Linkuri accesibilitate

„Reapariția sferelor de influenţă în Europa este inadmisibilă”


Vice-președintele american Joe Biden la sediul UE din Bruxelles
Vice-președintele american Joe Biden la sediul UE din Bruxelles

Vice-președintele american Joe Biden expune 5 căi de întărire a securității în Europa

“Cum să întărim securitatea Europei” - este nu numai titlul comentariului publicat de vice-preşedintele american Joe Biden în International Herald Tribune, dar şi tema discuţiile pe care le are la Bruxelles cu miniştri de externe din ţările NATO.

Este evident că actuala administraţie americană s-a despărţit de viziunea Europei „vechi” anti-americană și Europei „noi”, filo-americană. Pentru Biden, Europa este o entitate bazată pe valori comune cu cele ale Statelor Unite: „parteneri şi prieteni ce caută prosperitate şi securitate în baza standardelor democratice ale Uniunii Europene şi NATO”.

Biden, citând şi o declaraţie a Secretatului de stat Hillary Clinton, reafirmă că pentru a întări securitatea europeană, nu este nevoie de o nouă structură, cum propune Rusia. Europa trebuie în schimb să se adapteze la noile ameninţări cu care ne confruntăm şi să respecte „principiile de bază ale instituţiilor existente, precum NATO sau OSCE”.

Joe Biden continuă prin a menţiona cinci căi, paralele, de întărire a securitaţii europene.

În primul rând, mai multă transparenţă despre forţele militare convenţionale şi nucleare, ţel care trebuie atins împreună cu Rusia pentru că „Europa nu mai este jocul de suma zero din timpul Războiului Rece”, constată Biden.

În al doilea rând, o discuţie mai deschisă despre limitarea reciprocă a arsenalelor convenţionale şi a locaţiilor.

„În al treilea rând, trebuie să recunoaştem şi să dezamorsăm noile ameninţări la adresa Europei, care nu vin din Europa. Este vorba de state adverse, care posedă deja tehnologia rachetelor balistice şi vor acum şi tehnologie nucleară; este vorba de atacuri teroriste lansate de reţele ce îşi găsesc adăpost în zonele de graniţă ale Afganistanului sau Pakistanului; este vorba de perspectiva atacurilor pe internet şi despre securitatea energetică” .

În al patrulea rând, este nevoie de un sistem eficient de prevenire, administrare si rezolvare a conflictelor - prerogativă pe care Joe Biden o vede pusă în sarcina OSCE.

În al cincilea rând, „Trebuie să impunem ideea că securitatea Europei este o noţiune indivizibilă, care se bazează pe respectul integrităţii teritoriale a fiecărui stat şi pe dreptul statelor de a-şi alege liber alianţele de securitatea din care vor să facă parte. Avem viziunea unei Europe deschise şi din ce în ce mai unite, în care fiecare ţară, inclusiv Rusia, are un rol de jucat”.

Dar pentru a garanta securitatea Europei, toate ţările trebuie să joace după aceleaşi reguli . „Ameninţarea cu forţa nu-şi are loc între ţările europene. Ţările mari nu au drept de veto asupra celor mai mici. Şi cel mai important, nu putem permite reapariţia sferelor de influenţă în Europa” – subliniază vice-preşedintele american Joe Biden.

Biden încheie cu remarca „Mai avem multe de făcut până ce toată Europa trăieşte în democraţie şi securitate, în prosperitate şi pace. Cu principiile menţionate mai sus putem asigura securitatea Europei într-o nouă eră”.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG