Linkuri accesibilitate

7.11 - Chișinău: Comuniștii moldoveni serbează 7 noiembrie


„Era „octeabrscaia”, era mai vesel cândva. Când eram copii, ne duceam la paradă, era frumos, veneam, găteam mîncare. Da acum nu e vesel nimic.”


7 noiembrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Comuniștii moldoveni serbează 7 noiembrie.

Dan Ionescu: Astăzi în Federaţia Rusă se marchează Ziua reconcilierii şi concordiei, instituită în 1996 de către fostul preşedinte Boris Elţin. Sub acest nume atât de paşnic se ascunde, însă, cu totul altceva. Şi anume perpetuarea tradiţiei comuniste a sărbătoririi marii revoluţii socialiste din octombrie. Luni liderul comuniştilor ruşi, Ghenadi Ziuganov, a apelat la preşedintele Vladimir Putin să onoreze memoria eroilor revoluţiei bolşevice prin depunerea de flori la mormintele acestora. Ziuganov însuşi, împreună cu alţi lideri comunişti, au depus coroane de flori la mausoleul lui Vladimir Ilici Lenin din Piaţa Roşie.
Despre felul cum s-a desfăşurat la Chişinău aniversarea controversatului eveniment de acum 83 de ani relatează Ilona Spătaru
.

Comuniştii moldoveni şi susţinătorii acestora au depus flori la monumentul lui Vladimir Lenin din Chişinău. Monumentul lui Ulianov/Lenin se află acum în Parcul Zonei Economice Libere din capitală. Până în 1991, an în care Republica Moldova a fost proclamată independentă, acesta a fost înălţat în Piaţa centrală a Chişinăului. Reamintim, că Partidul Comuniştilor a început sărbătoarea încă pe 5 noiembrie, când a organizat un miting în scuarul Operei Naţionale. La el au participat aproximativ 800 de persoane, în mare parte veterani şi pensionari.

Demonstranţii purtau drapele roşii, portrete ale lui Vladimir Lenin şi lozinci gen „Trăiască marea revoluţie socialistă din octombrie”, „Trăiască republica sovietică socialistă moldovenească”, „Jos reformele democraţilor, ce au dus la dezordine şi sărăcie”. De la tribuna mitingului a vorbit liderul PC, Vladimir Voronin, care a menţionat importanţa revoluţiei din octombrie şi a criticat dur reformele, lansate de democraţi. La tribună au fost prezentţi şi câţiva lideri ai Partidului Democrat Agrar, care a guvernat în perioada 1994-1998 şi împreună cu care atunci comuniştii au fost în coaliţie la alegerile locale. Astfel, potrivit analiştilor politici, cele două partide au încercat să dezmintă zvonurile din presă, potrivit cărora comuniştii şi agrarienii s-ar fi certat.

Revoluţia bolşevică din 1917, sărbătorită cu patos de fostele republici sovietice vreme de peste 70 de ani, este acum în istorie. Singura ţară sovietică, ce şi-a păstrat ziua revoluţiei printre sărbătorile naţionale, este Bielarus. În Federaţia Rusă, deşi 7 noiembrie a rămas zi cu roşu în calendar, din 1996 este sărbătorită ca zi a împăcării şi concilierii.

În Republica Moldova de ziua revoluţiei îşi amintesc cu nostalgie doar veteranii şi oamenii în etate. Tinerii, în mare parte, nici nu ştiu care a fost semnificaţia acestei zile. Majoritatea chişinăuenilor, pe care i-am întrebat ce înseamnă pentru ei ziua de 7 noiembrie, ne-au spus că nimic mai mult decât o zi obişnuită. Unii, însă, au recunoscut cu regret că această sărbătoare le aminteşt de tinereţe, veselie şi parade pompoase.

- Ce semnifică pentru Dumneavoastră ziua de 7 noiembrie?

- „O nostalgie pentru trecut.”

Europa Liberă: Şi mai mult? Sărbătoriţi acum?

- „Nu. Nu.”
- Prostoi deni. Nicivo ne oznacaet/Este o zi ca toate altele, nimic mai mult.”
- „Dlea menea - maia molodosti, veselo bîlo/7 noiembrie este sărbătoarea tinereţii mele. A fost vesel cândva.”
- „Ăto octeabrscaia revoliuţia – prazdnik/ Este sărbătoarea revoluţiei, care însă şi-a pierdut semnificaţia. Mergem acum spre democraţie. De fapt, socialismul şi democraţia sunt noţiuni identice.”
- „Ce semnifică? Nimic nu semnifică.”
- „Dlea menea prosto istoria/ Această zi este istoria noastră, ea ţine însă de trecut.”

Europa Liberă: Ce semnifică pentru Dumneavoastră ziua de 7 noiembrie?

- „Da, ştim bine, că e 7 noiembrie şi e o sărbătoare, spune, că azi, e ziua revoluţiei.”
- „Azi nu e pentru noi sărbătoare.”
- „Noi de-acum uităm, că ştiţi viaţa de astăzi.”
- Astăzi nu e sărbătoare, mîine e sărbătoare. Eu una nu sărbătoresc această zi. Pentru mine revoluţia n-a fost nimic interesant. Noi suntem creştini. Noi suntem nu pe aceea linie, pe care a fost revoluţia.”
- „Prazdnic cacoi-to bîl/7 noiembrie a fost o sărbătoare, ceva. Nimeni nu sărbătoreşte, deci nu sărbătoresc nici eu.”

Europa Liberă: Ce înseamnă ziua de 7 noiembrie pentru Dumneavoastră?

- „Ce? Însemna cândva. Era „octeabrscaia”, era mai vesel cândva. Când eram copii, ne duceam la paradă, era frumos, veneam, găteam mîncare. Da acum nu e vesel nimic.”

Din Chişinău, Ilona Spătaru, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG