8 februarie 1998
”Univers cultural: Din lumea muzicii”. (Redactor: Victor Eskenasy)
Jurnalul lui Mihail Sebastian și muzica.
Noua rubrică muzicală a emisiunii prezintă partea I-a a unui serial consacrat muzicii așa cum s-a reflectat ea în însemnările jurnalului scriitorului Mihail Sebastian, publicat la editura Humanitas, 1996.
Ideea acestui program de informații discografice ne-a dat-o - oricît ar părea de ciudat la prima vedere - lectura “Jurnalului” lui Mihail Sebastian, apărut săptămînile trecute la editura Humanitas sub îngrijirea lui Leon Volovici și a Gabrielei Omăt. Printre multele nivele de lectură posibile ale acestei excepționale mărturii a istoriei politice și culturale, a exilului interior al lui Sebastian, din anii 1935-1944, există și unul muzical.
“Radioul e deschis la Praga. Am ascultat un concert în sol major de Johann Sebastian Bach, pentru trompetă, oboi, cembal și orchestră. Urmează după pauză, un concert în sol minor pentru pian și orchestră de același. Sunt în plin Bach” -- așa începeau, la 12 februarie 1935, primele însemnări ale caietelor lui Sebastian.
Insert 1: Bach, Concertul pentru pian și orchestră în sol minor (Teldec 4509-94245-2).
Concertul în sol minor de Bach, ascultat de Mihail Sebastian, -- aici într-o recentă versiune pe un disc Teldec 1996, cu Sviatoslav Richter și “Orchestra di Padova e del Veneto” dirijată de Yuri Bashmet.
Sebastian -- așa cum o sugerează din plin jurnalul său -- trăia cu fervoare muzica clasică, devenită cu timpul o lume paralelă, de refugiu în vremuri tulburi. “Sînt obosit de atîta muzică. Dar e încă singurul lucru consolator din ultimul timp” -- scria el la 16 noiembrie 1936 pentru a adăuga la scurtă vreme -- “în afara de muzică nu mi se întîmplă nimic”.
“Aș vrea să ascult mereu muzică - e singurul meu stupefiant”, “singurele mele odihne, uitări” -- nota scriitorul în septembrie 1939, într-un moment din ce în ce mai însigurat, mai izolat sufletește de prietenii săi de generație alunecați în erezia legionară.
Erau anii, denumiți adesea de americani, “radio-years”, anii radioului, anii în care melomani împătimiți, cum era Sebastian, puteau sta o noapte întreagă lipiți de difuzor, mutînd scala radioului de la un concert din București, la altul la Varșovia, apoi la Viena sau Juan-les-Pins în Franța.
Jurnalul lui Sebastian rememorează o suită de interpreți și concerte, multe devenite cu scurgerea anilor legendare și, între timp, aproape inaccesibile melomanilor; oricum, foarte greu accesibile generațiilor mai tinere din România private astăzi în multe privințe - lipsa discurilor compact de referință este doar una din ele - de posibilitatea unei culturi muzicale aprofundate.
Ne-am propus ca, mergînd pe urmele lui Mihail Sebastian, să vă ilustrăm cîțiva dintre interpreții anilor ’30, ale căror concerte înregistrate la București sau în alte capitale, pot fi reascultate astăzi pe discul compact, grație tehnicilor moderne de ameliorare a sunetului.
“Joi 11 aprilie 1935. Am ascultat, de la Praga, astă-seară, un concert Bruno Walter. Uvertura la Ifigenia în Aulida de Gluck, un concert în sol major pentru vioară și orchestră de Mozart ... și simfonia a IX-a de Beethoven.[Fade up music] Mozartul mi s-a părut ca niciodată delicat și melodios.”
Insert 2: Mozart, Concertul pentru vioară și orchestră în sol major (ASdisc AS 416).
Nu știu cine a fost solistul celui de-al treilea concert pentru vioară de Mozart ascultat de la Praga de Sebastian dar, unul din discurile companiei italiene AS, din seria “Raritățile lui Bruno Walter”, păstrează această versiune cu Joszef Szigeti, violonist de renume mondial între cele două războaie mondiale, originar cum îl arată numele de la Sighet, din Maramureș. “Mi s-a părut extraordinar” - nota Sebastian despre Szigeti, într-o însemnare ulterioară. In 1935, Bruno Walter în vîrstă de 59 de ani, obligat de instalarea nazismului în Germania să-și mute centrul principal de activitate în Austria, devenise dirijor invitat al Operei de stat din Viena, după ce timp de patru ani fusese succesorul lui Furtwangler ca director al Gewandhaus-ului de la Leipzig.
