Linkuri accesibilitate

Marian Lupu exclude alegerile anticipate


Marian Lupu
Marian Lupu

Aşa cum nici referendumul nu promite să fie un succes, rămâne soluţia unui candidat nepolitic, susţinut de AIE şi socialişti.


Preşedintele interimar al ţării şi preşedintele Parlamentului Marian Lupu, într-un interviu cu Valentina Ursu.

Europa Liberă: Referendum? Alegerea preşedintelui? Alegeri parlamentare anticipate? Ce e mai bine pentru moment?

Marian Lupu: „Din start voi exclude alegerile anticipate şi nu pe motivul că eu, sau Partidul Democrat, sau colegii din Alianţă s-ar teme de aceste alegeri anticipate. Însă pentru societate, pentru imaginea Republicii Moldova peste hotare, pentru soarta cetăţenilor un asemenea scenariu este unul absolut nedorit. Ţine în continuare de sarcina şi obligaţiunea clasei politice să identifice soluţii de depăşire a acestei crize de proporţii şi de durată. Când am anunţat în ziua de 15 ianuarie cele trei componente ale Alianţei ideea, pe care o explorăm şi până în ziua de astăzi, o analizăm cu referinţă la referendum, nu a fost o idee să mai tragem din timp, să mai rămânem în structurile de guvernare a statului. Nu. Era vorba de o eventuală soluţie, care ar putea să aducă o rezolvare a problemei ţării noastre. Or, acest proces de analiză, făcute la nivel de partide politice, urmărind ecourile societăţii, văzând nivelul de pregătire a societăţii, având în spate experienţa referendumului din septembrie anul 2010, voi spune un adevăr, care reprezintă o opinie consolidată a tuturor componentelor Alianţei, că toţi aceşti factori ne indică şanse, cu părere de rău, foarte şi foarte reduse de succes pentru un eventual referendum. Deci, concluziile definitive şi rezultatele vor fi anunţate de o manieră oficială de către întreaga Alianţă. Suntem la nivelul unor reflecţii mai mult personale – exerciţiul referendumului este unul riscant sub aspectul neatingerii scopului propus – de depăşire a crizei politice. Adică ar fi petrecerea referendumului cu un rezultat nul şi din nou situaţia ne-ar duce la alegeri anticipate, fiind doar într-o perioadă de timp puţin mai târzie pe parcursul acestui an. Respectiv, este al treilea scenariu - alegerea şefului în condiţiile Constituţiei existente. Deci, identificarea unei persoane, care nu ar reprezenta un partid politic, a unei persoane asupra cărei am cădea de acord toţi cei din cadrul Alianţei, plus grupul socialiştilor şi în aşa mod să fie ales şeful statului, ideea referendumului nefiind refuzată. Dar acest proiect al referendumului să fie plasat ca o prioritate pe termen mediu.”

Europa Liberă: Deci, după ce se potolesc spiritele, fiind ales şeful statului, aţi putea reveni la ideea convocării unui referendum?

Marian Lupu: „Exact. Nu aş pronunţa la modul convenţional această idee, ci la modul imperativ. Noi vom fi obligaţi să continuăm calea pentru modificarea Constituţiei şi consolidarea unui sistem politic parlamentar, făcând referinţă în mod nemijlocit şi la mecanismele de alegere a şefului statului, pentru a evita asemenea situaţii de criză pentru viitor. Amendamentele la Constituţie vor trebui să fie aplicate în perioada restantă pentru această cadenţă a Parlamentului, adică în următorii doi ani şi jumătate, plus-minus. Aici sunt două căi: ori că vom avea responsabilitatea şi maturitatea politică pentru a rezolva această problemă pentru amendarea Constituţiei în cadrul Parlamentului, ceea ce ar fi o cale mai uşoară din punctul meu de vedere organizatoric şi logistic.”

Europa Liberă: Da, dar vă trebuie două treimi.

Marian Lupu: „Dar e nevoie de două treimi de aceea şi zic dacă ar fi voinţă şi maturitate politică. În caz contrar – da, organizarea şi desfăşurarea unui referendum.”

Europa Liberă: Şi eventual această modificare să fie valabilă pentru următoarea legislatură a Parlamentului.

Marian Lupu: „Absolut corect.”

Europa Liberă: Dilema pe moment, domnule preşedinte: pe de o parte nu aţi reuşit să identificaţi o candidatură potrivită pentru funcţia supremă în stat, şi, pe de altă parte, aceste voci ale opoziţiei comuniste, care spun că eventual dacă se alege preşedintele ţării, el va fi ilegal ales.

Marian Lupu: „Haideţi să pornim de la acţiunile care sunt organizate de către comunişti – cetăţenii Republicii Moldova, fiind inteligenţi, deştepţi, înţeleg foarte şi foarte bine ce se întâmplă. Mai întâi şi întâi de toate pe calea acestor acţiuni, comuniştii încă o dată demonstrează laşitatea propriilor declaraţii, făcute nu demult, că ei nu vor alegeri anticipate, că ei vor alegerea şefului statului. Iată că ne pomenim în situaţia când e nevoie de o concentrare a tuturor eforturilor în Parlament şi alegerea şefului statului. La acest moment PCRM-ul şi-a dat arama pe faţă, dând semnale foarte clare că vor alegeri anticipate. Doi la mână: aceste acţiuni le înţelegem foarte bine – un comportament foarte agresiv, unul brutal, foarte primitiv, sunt acţiuni provocatoare pentru a se intra în conflict, lucru care n-o să le reuşească, v-o spun din start, asta pe de o parte. Pe de altă parte, se doreşte introducerea unui haos în capitală, în activitatea instituţiilor şi a Parlamentului mă refer aici, şi a instituţiilor guvernamentale. N-o să le reuşească fiindcă noi vom respecta cu stricteţe toate normele de drept, pe de altă parte vom solicita ca aceste norme de drept să fie întocmai respectate de către cei care vin cu proteste.”

