vineri, octombrie 24, 2014 Ora Locală 10:48

Moldova

Jurnal săptămînal - şapte zile de dezgust crescînd

Rubrică semnată de Rodion Burcă, student la facultatea de istorie şi filosofie (USM), victima a reprimării de după 7 aprilie

Rodion BurcăRodion Burcă
x
Rodion Burcă
Rodion Burcă

Multimedia

Audio
Luni
Mă îndrept spre facultate, în drum întîlnesc unul din colegii arestați în seara de 7 aprilie, chiar și acum după 3 săptămîni de la eliberare înca mai păstrează urmele tratamentului inuman ce i-a fost aplicat în timpul aflării lui în arest.Vădit indispus Vadim povestește cum medicii nu acceptă, de frica de a nu-și pierde locul de muncă, să dovedească prezența rănilor și vînătăilor pe corpul lui astfel încît are foarte mici șanse să reușească la CEDO așa cum și-a dorit. În plus zilnic este amenințat prin telefon să-și scoată din cap ideile de a se răzbuna pe polițiștii care l-au agresat, dîndu-i în judecată, declarîndu-i-se că în caz contrar tratamentul din închisoare va fi joc de copii pe lîngă ce va suferi în viitor. Puțin mai tîrziu sînt la facultate și dezgustat pînă la refuz aștept începutul orelor.

Marți.
Spre jumătatea zilei mă sună taică-meu, în ultimul timp o face mai des însă de astă dată cu un motiv special, vrea să ne întîlnim, după 16 ani am ocazia să-l revăd, nu-mi mai amintesc cum arăta atunci însă știu că fizic ne asemănăm izbitor. Cobor din troleibuz și printre numeroșii oameni aflați in stație îl recunosc din prima, la rîndui mă recunoaște imediat. E îngrijorat și pare obosit. A făcut mai multe plîngeri in diferite instituții atunci cînd mă aflam arestat și acum e amenintat el și întreaga familie. Chiar și așa sîntem deciși ambii să mergem pînă la capăt. Petrecem timpul discutînd ultimile evenimente, criza economică și planuri de viitor de parcă între noi nu ar exista un vid de 16 ani în care nu ne-am mai văzut și aproape că nici nu am discutat decît rareori prin telefon. Îmi place mediul și simt că pentru mine viața ar fi însemnat mult mai mult simțind această atmosferă în fiecare zi.

Miercuri

Merg la comisariat să mi se intoarcă telefonul, au fost necesare 2 săptămînă după eliberarea mea ca acesta să fie găsit, sînt totuși norocos. Telefoanele altora au fost pur și simplu distruse. Intru pe aceeași ușă pe care acum 3 săptămîni am fost îmbrîncit, urc aceleași trepte, ajung și la etajul cu inscripția - POLIȚIA CRIMINALĂ - cît de adevărate sînt aceste 2 cuvinte. Aștept venirea ofițerului în hol și privesc la fețele mulțumite și care nu emană nici un dram de inteligență ale criminaliștilor-teroriști. Uite-l pe cel care m-a lovit cu genunchiul, pe cel care a lovit cu bastonul, îi recunosc pe toţi și trăiesc din nou acele cosmaruri, furie și dezgust e tot ce simt. Într-un final după mai bine de o oră de așteptare apare cu zîmbetul pe buze și ofițerul meu și îmi întinde telefonul. E atît de amabil încît mi-aș face o impresie bună despre el dacă nu l-aș cunoaște.

Joi

Mă sună mama de la tara, după arestarea mea aproape nu trece nici o zi fără să mă sune măcar odată, a suportat foarte greu evenimentul. Imediat cum se convinge că sunt bine mă întreabă care e situația în țară fiindcă nu are încredere în televiziunea și radioul de stat. La rîndul meu aflu că tot satul acuză opoziția mai întîi făcînd-o răspunzătoare de evenimentele din 7 aprilie, apoi de trădarea intereselor statului prin refuzul de a alege un președinte comunist. Eu sînt acuzat că aș fi mințit că protestatarii au fost bătuți, deoarece ei au auzit la M1 că aceștia au fost tratați conform legislației. Mă îngrozesc, și nu de acuzațiile lor, ci de cît de naivi sunt toți și tineri și bătrîni, iar asta cu toate că singura lor sursă de existență sînt banii pe care îi primesc de la cei care lucrează peste hotare.

Vineri

După ore mergem la o bere mai mulți colegi de facultate. Nu mă miră nimic în țara aceasta, nici kilerii inimoși si nici măcar morții care votează însă mă doare rău indiferența cu care tratează prezentul și viitorul majoritatea populației acestui stat, dar și mai grav e că această pandemie a cugetului a molipsit și majoritatea tinerilor, nu numai in weekend dar zilnic aceștia iau cu asalt barurile, discotecile și mai nou saloanele de jocuri de noroc indiferent că banii pe care îi cheltuie sunt rezultatul muncii părinților lor pe 2-3 săptămăni. De mai mult timp analizez acțiunile semenilor mei, generație de la care mulți așteaptă să aducă o schimbare și îngrozit am înțeles ca 85% dintre aceștia pur și simplu toacă bani și pierd timpul pe la facultăți, nu lucrează decît în mică parte, nu studiază aproape deloc, nu se implică în activități politice și nici nu le pasă de ceia ce se întîmplă în țară. Pe lîngă astea, azi am aflat că un alt rezultat al indiferenței e capacitatea slabă a acestor persoane de a se apăra de puterea unor factori de a manipula. Și nu voi adăuga decît că bănuiam și acum m-am convins de acest lucru că dintre colegii mei de facultate în jur de 30% au votat partide de orientare estică, în special PCRM doar pentru că astfel speră să găsească de lucru în Rusia după terminarea facultății sau și mai incredibil pentru că fostul guvern a reușit să-l aducă pe dj Tiesto la Chișinău. Fără a comenta declarațiile lor mă gîndeam că dacă la Istorie au încolțit asemenea viziuni, atunci ce se întîmplă la alte facultăți? Dezgustat am început săptămîna însă și mai dezgustat am încheiat-o.

În exclusivitate