In amintirea unei pianiste de excepție: Sofia Cosma (1914-2011)

Din California ne-a parvenit la redacție știrea încetării din viață a pianistei Sofia Cosma, o remarcabilă interpretă, legată prin fire mai puțin cunoscute, de ambele Moldove, de o parte și de alta a Prutului. Victor Eskenasy îi evocă pe scurt „viețile”.

Nu știu în ce măsură numele pianistei Sofiei Cosma, care a trecut ieri discret într-o altă lume, este cunoscut la Chișinău de amatorii de muzică clasică, dar viața, „viețile” ei mai curînd, fiindcă a trăit mai multe, sînt legate cert și de Moldova.

Prima „viață” a început-o cu 96 de ani în urmă, în 1914, într-un mic tîrg de lîngă Minsk, fiica unor evrei letoni, un copil de o muzicalitate precoce. Profesor de pian i-a fost Julius Isserlis, un pedagog faimos în perioada interbelică, născut la Chișinău.

La Viena, la un celebru concurs internațional de pian, în 1933, Sofia trăia primul ei moment de glorie, impunîndu-se dintre cei 250 de participanți, între cei 12 selecționați în finală de un juriu prestigios și cîștigînd un meritoriu premiu al patrulea. Pe drumul spre celebritate, prima viață i-a fost întreruptă în momentul invaziei Letoniei de către trupele sovietice.

Arestată din cauza pașaportului ei austriac, își începea o a doua „viață”, de mizerie și suferință, în Gulag, într-un lagăr din Kazahstan, asemenea, în paranteză fie spus, multor moldoveni. In lagăr, povestea ea, a supraviețuit lucrînd din greu, la producția unor rețele de camuflaj pentru tancuri și de îmbrăcăminte pentru soldați. Pentru a supraviețui spiritual a „cîntat” pe un soi de tocător de lemn folosit pentru pîine, rememorîndu-și muzica de care fusese separată. A supraviețuit celor peste șapte ani de Gulag și soarta a făcut să fie eliberată și să se reunească în România, la începutul anilor '50, cu tînărul basarabean cunoscut în lagăr, de care se îndrăgostise.

In România și-a trăit o nouă „viață”, cea de-a treia, după aproape 15 ani de întrerupere a pianului, încurajată de Florica Muzicescu, reluîndu-și studiul și devenind în anii ’70 o apreciată solistă a Filarmonicii bucureștene și a celei ieșene și un pedagog mult iubit de studenții ei de la Iași. O atestă înregistrări pe discul de vinil ce-și așteaptă re-editarea în atmosfera predominant de nepăsare românească față de muzicienii trecutului.

Și, în sfîrșit, din anii ’80 a trăit o ultimă „viață”, emigrată în Statele Unite, la Camarillo în California, mereu adorată de studenții ei, care i-au publicat primul disc compact la aniversarea de 80 de ani.

In 1990 a fost invitată să concerteze cu Filarmonica din Moscova, semn de recunoștință a unei muziciene de excepție. Nu și de autoritățile culturale din lumea românească, unde rămîne totuși o personalitate de neuitat pentru foștii ei studenți și prieteni...