Linkuri accesibilitate

Dumping pe piața de carte chișinăueană


Colecțiile de carte distribuite de Adevărul Holding dezavantajează editurile de la Chișinău.


Ziarul Adevărul, proaspăt apărut pe piaţa media din Moldov, desfăşoară o campanie de marketing pentru a-şi spori vânzările, anume le oferă celor care cumpără ziarul şi câte o carte ieftină. Cum influenţează această campanie preţul cărţilor?


Cu toate că începutul de an deschide perspective favorabile pentru piaţa de carte, cu vînzări prin comparaţie mai mari decît în primele luni ale lui 2010, editorii şi distribuitorii nu-şi fac iluzii. După ce vînzările de anul trecut au scăzut dramatic, pînă la 40% la unele edituri, directorii spun că i-ar mulţumi şi o menţinere a acestora la nivelul de acum. Motive să fie mai optimişti spun ei că deocamdată nu ar avea, de vreme ce salariile celor care cumpără cărţi au rămas aceleaşi, iar preţurile au săltat.

Analizele celui mai mare distribuitor de carte din Moldova „Pro-noi” arată că cele mai căutate sînt cărţile pentru copii şi aşa-numita literatură didactică. Anul trecut , în reţeaua „Pro-noi” cel mai bine s-a vîndut o carte de poezii pentru copii de-a lui Grigore Vieru - „Soare, soare, domn frumos”, într-un tiraj de aproape 4000 de exemplare.

Pentru editurile de la Chişinău ar fi un adevărat succes şi un tiraj de 300-400 de exemplare, doar că este prea puţin probabil să vinzi în aşa cantitate o carte care nu este în programa şcolară, spune directorul economic de la „Pro-noi” Arina Danii: „Din punct de vedere financiar… eu v-am spus că în primul rînd sînt copiii, tot ce merge pe programul şcolar după care dacă mai rămîn bani în buzunar fiecare se gîndeşte la sine, la timpul lui liber, la careva hobby, asta-i şi tot motivul.”

În ce priveşte beletristica, tirajul celor mai cumpărate cărţi nu ajunge nici la 100 de exemplare pe an, chiar dacă ar fi vorba de un autor cu renume.

Moldovenii ar cumpăra mai mult, cred editorii, dacă cărţile ar fi ceva mai ieftine. Cum însă preţul este determinat de tirajul unei cărţi - cu cît e mai mare tirajul, cu atît e mai ieftină cartea, iar editurile din Moldova nu pot scoate tiraje mari, pentru că nu se vînd, mai ales pe timp de criză, starea de lucruri nu se va schimba.

Cu aproape două luni în urmă pe piaţa cărţii de la Chişinău a apărut un nou jucător. Adevărul Holding din România a pus în vînzare şi două colecţii de cărţi, distribuite împreună cu ziarul Adevărul de Moldova, la preţ redus. Chiar dacă reprezintă un truc al redacţiilor pentru a-şi mări vînzările, consumatorii de carte profită de ocazie. Situaţia nu este însă tot atît de favorabilă pentru editurile de la Chişinău care se pomenesc dezavantajate.

Iurie Bîrsa, directorul editurii ARC: „Vrem sau nu vrem am putea califica aceste campanii ca trucuri de dumping, cînd vii cu preţuri foarte mici pe piaţă, nu există o concurenţă liberă. Politica antimonopol a statului trebuie să-şi spună cuvîntul. Cu toate că ele sînt argumentate preţurile astea, că ele sînt făcute la un tiraj mare. Dar aici vorbim despre legea imperfectă, care permite să faci o activitate la prima vedere legală dar care ar aduce prejudicii unei ramuri întregi a economiei, editorial-poligrafică.”

Dacă vor înregistra vînzări mai mici, editurile ar putea să se vadă nevoite să ajusteze preţurile. Micşorările vor fi însă nesemnificative, pentru că, spune Iurie Bîrsa, pe timp de criză editurile şi aşa au vîndut la cel mai mic preţ posibil.
Previous Next

XS
SM
MD
LG