Linkuri accesibilitate

Trei într-o barcă, fără a-l pune la socoteală pe luntraş


Cum să treci de pe-un mal pe altul – luând în barcă doar câte pe cineva, la singular – lupul, capra şi varza, fără să sufere nimeni, decât eventual luntraşul, care-şi va face negreşit bătături în palme de la atâta tras la ramă?

Se ştie cum – mai întâi duci capra pe celălalt mal, lăsând lupul paznic la… varză. Dacă nu-i vorba de „varză” (în sens de капуста – alias valută forte), şi lupul, şi varza vor supravieţui bine mersi, până se întoarce luntraşul, să-şi reia cursa.

Apoi duci varza, doar că la întoarcere nu vii cu mâinile goale, ci aduci capra, care face o plimbare suplimentară, cea de-a doua. Şi tot atunci îmbarci lupul şi-l treci pe celălalt mal, la… varza lui (dacă între timp bietul carnasier n-o fi devenit vegetarian)!

Acum poţi să-ţi tragi sufletul, înainte de a transfera şi ultima piesă a trioului – capra, la cea de a treia plimbare! (personajul nu vă aminteşte de-un cunoscut politician de la noi, care ba intră într-o alianţă, ba trece pe celălalt mal, ba reintegrează alianţa de guvernare etc., etc.?) – pe malul varzo-lup (sau râpa lupo-varză, la alegere).

Ce te faci însă când lupul, capra şi varza se pomenesc în aceeaşi barcă, tustrei nerăbdători să ajungă pe celălalt mal?! Întrebaţi-l pe vâslaş, dacă mai rămâne întreg în cele din urmă…

Şi mai cu seamă, ce te faci în situaţia în care doi din trei vor să treacă un râu, hai să-i zicem convenţional N-u, iar cel de-al treilea, un altul, P-t?

Punct şi de la capăt – se vede capătul?!...

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG