22 mai 2001
Actualitatea. (Moderator: Cristian Teodorescu: comentariu:
Horia Roman Patapievici).
Problema monarhiei în Romania din punct de vedere concret.
Doua prejudecăţi mi-au fost inculcate de manualele şcolare şi de atmosfera de educaţie genrală din timpul regimului comunist. Prima se referea la inactualitatea istorică a monarhiei şi era bazată pe o viziune a istoriei ca succesiune de etape istorice, legic, înlănţuite. Această viziune tipic marxistă pretindea că monarhia este abolită nu de oameni ci de mersul ascendent al istoriei.
A doua prejudecată inculcată se referea la succesiunea ereditară. Aceasta din urmă prejudecată era atît de iraţională încît noi toţi eram gata să acceptăm ca pe o fatalitate desemnarea lui Nicu Ceauşescu ca succesor legal al lui Nicolae Ceauşescu, dar eram intransigenţi atunci cînd respingeam ca învechit şi nedemocratic principiul succesiunii ereditare în cazul monarhiei.
Un corolar subtil al acestei din urmă prejudecăţi a fost ideea, foarte răspîndită la începutul anilor ʼ90 că regele Mihai ar putea fi, la rigoare, acceptabil, numai ca persoană însă, dar succesorii săi nu, deoarece nu au calităţile omeneşti şi nici meritele istorice ale acestuia.
Prin urmare, în timpurile comuniste mediul cultural era ostil ideii de monarhie. În mod concret ideile care purtau aceasta ostilitate erau acelea că monarhia este istoric depăşită şi că regele Mihai este un personaj îngropat, undeva, sub ruinele anului 1944, care a aparţine, în mod ireversibil, istoriei.
Cînd am fost eliberat de la Jilava, în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989, împreună cu contingentul meu de arestaţi s-a înfiripat între noi o discuţie despre ce anume ar trebui să urmeze după înlăturarea lui Ceauşescu. Pentru noi nu era încă deloc clar dacă se prăbuşea şi comunismul. Toţi vorbeau însă de necesitatea unor alegeri libere şi, în mod ciudat, cel puţin pentru mine, era cerută venirea armatei la putere pentru a face şi a menţine ordinea. [...]
Odată cu apariţia spaţiului public liber şi cu posibilitatea liberă a dezbaterilor şi a confruntărilor de idei, ideile politice referitoare la monarhie şi o cunoaştere mai exactă a rolului jucat de monarhie la propria noastră tradiţie politică şi instituţională au redevenit, în fine, posibile. Asta nu înseamnă că monarhia a devenit mai posibilă azi decît în 1990.
Dar înseamnă că, în acest proces de cunoaştere şi de destindere politică, normalitatea care s-a înfiripat azi între regele Mihai şi actualul şef al statului ar fi trebuit să se întîmple din 1990.
Ca în atîtea alte domenii, am pierdut 10 ani preţioşi. Din nebunia conducătorilor sau din nevrednicia noastră ? Nu o sa aflam niciodată cît anume din isteria istoriei ar fi putut fi preîntîmpinată dacă noi, oamenii de rînd, am fi fost mai curajoşi, mai informaţi, mai deştepţi şi mai cu discernămînt.
