Linkuri accesibilitate

Cum se explică libertatea de mișcare a unor mașini înmatriculate în regiunile separatiste georgiene?


În contextul dialogului privind liberalizarea vizelor, UE va examina eficiența serviciului de frontieră și a luptei contra corupției.

De cel puţin 1 an jumătate pe străzile Chişinăului pot fi văzute circulînd două maşini înregistrate în Osetia de Sud şi Abhazia, state nerecunoscute de Moldova, fapt consemnat de presă şi recunoscut de autorităţi. Cum au ajuns aceste automobile în Moldova şi de ce sînt lăsate să circule liber în continuare?

În timp ce mai multe voci dinspre societatea civilă critică autorităţile statului pentru ceea ce ele numesc inacţiune, invocînd faptul că maşinile cu plăci de înregistrare emise de o autoritate străină pe care RM nu o recunoaşte sînt lăsate să circule liber de mai bine de un an, şeful Inspectoratului Auto de Stat Iurie Bursuc sugerează că poliţia nu ar avea temei legal pentru care să nu permită acest lucru: „Maşinile dacă nu încalcă regulamentul de circulaţie rutieră, dacă conducătorul auto deţine permis de conducere şi certificatul de înmatriculare, testarea tehnică şi asigurarea automobilului nu ţine de poliţia rutieră să facem noi politică. Asta ar trebui să se expună Ministerul de Externe.”

Emil Brenici de la departamentul de drept internaţional al MAE spune însă că poliţia ar avea toate pîrghiile şi face trimitere la o convenţie internaţională privind circulaţia rutieră la care Osetia de Sud şi Abhazia nu sînt părţi, prin urmare actele de înregistrare a automobilelor emise de instituţii care aparţin acestor state nu pot fi recunoscute de Moldova, spune funcţionarul .

De ce Inspectoratul Auto ar caută un temei cînd el deja este, l-am întrebat pe Emil Brenici. „Poate că colegii de la inspectoratul respectiv care aplică sau nu aplică legislaţia şi convenţia deci o încalcă, fac referinţă la aşa-numita recunoaştere a documentelor de către statele vecine cum ar fi Ucraina documentele eliberate la noi în Transnistria mergînd aşa ca un fel de anologie. Pentru că cunosc că aici ar fi existat în baza unor documente careva excepţii. ”

La părerea şefului inspectoratului auto Iurie Bursuc problema n-ar exista dacă maşinile înregistrate în ţări autoproclamate ar fi oprite la hotar. Iurie Bursuc spune că una din maşini ar fi intrat pe la vama Palanca, informaţie obţinută în urma verificărilor pe care le-a făcut instituţia pe care o conduce.

Serviciul Vamal de Stat infirmă însă că ar fi aşa. Corneliu Trofăilă, director de departament: „Noi nu avem date referitoare la introducerea unui asemenea mijloc de transport prin Palanca, la noi numai este înregistrată introducerea prin regiunea transnistreană şi am înregistrat-o nu la intrare dar la ieşire, fiindcă legislaţia interzice introducerea aşa fel de mijloace de transport cu aşa tipuri de numere şi nici sistemul informaţional nu permite trecerea automată pentru că aşa stat nu există.”

Ar însemna asta oare că posturile interne de control „au închis ochii” cînd a trecut maşina? Corneliu Trofăilă spune că nu neapărat. “Avem foarte multe drumuri, se poate şi de ocolit postul. Acolo nu-i frontieră de stat.”

Ce riscă RM tolerînd o asemenea situaţie, este întrebarea pe care i-am adresat-o lui Eugen Revenco de la Asociaţia pentru Politică Externă. La părerea lui, situaţia nu pică bine sub două aspecte cel puţin, unul ţinînd de dialogul privind liberalizarea vizelor. “Uniunea Europeană ne va scana cît de bine luptăm noi cu criminalitatea, corupţia, interacţiunea între serviciul de frontieră şi serviciile care au competenţă la frontieră dar şi investigaţiile pe teritoriul ţării.” Pe de altă parte, spune Revenco, “noi ne creăm dificultăţi şi probleme cu Georgia, dar mai mult decît atît unde este solidaritatea între ţările care au aceeaşi problemă ”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG