miercuri, februarie 08, 2012 Ora Locală 02:32

Cultură / Cartea la pachet

„Rusia ameninţă oare Occidentul?” de Jean-Sylvestre MONGRENIER

„Importanţa moştenirii mongole în Rusia”.

x

Multimedia

Audio
MĂRIMEA TEXTULUI - +


Chiar dacă întrebarea din titlu pare mai degrabă una retorică, studiul lui Jean-Sylvestre Mongrenier, Rusia ameninţă oare Occidentul?, Cartier, 2010, este un răspuns cât se poate de temeinic la aceasta, detaliat pe 200 de pagini. Altminteri, tânărul cercetător francez s-a făcut deja remarcat în domeniul reflecţiei geopolitice odată cu publicarea lucrărilor: Dicţionarul geopolitic al apărării europene (2005) şi Franţa, Europa, NATO. O abordare geopolitică a atlantismului francez (2006).

Înainte de a-şi pune el însuşi întrebarea din titlu, J.-S. Mongrenier face o haltă în Rusia, de la Putin la Medvedev (2008), abia după care autorul „îşi dă tot interesul în a analiza timpii lungi”, alias „importanţa moştenirii mongole în Rusia”. Deloc întâmplător, „felul în care împăraţii mongoli au ştiut cum să-şi extindă şi să-şi menţină sfera de dominaţie asupra unor teritorii imense, perspectiva lor asupra spaţiului pentru un control mai eficient reprezintă o piesă de bază a bagajului intelectual al ţarilor, precum şi al conducătorilor sovietici” (Yves Lacoste). Memorabil, în acest sens, capitolul „Calea rusă” şi despotismul oriental.

Ceea ce impresionează mai cu seamă în acest studiu este puterea de sinteză a autorului, dar şi formulele aproape aforistice din titlurile unor capitole: Dorinţa de putere şi resentimentul istoric sau De la rachete la gazoducte: umbra Rusiei asupra Europei. Iată şi un mic fragment cât se poate de edificator în acest sens: „Conform unei scheme verificate, căutarea puterii statale şi militare (derjava) conduce la o mare înfrângere şi la o prăbuşire a statului; ulterior este demarat un program de reforme mai mult sau mai puţin ambiţioase (…) până când obsesia puterii devine din nou dominantă.

Paralela istorică dintre aceste cicluri istorice şi deceniul 1990 se impune. În loc de tranziţie, ruşii trăiesc cu impresia că au fost victimele unui schimb inechitabil: “puterea pierduta contra prosperităţii negăsite”. Cuvântul putere în sine (derjava) ţine loc de program politic”. Se-nţelege că factologia, abundentă, vine în sprijinul acestor teze.

Închei cu un citat din subcapitolul Improbabila lume tripartită, care sper sa ajungă si la urechile politicienilor noştri ce continuă să mizeze pe Moscova: „Statul rus nu este neapărat la capătul încercărilor, iar activismul de care dau dovadă conducătorii săi nu este răspunsul adecvat la provocările lansate. (…) dimpotrivă, le agravează. De aceea, ei ar trebui să se ferească de orice formă geopolitică de pavlovism şi nu trebuie să insulte viitorul”.
Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: Silviu de la: Canada
25.08.2010 19:36
Mi-am comandat cartea in original, sa vad si eu despre ce e vorba. Am gasit un contraargument destul de interesant undeva: "La bibliographie indicative mentionne peu d'ouvrages russes (non francophones plus généralement), et j'aurais également souhaité que les nombreux chiffres cités soient accompagnés de sources plus nombreuses". (sursa: http://defense-jgp.blogspot.com/2010/01/ouvrage-la-russie-menace-t-elle.html). Ceea ar inseamna ca lucrarea nu este suficient de documentata. Daca voi ajunge si eu la o concluzie similara, asta nu ma clasifica anti-cineva sau pro-cineva. Numai bine.

de: RE
23.08.2010 22:06
Mongolii pur si simplu veneau si luau ce le placea. Ca si turcii mai tarziu. Ei nu se bagau in credinta ta si nu te fortau sa-ti uiti limba si cultura. Rusii sunt mai smecheri si mai inraiti. De la 1917 incoace, de exemplu, rusii au adoptat strategia "salvatorului". Ei te "salveaza" de la un dezastru inchipuit sau de la unul creat tot de ei (vezi foametea organizata de Stalin) si dupa asta iti confisca banii si sufletul pe motiv ca au dreptul la o remunerare "pentru efort".

de: silvia de la: straseni
23.08.2010 19:42
Extraordinar de interesant articolul. As vrea cel putin sa rasfoiesc aceasta carte, care ar trebui citita de moldoveni in ideea de a-si mai spulbera din iluzii potrivit carora "noi existam datorita rusilor". Punctul lor forte este ca stiu sa adulmece acolo unde miroase a strategii bune de aplicat in scopul extinderii puterii sale. La acest capitol n-ar strica sa fim si noi un pic mai deschisi, cu mintea mai treza si cu demnitatea mai sus.
Urari de bine autorului articolului.