Linkuri accesibilitate

16 mai - o zi neagră pentru Basarabia în istoria românească (Timpul)


La 16 mai 1812, la Bucureşti era semnat Tratatul de pace ruso-turc potrivit căruia Moldova din stânga Prutului eraeste ruptă din trupul Ţării Moldovei şi anexată la Imperiul Ţarist.

În Timpul, Constantin Tănase scrie că presa de la Chişinău, dar şi cea de peste Prut, a trecut falnic şi fără pas peste data de 16 mai, o zi neagră în istoria neamului românesc. Astfel, pe 16 mai 1812, la Bucureşti este semnat Tratatul de pace ruso-turc potrivit căruia Moldova in stânga Prutului, numită mai târziu Basarabia, este ruptă din trupul Ţării Moldovei şi anexată la Imperiul Ţarist. Peste doi ani se vor împlini 200 de ani de la acel tragic eveniment. Tănase se înteabă cum oare va fi marcat acest jubileu la Bucureşti şi Chişinău în 2012?

Analistul politic Denis Cenuşă constată pe blogul său că premierul Vlad Filat s-a întors din Germania cu zero promisiuni economice. Dupa zeci de întrevederi cu oficialităţile nemţeşti, Filat revine acasa practic cu mainile goale. Lipsesc documente semnate sau cel puţin discutate deschis de către delegaţia Moldovei. În schimb, scrie Denis Cenuşă, premierul moldovean a îndeplinit norma în privinţa PR-ului politic.

Evenimentul Zilei, de la Bucureşti, scrie că între 19 şi 21 mai la Chişinău se va desfăşura prima ediţie a Zilelor Literaturii Române. Evenimentul Zilei îl citează pe Vasile Ernu, coordonatorul proiectului, care spune că prin acest proiect ce reuneşte scriitori „de pe ambele maluri” organizatorii îşi propun să facă un prim pas spre încetarea reproducerii ignoranţei şi necunoaşterii reciproce.
XS
SM
MD
LG