Linkuri accesibilitate

Jurnalul din Săptămâna Patimilor


Valeriu Ghelețchi
Valeriu Ghelețchi

Valeriu Ghelețchi: „M-am bucurat că noile detalii date publicităţii în această săptămână a patimilor ne dau noi speranţe că se va face totuşi dreptate.


Luni

M-am trezit marcat de impresiile profunde pe care mi le-au lăsat aseară vizionarea filmului „Patimele lui Cristos”, prezentat de canalul PRO TV cu ocazia sărbătorii de Florii. Nu mă simţeam prea bine şi din cauza unei răceli pe care am prins-o zilele trecute. Avand in vedere că iarna a fost mai lungă şi mai rece ca în alţi ani, iar sărbătoarea Paştelui, anul acesta, este foarte devreme, Floriile au fost fără flori, ba chiar şi fără frunze. Dar poate e şi mai bine aşa, este totuşi săptămâna patimilor...

După micul dejun, ca de obicei, am dus-o pe soţie la serviciu la Policlinica Creştină „Emanuil”. De data aceasta, însă am fost nevoit să mă reţin la policlinică. Soţia a insistat să fac nişte proceduri de inhalaţie ca să scap mai repede de raceală.

După masă am fost la comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea evenimentelor de după 5 aprilie. Pentru audieri a fost invitat domnul Mihai Ghimpu, Preşedintele Parlamentului şi, în acelaşi timp, Preşedinte interimar al ţării. Informaţia oferită de el, practic, n-a adus nimic nou. Din spusele domniei sale, nici el şi nici partidul pe care îl reprezintă n-au avut o implicare directă în organizarea protestelor din aprilie, deoarece ei erau mai mult preocupaţi de rezultatele alegerilor decât de proteste. La întrebarea domnului Mişin cum explică declaraţiile facute în Pribaltica, prin care afirma că protestele din aprilie au fost o revoluţie, domnul Ghimpu a spus că pentru el revoluţie înseamnă schimbare, iar schimbarea poate fi făcută şi pe cale paşnică, nu neapărat prin arme. Fără să vreau, m-am dus cu gândul la Isus Cristos, care prin moartea Sa pe cruce, a schimbat radical istoria omenirii.

Seara am fost invitat de Jurnal TV. Tema discuţiei era moartea lui Valeriu Boboc. Pe de-o parte, mă simţeam prost, că a trecut un an de zile şi încă nu se ştie cine-i vinovat de moartea lui, dar totodată m-am bucurat că noile detalii date publicităţii în această săptămână a patimilor ne dau noi speranţe că se va face totuşi dreptate.

Marţi

Din cauza că nu mă simţeam prea bine, am decis să rămân acasă. Am fost însă trezit de inspectorul de la „Chişinău Gaz”, care venise să ia datele contorului. Apoi am primit un telefon de la pastorul unei Biserici din Bălţi. El m-a rugat să intervin într-un caz legat de o femeie de 82 de ani, care avusese seara un ihtus cerebral. După ce ambulanţa a dus femeia la spitalul municipal, medicul de gardă, când a aflat că femeia are 82 de ani, a refuzat s-o interneze. Neavând rude, vecina acestei femei a fost nevoită să cheme un taxi şi s-o aducă din nou acasă, cu toate că starea ei era extrem de gravă. M-am revoltat gândindu-mă, ce fel de doctor trebuie să fii, dacă şi în saptămâna mare nu-ţi este milă de un suflet, care putea fi salvat. M-am bucurat însă că am găsit un alt medic, care a soluţionat problema şi femeia a fost totuşi spitalizată. Sper că va putea să sărbătorească Sărbătoarea Învierii şi la propriu şi la figurat.

După masă am fost din nou la comisia de anchetă. A fost ultima audiere. Singurul şi ultimul martor care a fost audiat a fost premierul Vlad Filat, Preşedintele Partidului Liberal Democrat. Spre deosebire de Mihai Ghimpu, pentru Vlad protestele de anul trecut au devenit o parte inseparabilă a vieţii şi a destinului său. Se putea observa cu uşurinţă că în timp ce povestea cum s-au derulat evenimentele din seara de 6, apoi din 7 şi 8 aprilie, el practic retrăia din nou toată drama acelor evenimente.
Valeriu Ghelețchi


Miercuri

Deja m-am simţit mai bine, deşi mai continuu să fac procedurile de inhalaţie. Am plecat de acasă împreună cu soţia şi fiica. Pe Cristina am lăsat-o la liceu, iar pe Marina la policlinică.

De obicei, miercuri avem şedinţa comisiilor parlamentare. Sedinta comisiei pentru Drepturile Omului, în care activez a fost anulată. N-am înţeles exact care a fost motivul, fie că este legat de decizia Partidului Comuniştilor de a boicota activitatea Parlamentului, fie că nu aveam proiecte de legi care urmau să fie discutate. M-am bucurat însă că am putut să mă ocup de unele plângeri, care m-au inundat în ultima vreme.

