Linkuri accesibilitate

Moldova între politica energetică europeană şi Gazprom


„Până acum, toate „concesiile” Gazpromului au fost adevărate capcane pentru noi.”


Vor avea sau nu moldovenii preţuri mai mici la gazele naturale ruseşti din 1 ianuarie, aşa cum promitea nu demult premierul Vlad Filat, după o întâlnire la Sankt-Petersburg cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cadrul unui summit CSI? Negocierile dintre Gazprom şi Moldovagaz pe tema noului contract de a achiziţie şi a preţului par să fi intrat mai degrabă în impas, decât să confirme o posibilă diminuare, aşa cum a aflat corespondenta Europei Libere, Liliana Barbăroşie, de la negociatorul-şef cu Gazpromul, viceministrul economiei Ilarion Popa:


Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:49 0:00
Link direct



Cu aproape două luni în urmă, Republica Moldova s-a alăturat oficial celui de-al treilea pachet energetic al Uniunii Europene, în continuarea unui efort mai larg de a se integra în spaţiul energetic european. Dacă va reuşi să pună în practică normele acestei iniţiative, văzute ca o încercare de a coborî preţul gazelor ruseşti importate de UE, în câţiva ani Republica Moldova ar trebui să nu mai aibă o singură companie care să se ocupe atât de livrarea, cât şi de distribuţia de gaze naturale, la fel şi în cazul energiei electrice.

Viceministrul economiei, Ilarion Popa, cel care reprezintă guvernul moldovean la actualele negocieri cu Gazprom, spune că Rusia şi-ar fi dorit ca Moldova să nu se fi angajat să pună în practică nişte reguli europene ce ar avea ca efect pierderea de către Gazprom a statutului de monopolist pe piaţa locală:

„Trebuie să fie divizat procesul de producere, transport şi livrare. Şi trebuie să facem aceste divizări parţial până în 2013 şi total până în 2015-1016. Gazprom-ul evident că este împotrivă. Fiind producătorul principal, ei vor să-şi lase şi controlul asupra transportului şi furnizărilor.”

Ilarion Popa se fereşte să spună dacă Gazprom condiţionează sau nu noul acord, precum şi preţul din 1 ianuarie, cu renunţarea la al treilea pachet energetic european. El a admis însă că moldovenii ar putea intra în noul an fără un acord semnat cu Gazprom. Viceministrul mai spune că Chişinăul ar căuta în prezent împreună cu europenii o soluţie care ar conveni furnizorului rus:

„Suntem în discuţii cu colegii din Europa, adică din Comisia Europeană şi secretariatul Comitetului Energetic, pentru a găsi formula optimă de negocieri cu Gazprom, adică ce am putea să le propunem ca ei să fie satisfăcuţi. Sunt optimist, pentru că nu suntem încă membri ai UE, prin urmare am putea obţine anumite facilităţi la implementarea pachetului.”

În opinia experţilor, însă, o astfel de tratare separată a cazului moldovenesc din partea UE ar fi greu de obţinut, dar nici nu ar fi o cale corectă. Expertul în probleme energetice de la IDIS Viitorul, Ion Muntean:

„Nu ştiu ce soluţii pot fi identificate. Lucrurile sunt clare – ori implementăm pachetul energetic trei, ori nu-l implementăm. Adică ori mergem pe politica energetică europeană, ori mergem cu Estul. Eu cred că trebuie duse negocieri corecte, ştiind că până acum toate „concesiile” pe care le-am avut din partea Gazprom au fost adevărate capcane pentru noi. Aşa că şi acum pe termen scurt am putea obţine nişte preţuri mai mici la gaze, dar trebuie să ne gândim pe termen lung.”

Chişinăul a început negocierea unui nou contract cu Gazprom încă în luna iulie, mizând pe o diminuare de preţuri în raport cu cel la care s-a ajuns în urma contractului din 2006, de 400 de dolari pentru mia de metri cubi. Autorităţile de la Chişinău nu au făcut publice prea multe amănunte legate de aceste tratative, dar anterior s-a vorbit că Moscova ar cere o serie de concesii economice, cum ar fi preluarea CET-urilor şi a conductelor, creşterea cotei Gazprom la Moldovagaz sau obţinerea controlului asupra unor întreprinderi de telecomunicaţii, căi ferate şi reţele de transport a electricităţii. Într-un interviu recent, ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin a declarat de asemenea că o altă condiţie pentru a beneficia de combustibil mai ieftin ar fi aderarea Republicii Moldova la uniunea vamală Rusia-Kazahstan-Belarus.
Previous Next

XS
SM
MD
LG