miercuri, iulie 23, 2014 Ora Locală 21:03

Rubrici / Realitatea cu amănuntul

Povestea premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova

E mai important să scrii nişte texte bune, să publici în reviste de aici sau din străinătate, să exişti ca scriitor, chiar dacă nu foarte important şi cunoscut; nu premiile USRM îţi fac valoroase romanele.

x

Multimedia

Audio

Colegul meu de la Europa Liberă, dramaturgul Dumitru Crudu remarca deunăzi, într-o tabletă culturală, că Uniunea Scriitorilor din Moldova ignoră ostentativ, ani de zile, nişte cărţi valoroase ale autorilor moldoveni. Trecînd în revistă cărţile valoroase, nebăgate în seamă de-a lungul anilor de Uniunea Scriitorilor, Dumitru Crudu aminteşte şi de romanul meu, Înainte să moară Brejnev. De aceea, simt nevoia să formulez şi eu o opinie.

Da, şi convingerea mea este că multe volume bune, unele din ele traduse chiar în alte limbi şi primite bine în afara Moldovei, au fost neglijate. Numai că pe mine demult lucrul ăsta nu mă mai miră. Am făcut parte, pe la sfîrşitul anilor ’90, din două jurii ale Uniunii şi am remarcat încă atunci superficialitatea şi graba „specialiştilor” care luau în discuţie numai volumele prezentate. Şi dacă autorii nu puteau sau nu voiau să prezinte cărţile juriului? Păi, cărţile neprezentate erau ca şi inexistente. Iată deci un criteriu al acestor jurii care numai valoric nu este. Ăsta însă nu e singurul care ridică serioase semne de întrebare.

De aceea, mi-am zis că nu voi mai fi niciodată membru al unui asemenea juriu (am respins toate invitaţiile ulterioare) şi niciodată nu voi mai candida la premiile USRM. Asta am făcut şi asta o voi face în continuare. De fapt, un scriitor care se ia în serios nici nu are nevoie de nişte premii ale unor jurii ignorante. E mai important să scrii nişte texte bune, să creezi nişte lumi narative seducătoare, să publici în reviste de aici sau din străinătate, să exişti ca scriitor, chiar dacă nu foarte important şi cunoscut. La urma urmei, nu premiile USRM îţi fac valoroase romanele.

Aşa stînd lucrurile, mi s-a părut de-a dreptul inexplicabil şi ciudat faptul că scriitorul M. V. Ciobanu, care pare să aibă discernămînt, a acceptat să fie în acest an preşedinte al juriului. A fost şi… a sfîrşit prin a se lamenta că două cele mai bune volume, aparţinînd lui Galaicu-Păun şi Cheianu, au fost ignorate de colegii de juriu. Aşadar, aceeaşi Marie, cu altă pălărie. Şi la ce bun dar să fii preşedinte al unui asemenea juriu?

Ideea mea e simplă ca ecuaţiile elementare. Lăsaţi Uniunea Scriitorilor în pace, cu toate juriile şi premiile ei. Şi scrieţi, publicaţi, activaţi. Iar cineva mult mai important decît USRM vă va băga în seamă odată, dacă, fireşte, aveţi cu adevărat valoare.

În exclusivitate