In octombrie 1935, Mihail Sebastian nota din nou în jurnalul său: “E un întreg repertoriu pe care aș vrea să-l trec aici, dacă aș vrea să înscriu tot ce am ascultat în ultimul timp. La început mi s-a părut extravagantă propunerea lui Gheorghe [Nenișor] de a face cronică muzicală la Indépendance Roumaine. Am acceptat pentru bani și cu mari garanții de anonimat. Acum, după al treilea foileton, m-am obișnuit, și mă bucură seara săptămînală de concert. Am ascultat destule lucruri frumoase...”.
Jurnalul avea să continue notînd cîteva din concertele unei vieți muzicale bucureștene care apare astăzi, prin prisma timpului, de-a dreptul miraculoasă. [Wilhelm] “Kempff și Filarmonica, dimineață la Ateneu... cîteva momente de emoție copleșitoare, cum niciodată n-am avut în muzică” -- era în prima duminică a lui noiembrie 1935.
Vinerea următoare, Filarmonica îl găzduia pe violoncelistul Gaspar Cassado, născut la Barcelona în 1897 și al cărui talent avea să fie umbrit doar de geniul lui Pablo Casals. După ce în 1932 contribuise la fundarea celebrei Academii Musicale Chigiana, de la Siena și se făcuse cunoscut interpretînd dublul concert de Brahms, la Londra, în 1933, cu prilejul centenarului nașterii compozitorului, Cassado forma, chiar în anul trecerii lui prin București, un faimos trio cu pianista Myra Hess și violonista Jelly d’Arany.
Cum suna violoncelul său în acei ani o ilustrează înregistrarea de față a celui de-al doilea Trio cu pian de Brahms, realizată exact trei săptămîni înaintea venirii lui la București; un disc compact britanic Appian:
Insert 3: Brahms, Trio pentru pian și coarde No. 2, Allegro (Appian CDAPR 7012).
„Am ascultat vineri seara, la Ateneu, Pasiunea lui Ioan, iar azi dimineață - era duminică 29 martie 1936 - a lui Matei... Aveam într-adevăr senzația fizică de a mă afla sub o boltă de sunete. E o senzație de monumental, care face poate pentru prima data ca vorba “arhitectură sonoră” să nu mai fie pentru mine o vorbă goală. Și cîte pagini suave, cîte momente de grație”.
Duminică 19 aprilie la Ateneu concerta violonista Lola Bobescu, prilej pentru Sebastian de a nota în jurnalul său: “o fată de 15-16 ani, cu gesturi încă de copil, cu un amestec delicios de bravură și timiditate. Cîntă admirabil, dar în timp ce cîntă surîde ici și colo cuiva din sală... Emoționant de tînără, de sinceră de fragedă.” Lola Bobescu, născută în 1919 la Craiova, tocmai își încheiase cu un “premiu de excelență” studiile la Conservatorul din Paris și, la scurtă vreme după concertul ascultat de Sebastian la Ateneu, avea să facă un debut strălucit în capitala Franței, în seria concertelor Colonne, pentru a urma ulterior cariera cunoscută ca artistă belgiană concertînd și înregistrînd în întreaga lume.
Aici pe un disc compact japonez EMI/Toshiba, parte a unei antologii a marilor violoniști, ilustrează aici arta Lolei Bobescu, alături de altistul Giusta Cappone; Mozart, Simfonia concertantă pentru vioară și violă:
Insert 4: Mozart, Simfonia concertantă (EMI-Toshiba CE25-5883).
Simfonia concertantă pentru vioară și violă de Mozart despre care Sebastian se exprima admirativ: “de o melancolie supremă”...
Vara anului 1936 avea să înregistreze trecerea prin București a Filarmonicii din Berlin, prilej de a nota cu prețuire atitudinea confratelui său literar, Radu Cioculescu care “a refuzat să primească bilete și să ia parte la concertele orchestrei... pentru că nu putea accepta nici un contact cu o instituție hitleristă”.
