Linkuri accesibilitate

23.04.2000 - Inundațiile și consecințele lor sociale


Atunci când intenţiile vizează identitatea noastră globală de români, cred că rămân puţin în aer. Cred că trebuie până la urmă mers la identităţi foarte bine conturate, locale, la comunităţi.


23 aprilie 2000

Faţă în faţă
. O emisiune de Ioan Bogdan Lefter.

Efectele în plan social ale celor mai recente inundaţii din România
.

Invitați: Aurora Liiceanu, psiholog; Irina Corbu, directoarea departamentului de relaţii publice din TVR

La începutul săptămânii trecute s-a realizat în ţară un fenomen de solidarizare extraordinară a oamenilor cu victimele inundaţilor. Prin posturile de televiziune, PROTV şi TVR, s-au făcut campanii de strângere de fonduri şi de obiecte şi s-au implicat apoi instituţii ale statului.

Ioan Bogdan Lefter
Ioan Bogdan Lefter: S-a produs în societatea românească, un declick: lumea a conştientizat ce se întâmplă, ce înseamnă să rămâi fără casă, fără lucruri, fără nimic, şi ce înseamnă de fapt solidaritatea umană.


Aurora Liiceanu: Cred că trebuie să ne gândim la acest fenomen în termeni de germenii unei empatii care ar putea pune oamenii în legătură şi ar favoriza o formă de solidaritate, de care noi ne simţim puţin în deficit. Pentru că de foarte multe ori s-a spus că, deşi românii sunt consideraţi colectivişti şi nu individualişti, totuşi sunt foarte aproape de ce cei care sunt foarte aproape de ei, adică de familie, şi mai puţin, de departele lor. Este de fapt o adresă la refacerea unui comportament pro-social care nu prea există în societatea românească. Dacă m-am referit la empatie, este în general asociată cu afectivitatea, ori poate nu este atât de importantă reacţia afectogenă pe care o are o întâmplare de genul acesta, nefericită, ci pur şi simplu intervenţia factorului raţional, oricând se poate întâmpla oricui şi trebuie să îl ajuţi pe celălalt dintr-un principiu moral al ideii că solidaritatea este o valoare umană care trebuie dezvoltată.

I.B. Lefter: Cum evaluaţi fenomenul şi dacă din poziţia pe care o ocupaţi vă aşteptaţi la un atât de larg val de solidaritate?


Irina Corbu: În primul rând evaluez fenomenul ca pe o succesiune firească a comportamentului umanitar românesc în general. TVR a început prin a face acest gen de emisiune numit Teleton din 1991 şi întotdeauna s-au strâns bani foarte mulţi.

I.B. Lefter: Lumea a conştientizat la nivel de opinie publică faptul că iată instrumentele mediatice principale, posturile de televiziune, pot face acest lucru.

Irina Corbu: Este şi motivul pentru care cred că s-a ajuns la un fel de maturizare a conştiinţei civice. Am să o numesc conştientizare, pentru că uitaţi-vă că mass media acum s-a implicat la campania de curăţare a capitalei şi toate mediile electronice sau de presă scrisă în felul lor încearcă să conştientizeze persoanele că au ceva de făcut în comunitatea locală în care vieţuiesc.

I.B. Lefter: Există aici o funcţie activizatoare şi chiar formatoare a mediilor de informare în masă? Cât este de benefic şi în ce măsură are şi nişte dedesubturi? În ce măsură nu este vorba şi despre spectacole şi manipulări mediatice?

Aurora Liiceanu: Sigur că tendinţa modernă este de a transforma aproape orice în spectacol. Dar eu cred că această mobilizare care se face prin media, dacă duce la o acţiune pozitivă, dacă schimbă ceva în bine, cred că putem să închidem ochii la această manipulare sau persuasiune mai subtilă şi mai puţin francă. Cred că această sensibilitate, contagiune, se poate crea prin aceste mijloace. Şi cred că oamenii sunt foarte sensibili, având în vedere trecutul nostru şi tendinţa spre suspiciune care s-a dezvoltat înainte, această coborâre pe stradă a unor oameni pe care ei îi văd pe ecran, cred că contează foarte mult, mă refer la omul de pe stradă şi nu la cei care îşi analizează situaţia şi care ar fi consecinţele şi care ar fi intenţia.
Aurora Liiceanu


Pe de altă parte mai cred că efectele benefice se pot construi cu mai mare uşurinţă dacă se merge pe comunităţi mici, pentru că de pildă să începem din nou să considerăm că Bucureştiul este oraşul nostru. Cred că atunci când intenţiile vizează identitatea noastră globală de români, cred că rămân puţin în aer. Cred că trebuie până la urmă mers la identităţi foarte bine conturate, locale, la comunităţi.

Irina Corbu: Am să vă răspund în calitatea mea de reprezentant TVR şi nu de psiholog. Când s-a făcut acest gen de spectacol şi au fost invitaţi politicienii, au venit, au spus că vor da banii, şi vor pune, dar nu s-au pus niciodată. Este şi motivul pentru care TVR a spus nu mai apelăm la politicieni cu atât mai mult cu cât putem să intrăm în conflicte de campanie electorală. Comunităţile locale nu sunt la nivel de oraş, oraşul se împarte în comunităţi locale, şi fiecare comunitate locală bine gospodărită şi administrată, face un oraş ca lumea.