Europa Liberă: Dar aşa cum tot răul cu binele lui, poate că ei vă ajută mai repede să luaţi o decizie corectă şi să purcedeţi la alegerea şefului statului.

Marian Lupu: „Pentru mine personal aceste acţiuni provocatoare, ieşite completamente din limita bunului simţ, ele nu sunt un factor care influenţează viteza şi calitatea deciziei. Ar fi fost culmea dacă anume aşa ar fi stat lucrurile. Există alţi factori, mult mai importanţi, care ar fi: aşteptarea societăţii. Până la urma urmei, răbdarea cetăţeanului într-o stare de perpetuare a acestei crize politice, noi ratăm şanse importante, precum ar fi viteza şi calitatea reformelor, precum ar fi imaginea şi credibilitatea Republicii Moldova peste hotare, precum ar fi atragerea masivă a investiţiilor străine. Iată care sunt factorii ce ne împing în direcţia adoptării unei decizii şi identificării unei soluţii, care ar veni cu un rezultat pozitiv. Şi îmi exprim deplina speranţă că în timpul cel mai apropiat un scenariu foarte clar, cu termeni stabiliţi în timp va fi anunţat şi vom urma cu stricteţe acest scenariu, care vine în deplină concordanţă cu cadrul legal şi constituţional al ţării.”

Europa Liberă: Se zice că în Republica Moldova ar exista foarte multe personalităţi demne să ajungă în fotoliul prezidenţial. Pe cât de greu este în cadrul Alianţei să găsiţi compromis asupra unei persoane, care să ajungă preşedintele Moldovei?

Marian Lupu: „Fiind pusă în joc soarta ţării, destinele oamenilor, ne aduc la un nivel de responsabilitate deosebită. Lucru, care trebuie să faciliteze această sarcină. Cu voinţă politică, cu înţelegerea acestei responsabilităţi, cu spiritul de patriotism, cu jertfire de sine, soluţia poate fi găsită.”

Europa Liberă: Există şanse reale ca până la finele acestei luni să fie susţinut acest examen?

Marian Lupu: „Noi suntem obligaţi nu doar să anunţăm decizia, dar să organizăm realizarea, implementarea acestui scenariu nu mai târziu de luna februarie. Ceea ce ar înseamnă că în ziua de 16, atunci când încep şedinţele plenare ale Parlamentului să anunţăm şi ziua pentru alegerile preşedintelui şi ca această zi să se înscrie în limita lunii februarie. Acest scenariu în timp în timp este unicul raţional.”

Europa Liberă: Discutaţi cu grupul Dodon? Discutaţi cu deputatul neafiliat Mihai Godea? Sau asta urmează să se întâmple pe parcursul săptămânii?

Marian Lupu: „Cu domnul Dodon noi şi anterior am discutat, şi nu demult am avut întrevedere şi discuţie. Par a fi destul de constructive, dar oricum aparenţa este una, rezultatul final este altceva. Însă ar exista premize pentru continuarea şi intensificarea acestui dialog. Se are în vedere reconfirmarea poziţiei socialiştilor că ei sunt gata să contribuie la depăşirea crizei prin alegerea unui candidat neafiliat politic. PDM-ul a acceptat această idee, suntem gata să facem un pas la o parte de dragul soluţionării problemei politice grave, pe care o avem. Şi, respectiv, etapa a doua – identificarea candidatului, care urmează să fie propus de către Alianţa pentru Integrare Europeană.”

Europa Liberă: Deputaţii comunişti au declarat tranşant că ei nu mai vin la şedinţa Parlamentului. În lipsa lor procedura de alegere a preşedintelui va fi demarată?

Marian Lupu: „Orice acţiune nu ar fi fost întreprinsă în cadrul Parlamentului, contează un singur lucru: corespunderea acestor proceduri legislaţiei în vigoare. În cazul în care noi ajungem pe parcursul lunii februarie ajungem la ziua stabilită pentru alegerea şefului statului, ce spune legea? Se consideră valabilă şedinţa la care participă nu mai puţin de 61 de deputaţi. Doi la mână: în procesul de vot trebuie să participe nu mai puţin de 61 de deputaţi. Numărul de deputaţi ai Alianţei de guvernare, plus deputaţii neafiliaţi este suficient pentru a respecta normele legale şi procedurale. De pe poziţia de speaker de Parlament, i-aş chema pe cei, care astăzi se lansează în tot felul de acţiuni dubioase, care vin contrar legii, pe comunişti să-şi revadă poziţia, să se trezească, să-şi calmeze talibanii şi să vină să participe nu doar la alegerea şefului statului, dar să participe plenar la toate activităţile legislative ale Parlamentului, fiindcă pentru asta au fost votaţi de către oameni şi asta este şi obligaţiunea profesională.”
XS
SM
MD
LG