In stagiunea de toamna din 1936, Bucureștiul era vizitat de violonistul Nathan Milstein, un concert de la care Mihail Sebastian spera să iasă “mai limpezit, mai stăpîn de sine”. Urma, în octombrie și noiembrie, o serie întreagă de concerte care îl făceau pe Mihail Sebastian să se extazieze: “de trei săptămîni sunt în plin desfrîu muzical. Concertele Enescu, Münzer, Huberman. Cîte lucruri auzite! Concertul pentru vioară de Brahms, cel de Beethoven, cel de Bach, Romanța în fa major de Beethoven, Poema de Chausson... Sonata Kreutzer, o sonată de Enescu, sonata de Franck (cîntată mai ales de Enescu!), o sonată de Brahms (o dată Enescu, a doua oară Huberman)...” Extaz de înțeles; dacă astăzi, din nefericire, înregistrările lui Enescu din acea epocă se numără pe degetele unei mîini, cele ale violonistului polonez Bronislaw Huberman sînt infinit mai bine documentate.
Huberman, născut în 1882, care în calitate de tînăr virtuos interpretase în prezența unui Brahms emoționat, în 1896, concertul de vioară al acestuia, era în anii '30 una din personalitățile vieții muzicale mondiale și un promotor de frunte al ideii pan-europene. La preluarea puterii de către Hitler, în 1933, Huberman și-a anulat toate concertele în Germania, expunîndu-și public opiniile anti-naziste într-o faimoasă scrisoare adresată dirijorului Wilhelm Furtwangler care îl chema să revină: “problema, scria el, o constituie amintirea acelor lucruri pe care părinții noștri le-au realizat cu sîngele și sacrificiul lor, ale lucrurilor esențiale de bază ale culturii noastre europene, libertatea personalității și responsabilitatea ei necondiționată, nesupusă lanțurilor de castă sau rasă”.
Intre înregistrările sale de epocă se păstrează, printre altele, cele două concerte de vioară de Bach, interpretate sub bagheta lui Issay Dobrowen la pupitrul Filarmonicii din Viena.
Insert 5: Bach, Concertul pentru vioară și orchestră No. 2 (Pearl GEMM CD 9341).
Bronislaw Huberman, o înregistrare din iunie 1934, pe un disc compact al companiei britanice Pearl. Recent descoperite înregistrări ale sale din recitaluri date în anii 1936-1944 - între care și sonata de Bramhs aflată în programul concertului ascultat de Sebastian - urmează să apară luna această pe un disc excepțional al unei noi companii americane, “Arbiter”, despre care sper să vă vorbesc într-o emisiune viitoare.
Luna noiembrie 1936 avea să-i aducă în scenă din nou, spre încîntarea lui Sebastian, pe Enescu și Huberman, urmați de un recital al unui mare virtuos al pianului, Alexander Brailowsky.
Insert 6: Schubert, Moment muzical (Danacord DacoCD 338).
Un scurt moment muzical, schubertian, în transcripția profesorului lui Brailowsky, Theodor Leschetitzky; o înregistrare din 1931, disponibilă azi pe un disc compact al companiei Danacord.
Anul muzical bucureștean 1936 se încheia într-un triumf cu alte concerte la Ateneu: ale pianistului Artur Rubinstein (“o bună seară de muzică”, nota Sebastian), din nou ale lui Wilhelm Kemff și, mai presus de toate, cu un concert al lui Pablo Casals. Deja venerabilul și veneratul violoncelist, cunoscut în lumea întreagă, Casals repeta la București Concertul în si bemol major de Boccherini, pe care îl înregistrase doar cu o săptămînă înainte, la 29 noiembrie, pentru “His Master’s Voice”, cu orchestra sinfonică londoneză sub bagheta lui Sir Landon Ronald; pentru amatorii de muzică, un disc compact Pearl.
Insert 7: Boccherini, Concertul pentru violoncel și orchestră în si bemol major, Allegro moderato (Pearl GEMM CD 9349).
Incheiem aici această primă lectură muzicală a Jurnalului lui Mihail Sebastian, ilustrată cu intepretări istorice așa cum le-a ascultat scriitorul și dorite pentru dumneavoastră, semne de reper într-o discotecă ideală.