De nouă ani de zile, câte comitete şi comisii organizate în România la nivel guvernamental şi câţi bani româneşti şi străini s-au strâns pentru a rezolva problema inundaţiilor. Este o problemă din ’77. Nu s-a rezolvat. Astăzi preşedintele Constantinescu a mai oferit 90 de miliarde din bugetul statului pentru diguri în judeţul Mureş. Sunt curioasă ce o să se întâmple cu banii aceştia, cum s-a întâmplat cu restul de bani. Deci partea demonstrativă din păcate nu are nici un fel de rezultat şi de finalitate în teren.

I.B. Lefter: Cred că discuţia noastră poate să continue făcând tocmai diferenţa dintre nivelul politic al unei societăţi şi al acţiunii pe care guvernul în primul rând o poate avea, apoi un nivel instituţional al societăţii civile şi un al treilea nivel al solidarităţii oamenilor.


Aurora Liiceanu: Exact ca într-o familie unde capul familiei, sau părinţii, nu se ocupă de copii şi sunt mai mulţi, poate că ei încep să se ajute între ei şi să se susţină dincolo de partea autoritară care răspunde responsabil. Şi mă gândesc dacă în acest început de solidarizare de exprimare a unei empatii, dacă nu a existat acest comportament ca o reacţie la ceea ce s-a spus mai devreme, la un fel de indiferenţă a celor care ar trebui să răspundă. Pe de altă parte, sigur că nivelul de jos s-a manifestat în condiţiile acestea. Poate ar trebui ca cei care conduc, unele comunităţi mici, sau sub-comunităţi, ar trebui să fie foarte insistenţi în ceea ce fac. Încă nu am învăţat acel comportament de a trage de mânecă pe cel care trebuie să facă ceva şi să insiste. Această delăsare cred că pune foarte multe piedici în construirea unei responsabilităţi care trebuie să aibă până la urmă o finalitate.

I.B. Lefter: Cum vedeţi contribuţia şi a celorlalte instituţii implicate în toată această campanie, sau în tot acest orizont al fenomenului? Nu am prea vorbit de nivelul instituţiilor neguvernamentale şi de contribuţia bisericilor româno-ortodoxe. Dacă în alte împrejurări, de genul unor calamităţi naturale, biserica a ieşit mereu în faţă, asumând calitatea de asistenţă a populaţiei, de data aceasta a fost mai degrabă o operaţiune civilă decât una religioasă.

Irina Corbu: În primul rând aş vrea să vorbesc despre rolul societăţii civile care încă nu şi-a înţeles necesitatea şi nu a înţeles că poate să dea persoane şi personalităţi cu care oamenii simpli să se identifice mai repede decât cu cei pe care îi văd pe ecran sau pe primele pagini ale ziarelor. Eu dacă aş fi mass media, as întări explicând rolul societăţii civile celor care trebuie să o facă, să o organizeze, nu celorlalţi. În al doilea rând, nu ştiu ce poată să facă alte instituţii. Cele mediatice măcar au şansa şi marele noroc că devin într-un fel a patra putere în stat, deci dau posibilitatea exemplului. S-a constatat că biserica şi armata adună circa 90% preferinţă de încredere din partea populaţie. Deci ce face armata şi ce face biserica este indiscutabil şi este bine oricum. Este bine că ei încep şi că cineva poate să ia exemplul.

Aurora Liiceanu: Cred că o schimbare în discursul religios sau în comportamentul bisericii ca instituţie, putem constata, pentru că componenta socială a activităţii bisericeşti începe să funcţioneze. De asemenea aş cred că dacă biserica ar dezvolta anumite iniţiative în care organizarea să fie foarte importantă, cred că s-ar putea obţine foarte mult. Sunt în continuare persuadată că nouă ne lipseşte spiritul organizatoric.

I.B. Lefter: Să facem o însumare a datelor problemei şi o nouă evaluare a noii situaţii, ca psihologie care se construieşte, ca psihologie colectivă, sau ansamblu de psihologii colective. Cum priviţi acest exemplu?

Irina Corbu: Să nu mai fim noi şi ei. Să nu mai fie biserica, şi populaţia, TVR şi populaţia, politicienii şi populaţia. Până la urmă toată lumea lucrează şi construieşte acelaşi lucru.

Aurora Liiceanu
: Eu cred că în momentul în care acel colectiv păcătos de care suferim, când acel colectivism se va termina şi oamenii îşi vor câştiga un fel de autonomie, autonomiile se vor cupla şi apropierile se vor crea pe alte baze. Trebuie să se construiască ceva care să funcţioneze tot timpul şi la un anumit nivel, pentru că solidarităţile acestea extraordinare au loc numai când sunt evenimente extraordinare. Dar în afară de acestea, eu mă refer la acea solidaritate care funcţionează, care este legată de civism, de responsabilitate, identitate comunitară.
XS
SM
MD
LG