul parcurs al vieții lui Celibidache. Doream să studiez dirijoratul și în acei ani, prin 1975-76, trăiam la Torino și un timpanist de la Orchestra RAI din localitate, Michele Messerklinger mi-a spus: «dacă vrei să înveți ceva într-adevăr semnificativ despre dirijatul unei orchestre trebuie să te duci la Sergiu Celibidache».
Pe atunci, nu știam nici măcar cine era Celibidache. Eram un tînăr de 22 de ani și în acel moment acest Messerklinger, tocmai urmase cursurile lui Celibidache de la Academia Chiggiana, la Siena. El mi-a spus să mă să vin să ascult orchestra pentru 4-5 ani, fiindcă altfel voi rămîne încă unul pradă propriului narcisism, sistemului star, și cînd voi fi copt îmi va face el legătura cu Celibidache. In 1981 a venit timpul și așa am ajuns la München, unde am urmat primul curs de dirijat.
Celibidache a intrat astfel în viața mea la 29 mai 1981, la ora 9:59, și nu a mai ieșit niciodată!”
Europa Liberă: In ce fel se materializează astăzi cele învățate de la maestrul său?
Toată munca mea este bazată pe principiile Fenomenologiei muzicale, învățată de la Sergiu Celibidache. In plus, țin clase de masterat și de fenomenologie muzicală, inspirat întotdeuna de Celibidache; organizez, de asemenea, conferințe și serate pentru a-l prezenta pe acest dirijor și mai cu seamă poetica sa. In acest an, în mod special, al centenarului, am propus la toate Conservatoarele italiane o clasă de masterat de două zile în care să fie prezentată atît figura acestui dirijor extraordinar, cît principiile poeticii sale.
Nu cred că a-l omagia pe Celibidache trece prin a-l considera o specie de om sfînt, o specie de guru, și de a pune o fotografie pe o consolă, cu două lumînări și să ne rugăm Sfîntului Celibidache. Așa ceva nu-i face dreptate în nici un fel.
Sunetul nu este muzică, dar poate să devină muzică! ...Write your quote footer here...
Convingerea mea este că a-i face dreptate în modul cel mai fericit este să încerci să-i aplici poetica. Iar în ce privește principiile pe care el le-a predat în relație cu fenomenologia muzicală, ele pot fi sintetizate în formula «Sunetul nu este muzică, dar poate să devină muzică!»”
„Am lucrat cu el timp de zece ani și, brusc, chiar și el a înțeles că devenisem unul din peștii prinși pe care i-a capturat în în plasa lui - «pești», firește la modul pozitiv. Și asta mi-a spus-o de multe ori, și la cursurile de fenomenologie de la Mainz. El îmi cunoștea marea pasiune atît pentru fenomenologie, cît și pentru tehnica dirijatului - lucruri pe care astăzi le predau la numeroși tineri veniți din întreaga Italie -, anume principiile de bază ale tehnicii lui Celibidache și invenția lui pe care eu o numesc «tehnica laser». Altfel spus un gest atît de eficace, prin care să nu faci nimic în plus și nimic mai puțin decît ceea ce este nevoie pentru a obține un rezultat muzical din partea orchestrei.”
Europa Liberă: Emisiunile realizate la RAI de Raffaele Napoli sînt un model exemplar de educație și calitate radiofonică...
Raffaele Napoli: „Experiența cea mai interesantă am avut-o în 2006, cînd s-a împlinit un deceniu de la dispariția lui Celibidache, și cînd am avut ocazia să fac o serie de transmisiuni radiofonice.
Principiul care m-a ghidat a fost să nu fac un rezumat a ceea ce a fost Celibidache, ca și cum ar fi vorba de un guru, dar mai curînd să fac oamenii să simtă, să-i fac să audă, prin intermediul unor audiții comparative care au fost aplicațiile concrete ale poeticii lui Celibidache, filtrate prin fenomenologia muzicală.
Ca să spun așa, lucrurile pentru care a fost acuzat din cauza unor așa-ziși «tempi lenți» («tempi lenti»). Este o fabulație, fiindcă nu este vorba «de tempi lenți», ci de căutarea unui «tempo giusto».
Tempo-ul văzut nu ca viteză, dar o condiție care permite unirea punctelor ce leagă o articulație de alta., Deci nu este o activitate de sanctificare a lui Celibidache! Este vorba de a pune în context argumentele lui, tematicile lui, pentru a le da celor interesați posibilitatea de a înțelege mai bine figura fundamentală pe care o reprezintă Celibidache.”
Raffaele Napoli a vizitat de mai multe ori România și se exprimă cu modestie și optimism despre experiența sa.
Raffaele Napoli: „Să spun că România îmi este cunoscută foarte bine este impropriu. Dar cunosc o serie de lucruri despre România, firește ghidat de dragostea pentru Celibidache. M-am interesat ce s-ar putea face și în România din punct de vedere muzical.
Trebuie să spun că am avut ocazia de a dirija cîteva din orchestrele care în România sînt foarte active, cum sînt cele de la Cluj, Oradea, Brașov și trebuie să spun că am găsit întotdeuna muzicieni extraordinari, extrem de disponibili a lucra pe plan muzical.
Dacă sînt probleme cauza lor este calitatea instrumentelor, instrumentul fizic, în sensul că posibilitățile economice nu sînt totdeuna pe măsura necesității de a obține instrumente adecvate. Dar nivelul muzical este de cel mai bun plan.”
Cu regretul ascuns că nu a fost invitat la Festivalul din România, Raffaele Napoli ne-a declarat în încheiere intențiile sale, spunînd:
Raffaele Napoli: „Se poate spune că drumurile vieții sînt insondabile [...] Sînt însă în contact cu Serge, fiul lui Celibidache, și am intenția de a publica cele o mie de pagini faimoase, ce au rămas din emisiunile mele radiodifuzate... Vă mulțumesc...”