”Univers cultural: Din lumea muzicii”. (Redactor: Victor Eskenasy)
Jurnalul lui Mihail Sebastian și muzica.
Noua rubrică muzicală a emisiunii prezintă partea I-a a unui serial consacrat muzicii așa cum s-a reflectat ea în însemnările jurnalului scriitorului Mihail Sebastian, publicat la editura Humanitas, 1996.
Ideea acestui program de informații discografice ne-a dat-o - oricît ar părea de ciudat la prima vedere - lectura “Jurnalului” lui Mihail Sebastian, apărut săptămînile trecute la editura Humanitas sub îngrijirea lui Leon Volovici și a Gabrielei Omăt. Printre multele nivele de lectură posibile ale acestei excepționale mărturii a istoriei politice și culturale, a exilului interior al lui Sebastian, din anii 1935-1944, există și unul muzical.
“Radioul e deschis la Praga. Am ascultat un concert în sol major de Johann Sebastian Bach, pentru trompetă, oboi, cembal și orchestră. Urmează după pauză, un concert în sol minor pentru pian și orchestră de același. Sunt în plin Bach” -- așa începeau, la 12 februarie 1935, primele însemnări ale caietelor lui Sebastian.
Insert 1: Bach, Concertul pentru pian și orchestră în sol minor (Teldec 4509-94245-2).
Concertul în sol minor de Bach, ascultat de Mihail Sebastian, -- aici într-o recentă versiune pe un disc Teldec 1996, cu Sviatoslav Richter și “Orchestra di Padova e del Veneto” dirijată de Yuri Bashmet.
Sebastian -- așa cum o sugerează din plin jurnalul său -- trăia cu fervoare muzica clasică, devenită cu timpul o lume paralelă, de refugiu în vremuri tulburi. “Sînt obosit de atîta muzică. Dar e încă singurul lucru consolator din ultimul timp” -- scria el la 16 noiembrie 1936 pentru a adăuga la scurtă vreme -- “în afara de muzică nu mi se întîmplă nimic”.
“Aș vrea să ascult mereu muzică - e singurul meu stupefiant”, “singurele mele odihne, uitări” -- nota scriitorul în septembrie 1939, într-un moment din ce în ce mai însigurat, mai izolat sufletește de prietenii săi de generație alunecați în erezia legionară.
Erau anii, denumiți adesea de americani, “radio-years”, anii radioului, anii în care melomani împătimiți, cum era Sebastian, puteau sta o noapte întreagă lipiți de difuzor, mutînd scala radioului de la un concert din București, la altul la Varșovia, apoi la Viena sau Juan-les-Pins în Franța.
Jurnalul lui Sebastian rememorează o suită de interpreți și concerte, multe devenite cu scurgerea anilor legendare și, între timp, aproape inaccesibile melomanilor; oricum, foarte greu accesibile generațiilor mai tinere din România private astăzi în multe privințe - lipsa discurilor compact de referință este doar una din ele - de posibilitatea unei culturi muzicale aprofundate.
Ne-am propus ca, mergînd pe urmele lui Mihail Sebastian, să vă ilustrăm cîțiva dintre interpreții anilor ’30, ale căror concerte înregistrate la București sau în alte capitale, pot fi reascultate astăzi pe discul compact, grație tehnicilor moderne de ameliorare a sunetului.
“Joi 11 aprilie 1935. Am ascultat, de la Praga, astă-seară, un concert Bruno Walter. Uvertura la Ifigenia în Aulida de Gluck, un concert în sol major pentru vioară și orchestră de Mozart ... și simfonia a IX-a de Beethoven.[Fade up music] Mozartul mi s-a părut ca niciodată delicat și melodios.”
Insert 2: Mozart, Concertul pentru vioară și orchestră în sol major (ASdisc AS 416).
Nu știu cine a fost solistul celui de-al treilea concert pentru vioară de Mozart ascultat de la Praga de Sebastian dar, unul din discurile companiei italiene AS, din seria “Raritățile lui Bruno Walter”, păstrează această versiune cu Joszef Szigeti, violonist de renume mondial între cele două războaie mondiale, originar cum îl arată numele de la Sighet, din Maramureș. “Mi s-a părut extraordinar” - nota Sebastian despre Szigeti, într-o însemnare ulterioară. In 1935, Bruno Walter în vîrstă de 59 de ani, obligat de instalarea nazismului în Germania să-și mute centrul principal de activitate în Austria, devenise dirijor invitat al Operei de stat din Viena, după ce timp de patru ani fusese succesorul lui Furtwangler ca director al Gewandhaus-ului de la Leipzig.