Seara am fost la şedinţa Comitetului Bisericii. După ce am discutat despre programul de sărbători, unul din diaconii Bisericii ne-a anunţat că pe data de 7 aprilie, împreună cu soţia şi cei patru copii, emigrează în Statele Unite ale Americii. I-am mulţumit pentru lucrarea pe care a făcut-o în anii aceştea, dar totodată m-am întristat, că pleaca o familie aşa de bună. De la 90 încoace cred că numărul celor care au părăsit ţara, din comunitatea noastră evanghelică, se ridică la ordinul zecilor de mii. Ce pierdere enormă pentru un stat tânăr care are nevoie de familii puternice. Sper, însă că nu vor uita de ţara unde i-a pus Dumnezeu şi dacă nu ei, măcar copiii sau copiii copiilor lor vor contribui la bunăstarea acestui colţişor de rai, transformat în ultimii ani într-o vale a plângerii.

Joi

Dimineaţa a fost convocată şedinţa Alianţei pentru Integrare Europeană. Discutăm aprins despre depăşirea situaţiei de criză în care ne aflăm. Până la urmă, am convenit să ne întrunim într-o alta şedinţa specială a Alianţei, la care să fie invitat şi Cabinetul de Miniştri. Surpriza de 1 aprilie, urma însă să se producă în sala de şedinţe. Grupul parlamentar al Partidului Moldova Unită ne-au cerut să le achităm poliţele. Cu regret, n-am reuşit să ajungem la un numitor comun şi astfel şedinţa in plen a fost amânată pana după sărbători. Poate e şi mai bine aşa. Suntem totuşi în săptămâna mare.

Merg la Biserică. În seara de joi, în toate Bisericile Evanghelice se petrec slujbe, în cadrul cărora se oficiază Cina Domnului. Atât vremea de afară, cât şi atmosfera din Biserică, unde era instalat un decor special, vorbeau despre suferinţele Domnului Isus Cristos. Am fost uimit să văd atâta lume la Biserică. Toată strada şi curtea era plină cu maşini. Uneori nici duminică dimineaţa nu vin atât de mulţi. M-am bucurat, că în ciuda tuturor greutăţilor şi provocărilor, oamenii totuşi nu-şi pierd credinţa în Dumnezeu.

Vineri

După ploaia din ajun, dimineaţa mi s-a părut aşa de proaspătă, deşi înnourată şi tristă. Am impresia că şi vremea de azi transmite un mesaj venit de sus. Într-o zi ca aceasta Isus a fost răstignit pe cruce. Cred că a fost cea mai tristă zi de vineri din istoria omenirii. Partea bună, însă, este că istoria nu se încheie acolo.

La amiază sunt din nou invitat la Jurnal TV să discutăm despre 7 aprilie şi ultimele dezvăluiri care au apărut în acest context. Pe măsură ce ne apropiem de prima aniversare tragica a acestor evenimente, apar tot mai multe dezvăluiri şi declaraţii. Analizând toate aceste evenimente, recunosc că nu este uşor să separi partea morală de cea politică, cea politică de cea juridică, cu toate că acest lucru se cere aşa de mult.

O întalnire cu grupul parlamentar si şedinţa AIE. Situatia in coalitia liberal democrata ramane tensionata, dar dupa mai multe discutii, la care au fost prezenti si ministrii am ajuns la un consens asupra dezlegarii nodului constitutional. Toti deputatii AIE au semnat o initiativa legislativa de modificare a articolului 78 din Constitutie prin care se va oferi poporului sa aleaga prin vot direct presedintele tarii.

A fost o împletire interesantă de evenimente în această săptămână. Însă, cea mai frumoasă parte a săptămânii de abia urmează. Nimic nu se poate compara cu învierea. Cine crede în înviere are în Isus o speranţă fără de sfârşit, iar cine nu crede este sortit unui sfârşit fără de speranţă. Cristos a înviat!

*Valeriu Ghelețchi s-a născut pe data de 8 iulie, 1960, în s. Pînzăreni, rn. Făleşti, Republica Moldova. După absolvirea şcolii medii generale din satul natal, a studiat la Colegiul Politehnic din Bălţi; şi-a făcut datoria militară în cadrul Forţelor Aeriene ale fostei Armate Sovietice, iar apoi, a studiat la Institutul Electrotehnic „A. Popov” din Odessa, Ucraina, obţinând calificarea de inginer radio şi telecomunicaţii. Ulterior a studiat la Universitatea „Emanuel” din Oradea, România, şi a obţinut Diploma de Licenţă în Teologie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. 8 ani a activat în funcţia de Episcop al Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova. Presedinte al federatiei Baptiste Europene. Deputat PLDM.
Previous Next

XS
SM
MD
LG