In săptămîna în care moldovenii au comemorat victimele deportărilor sovietice din 1941, am în față un disc-compact cu muzică de Bach, Beethoven, Chopin și Brahms, publicat în Statele Unite, pentru a marca aniversarea de 80 de ani a unei pianiste: Sofia Cosma. Nimic neobișnuit, la prima vedere, exceptînd faptul, totuși excepțional, că o casă americană de discuri americană, TownHall Records, serba un artist emigrat, mai exact refugiat, din România comunistă la începutul anilor ’80.
Intr-o cronică ad-hoc, anonimă, la CD-ul amintit, un meloman american depunea mărturie pe Amazon.com. Cu ani în urmă, scria el, căpătase un bilet gratis la un concert în California. Organizatorii „au prezentat o pianistă care (dacă mi-amintesc bine) fusese exilată în Siberia și care nu mai văzuse un pian timp de peste 20 de ani... Nu știam la ce să mă aștept. Poate, la un muzician ce suferise îndelung, tremurînd pe scenă și care avea să dea un concert modest dar demn de laudă.
Pe scenă a pășit, în schimb, o femeie scundă și plinuță, care a oferit cea mai plină de forță, pasionată, răsunătoare interpretare a lui Brahms și Beethoven, cum nu mi-a mai fost dat să aud de atunci. De cîte ori mă gîndesc la adevărata calitate de muzicalitate și relația ei cu profunzimea spiritului omenesc, îmi amintesc incredibila, impresionanta muzică a acelei seri, cu umilință și respect. ”
Melomanul american își amintea bine, Sofia Cosma a suferit o nedreaptă deportare în Siberia, în anul de grație 1941. Pianista, care timp de decenii, a fost considerată una dintre cele mai bune exponente ale școlii românești, s-a născut în fapt, în 1914, undeva într-un mic shtetl, la granița între Letonia și Lituania. Părinții s-au mutat o vreme la Moscova, unde Sonia pe numele ei de fată, își amintea că a fost trimisă împreună cu alți copii să ia parte la parada funerară cu ocazia morții lui Lenin.
Familia revenea apoi la Riga iar copilul, căruia i se descoperiseră talente muzicale neobișnuite, își începea acolo studiile de pian. Principalul ei profesor, avea să fie, din 1934, la Academia de Muzică de la Viena, un mare pianist și pedagog, Julius Isserlis, întîmplător născut la... Chișinău.
Au urmat ani, pe fundalul ascensiunii nazismului, de studiu și concerte la Viena, de unde Sonia, în ciuda îndemnului profesorului ei de a-l urma la Londra, se refugia, în 1938, la Riga, alături de familie.
Scurta independență a Letoniei lua sfîrșit însă în 1940, odată cu agresiunea sovietică, iar în 1941, pianista era arestată de NKVD, ca străină, cu cetățenie austriacă, și deportată într-un lagăr de muncă în Kazahstan.
Timp de șapte ani, Sonia avea să facă muncă forțată, să supraviețuiască cu greu foametei și vieții aspre. Avea să fie eliberată în 1948, și expulzată la Viena, împreună cu Ilona, copilul abia născut, dintr-o legătură cu un cetățean român, Cosma, pe care îl cunoscuse în lagăr. După trei ani de peregrinări, cei doi se reuneau în România, reluînd viața de la capăt.
In 1956, după 15 ani departe de pian, devenită Sofia Cosma, artista își relua studiile și era recunoscută rapid ca una din cele mai marcante soliste din România, în anii 70, conferențiară universitară la Conservatorul din Iași și înregistrînd cîteva discuri pînă acum ne-reeditate, între altele, alături de clasici, cu Sinfonia concertantă pentru 2 piane a lui Dinu Lipatti (disponibilă pe un CD japonez) și cel de-al doilea Concert de pian al lui Pascal Bentoiu.
După expresia reușită a unui alt admirator al pianistei „palmierii nu pot crește în Siberia, dar nici Beethoven nu poate să moară...”.