In octombrie 1935, Mihail Sebastian nota din nou în jurnalul său: “E un întreg repertoriu pe care aș vrea să-l trec aici, dacă aș vrea să înscriu tot ce am ascultat în ultimul timp. La început mi s-a părut extravagantă propunerea lui Gheorghe [Nenișor] de a face cronică muzicală la Indépendance Roumaine. Am acceptat pentru bani și cu mari garanții de anonimat. Acum, după al treilea foileton, m-am obișnuit, și mă bucură seara săptămînală de concert. Am ascultat destule lucruri frumoase...”.
Jurnalul avea să continue notînd cîteva din concertele unei vieți muzicale bucureștene care apare astăzi, prin prisma timpului, de-a dreptul miraculoasă. [Wilhelm] “Kempff și Filarmonica, dimineață la Ateneu... cîteva momente de emoție copleșitoare, cum niciodată n-am avut în muzică” -- era în prima duminică a lui noiembrie 1935.
Vinerea următoare, Filarmonica îl găzduia pe violoncelistul Gaspar Cassado, născut la Barcelona în 1897 și al cărui talent avea să fie umbrit doar de geniul lui Pablo Casals. După ce în 1932 contribuise la fundarea celebrei Academii Musicale Chigiana, de la Siena și se făcuse cunoscut interpretînd dublul concert de Brahms, la Londra, în 1933, cu prilejul centenarului nașterii compozitorului, Cassado forma, chiar în anul trecerii lui prin București, un faimos trio cu pianista Myra Hess și violonista Jelly d’Arany.
Cum suna violoncelul său în acei ani o ilustrează înregistrarea de față a celui de-al doilea Trio cu pian de Brahms, realizată exact trei săptămîni înaintea venirii lui la București; un disc compact britanic Appian:
Insert 3: Brahms, Trio pentru pian și coarde No. 2, Allegro (Appian CDAPR 7012).
„Am ascultat vineri seara, la Ateneu, Pasiunea lui Ioan, iar azi dimineață - era duminică 29 martie 1936 - a lui Matei... Aveam într-adevăr senzația fizică de a mă afla sub o boltă de sunete. E o senzație de monumental, care face poate pentru prima data ca vorba “arhitectură sonoră” să nu mai fie pentru mine o vorbă goală. Și cîte pagini suave, cîte momente de grație”.
Duminică 19 aprilie la Ateneu concerta violonista Lola Bobescu, prilej pentru Sebastian de a nota în jurnalul său: “o fată de 15-16 ani, cu gesturi încă de copil, cu un amestec delicios de bravură și timiditate. Cîntă admirabil, dar în timp ce cîntă surîde ici și colo cuiva din sală... Emoționant de tînără, de sinceră de fragedă.” Lola Bobescu, născută în 1919 la Craiova, tocmai își încheiase cu un “premiu de excelență” studiile la Conservatorul din Paris și, la scurtă vreme după concertul ascultat de Sebastian la Ateneu, avea să facă un debut strălucit în capitala Franței, în seria concertelor Colonne, pentru a urma ulterior cariera cunoscută ca artistă belgiană concertînd și înregistrînd în întreaga lume.
Aici pe un disc compact japonez EMI/Toshiba, parte a unei antologii a marilor violoniști, ilustrează aici arta Lolei Bobescu, alături de altistul Giusta Cappone; Mozart, Simfonia concertantă pentru vioară și violă:
Insert 4: Mozart, Simfonia concertantă (EMI-Toshiba CE25-5883).
Simfonia concertantă pentru vioară și violă de Mozart despre care Sebastian se exprima admirativ: “de o melancolie supremă”...
Vara anului 1936 avea să înregistreze trecerea prin București a Filarmonicii din Berlin, prilej de a nota cu prețuire atitudinea confratelui său literar, Radu Cioculescu care “a refuzat să primească bilete și să ia parte la concertele orchestrei... pentru că nu putea accepta nici un contact cu o instituție hitleristă”.
