Linkuri accesibilitate

Cu Constituția actuală lucrurile nu o să se schimbe în Moldova


Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu (PL): „Noi credem că noi am făcut tot ca să existe această Alianţă.”










Mihai Ghimpu: „Principii şi valori, dar guvernarea, de fapt, actul guvernării asta înseamnă funcţii. Fiindcă partidul, cărui i s-a acordat votul, poartă răspunderea în faţa alegătorului. Şi este clar din ziua, de când am revenit la sfânta democraţie. Votând pentru deputaţi, asta înseamnă că se votează pentru funcţii. Fiindcă Parlamentul formează Guvernul, numeşte cutare şi cutare. Aceasta este. Dar funcţia nu este dată pentru binele cuiva. Este dată pentru că ai o răspundere, o încredere din partea alegătorului. Şi porţi o răspundere. Şi ca să faci lucrul, e nevoie de această funcţie. Fără funcţie, nu poţi să-ţi asumi actul guvernării.”

Europa Liberă: Cu ce s-a ales PL? Ce-i revine Partidului Liberal?

Mihai Ghimpu: „PL-ul a spus deodată, de la început, că noi suntem pentru democraţie, pentru libertate, pentru bunăstare, pentru demnitate, dar aceasta n-o poţi face cu partide comuniste, neocomuniste, nu ştiu cum să le mai numeşti, ci cu partide democratice. Acum cred că cel mai important este că avem această alianţă, formată din aceste trei partide. Noi ne-am asumat şi principiile, şi valorile, şi funcţiile prin care să realizăm aceste principii, şi aceste valori. Valul care s-a pornit împotriva PL-ului m-a îngrijorat, chiar vă spun sincer. Cum, domnule, să învinuieşti un partid, care are dreptul ca şi celelalte partide la o funcţie, fiindcă funcţia asta înseamnă responsabilitate, şi să nu vezi că alţii au câte două. În loc să spui, domnule, dar nu-i corect, poate ar trebui să fie aşa, hai să fie la fiecare, pentru că sunt organele, instituţiile importante ale statului. Mă rog, dar asta ţine de nivelul de cultură, de nivelul politic, de sinceritatea omului, de educaţia lui, de tot. Noi am făcut totul ca să existe această Alianţă. Mai departe, a cui e dreptatea o să vedem totul. Cei care şi-au luat aceste instituţii, aceia vor purta răspundere în faţa alegătorului pentru această dreptate, pe care o aşteaptă demult-demult-demult oamenii noştri.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, PL ce ministere va avea?

Mihai Ghimpu: „Cele care au fost.”

Europa Liberă: Doar acelea?

Mihai Ghimpu: „Acele ministere, da. Altele rămâne să ma discutăm, să mai vedem.”

Europa Liberă: Până la urmă, veţi insista să aveţi şi ceva din structurile de ordine?


Mihai Ghimpu: „Nu, deja aici e hotărât.”

Europa Liberă: Cum s-a hotărât?

Mihai Ghimpu: „O să aflaţi mai târziu.”

Europa Liberă: Dacă vă rugăm să ne spuneţi acum?

Mihai Ghimpu: „Nu pot să vă spun. E important că noi am găsit consens. Ca să fie Alianţa, PL-ul a făcut un pas spre binele cetăţenilor, dar spre lipsa unei bune pârghii a partidului de a face ceva, iarăşi pentru oameni, dreptate pe acest pământ. Dar eu nu vreau să spun că ei nu vor face dreptate, că noi suntem mai buni ca ei. Eu vreau să spun că corect era normal ca să fie...Nu, aşa a fost să fie. Eu cred că trebuie să ne mulţumim cu faptul că s-a constituit Alianţa şi noi am găsit consens în cazul dat. Nu e ceea ce am vrut noi, dar s-au mişcat lucrurile înainte.”

Europa Liberă: Cel mai mult a cedat PL-ul?

Mihai Ghimpu: „Vedeţi cum e la noi, fiecare consideră că a cedat el. Noi credem că noi am făcut tot ca să existe această Alianţă.”

Europa Liberă: Va fi ales şeful statului? Veţi ajunge în fotoliul spicherului?

Mihai Ghimpu: „Eu i-am dorit domnului Lupu, zic: tot ce vă doresc pe faţa pământului vă doresc, numai nu soarta mea - să deţineţi două funcţii într-un an de zile. Că atunci, zic, e prăpăd şi pentru Dumneavoastră, şi pentru stat şi cetăţeni.”

Europa Liberă: Şansele de a fi ales şeful statului sunt mari?

Mihai Ghimpu: „Şi atunci au fost şanse, dar am mers la alegeri anticipate şi am avut alegeri şi referendumuri anticipate. Şi acum sunt şanse. Şansele sunt ceea ce avem noi, mandatele noastre, suta de procente. Restul, acestea pot fi. Sper, totuşi, că vor vota unii deputaţi din fracţiunea comuniştilor, pentru că nici în interesul lor nu este ca să fie alegeri anticipate. Cred că acei care n-au votat atunci, regretă acuma, că nu mai sunt deputaţi mulţi din partea comuniştilor. Şi aşa se poate întâmpla şi cu alţii, care sunt acum acolo. Plus, că cine va împinge din nou Republica la alegeri anticipate, va fi, eu cred, pedepsit dur de alegători, fiindcă nu poţi să te ocupi doar de alegeri.”

Europa Liberă: Constituţia va mai fi modificată?

Mihai Ghimpu: „Constituţia trebuie modificată radical, reformă radicală, o nouă constituţie. Dacă rămâne Constituţia asta, înseamnă că lucrurile nu o să se schimbe în Republica Moldova. Numai printr-o nouă constituţie noi putem schimba lucrurile în Republica Moldova. Altfel, o să rămână ceea ce este şi cine sunt astăzi. Dar cu oamenii pe care-i avem, pe unde-i avem, noi n-o să facem ordine în statul ăsta şi reformele, de care să se bucure cetăţenii – cu libertate, cu viaţă decentă şi cu viitor pentru copii şi nepoţii lor.”
XS
SM
MD
LG