In stagiunea de toamna din 1936, Bucureștiul era vizitat de violonistul Nathan Milstein, un concert de la care Mihail Sebastian spera să iasă “mai limpezit, mai stăpîn de sine”. Urma, în octombrie și noiembrie, o serie întreagă de concerte care îl făceau pe Mihail Sebastian să se extazieze: “de trei săptămîni sunt în plin desfrîu muzical. Concertele Enescu, Münzer, Huberman. Cîte lucruri auzite! Concertul pentru vioară de Brahms, cel de Beethoven, cel de Bach, Romanța în fa major de Beethoven, Poema de Chausson... Sonata Kreutzer, o sonată de Enescu, sonata de Franck (cîntată mai ales de Enescu!), o sonată de Brahms (o dată Enescu, a doua oară Huberman)...” Extaz de înțeles; dacă astăzi, din nefericire, înregistrările lui Enescu din acea epocă se numără pe degetele unei mîini, cele ale violonistului polonez Bronislaw Huberman sînt infinit mai bine documentate.
Huberman, născut în 1882, care în calitate de tînăr virtuos interpretase în prezența unui Brahms emoționat, în 1896, concertul de vioară al acestuia, era în anii '30 una din personalitățile vieții muzicale mondiale și un promotor de frunte al ideii pan-europene. La preluarea puterii de către Hitler, în 1933, Huberman și-a anulat toate concertele în Germania, expunîndu-și public opiniile anti-naziste într-o faimoasă scrisoare adresată dirijorului Wilhelm Furtwangler care îl chema să revină: “problema, scria el, o constituie amintirea acelor lucruri pe care părinții noștri le-au realizat cu sîngele și sacrificiul lor, ale lucrurilor esențiale de bază ale culturii noastre europene, libertatea personalității și responsabilitatea ei necondiționată, nesupusă lanțurilor de castă sau rasă”.
Intre înregistrările sale de epocă se păstrează, printre altele, cele două concerte de vioară de Bach, interpretate sub bagheta lui Issay Dobrowen la pupitrul Filarmonicii din Viena.
Insert 5: Bach, Concertul pentru vioară și orchestră No. 2 (Pearl GEMM CD 9341).
Bronislaw Huberman, o înregistrare din iunie 1934, pe un disc compact al companiei britanice Pearl. Recent descoperite înregistrări ale sale din recitaluri date în anii 1936-1944 - între care și sonata de Bramhs aflată în programul concertului ascultat de Sebastian - urmează să apară luna această pe un disc excepțional al unei noi companii americane, “Arbiter”, despre care sper să vă vorbesc într-o emisiune viitoare.
Luna noiembrie 1936 avea să-i aducă în scenă din nou, spre încîntarea lui Sebastian, pe Enescu și Huberman, urmați de un recital al unui mare virtuos al pianului, Alexander Brailowsky.
Insert 6: Schubert, Moment muzical (Danacord DacoCD 338).
Un scurt moment muzical, schubertian, în transcripția profesorului lui Brailowsky, Theodor Leschetitzky; o înregistrare din 1931, disponibilă azi pe un disc compact al companiei Danacord.
Anul muzical bucureștean 1936 se încheia într-un triumf cu alte concerte la Ateneu: ale pianistului Artur Rubinstein (“o bună seară de muzică”, nota Sebastian), din nou ale lui Wilhelm Kemff și, mai presus de toate, cu un concert al lui Pablo Casals. Deja venerabilul și veneratul violoncelist, cunoscut în lumea întreagă, Casals repeta la București Concertul în si bemol major de Boccherini, pe care îl înregistrase doar cu o săptămînă înainte, la 29 noiembrie, pentru “His Master’s Voice”, cu orchestra sinfonică londoneză sub bagheta lui Sir Landon Ronald; pentru amatorii de muzică, un disc compact Pearl.
Insert 7: Boccherini, Concertul pentru violoncel și orchestră în si bemol major, Allegro moderato (Pearl GEMM CD 9349).
Incheiem aici această primă lectură muzicală a Jurnalului lui Mihail Sebastian, ilustrată cu intepretări istorice așa cum le-a ascultat scriitorul și dorite pentru dumneavoastră, semne de reper într-o discotecă ideală.
