Răspunsul la întrebarea cum pot intra în derută 500 de milioane de oameni presaţi de mai puţin de 20 e, bineînţeles, complicat. Dar există şi o formulă mai simplă. Ea spune că migraţia şi violenţa nu sînt ce par. Migraţia la nivelul atins în 2015 e, de fapt, un transfer de populaţie. O migraţie care mătură continente şi trece peste obstacole naturale, aşa cum nu s-a mai văzut de la marile deplasări care au împestriţat şi rescris sfîrşitul antichităţii romane.
Toată lumea vorbeşte de Siria, dar migraţia care curge spre Europa e un fluviu mult mai vast. Pe direcţia Orient, migranţii vin dintr-o zonă care se întinde din Siria pînă în Pakistan. Există şi o direcţie africană. Migranţi mai puţin băgaţi în seamă, dar nu mai puţin numeroşi, vin dintr-o arie uriaşă care cuprinde Maghrebul, Africa Subsahariană, state din Vestul Africii, Eritreea, Etiopia şi Sudan. Aşadar, migraţia nu e o inundaţie provocată de războaiele din Orientul Mijlociu, ci o dislocare mult mai amplă, un tsunami care pleacă din zone de subdezvoltare extremă, cu sau fără conflicte armate. Sîntem în faţa unei strămutări din lumea căzută spre lumea prosperă. Oamenii se mută pur şi simplu, de-a valma, atraşi de promisiunea vieţii de calitate şi încurajaţi de vestea că în Europa se intră, pur şi simplu, fără rezistenţă, fără acte şi fără drum de întoarcere. Ce erau în istoria veche hălăduirile în căutare de pămînturi şi păşuni mai bune, e acum, migraţia spre Europa. Coborîtă prin forţa lucrurilor la acest nivel istoric primar, Europa nu înţelege, nu se poate dezmetici şi nu ştie cum să reacţioneze. Şi violenţa a coborît sub direcţie teroristă la acelaşi nivel primar. Execuţiile îndelung regizate şi asasinatele în masă la care procedează sistematic Statul Islamic au readus în Europa imagini, frici şi panici nemaintîlnite de la sfîrşitul antichităţii.
Efectul e acelaşi: o lume rafinată şi, din acest punct de vedere, amnezică nu ştie cum să reacţioneze. Însumînd, un proces de barbarizare a vieţii şi morţii a erupt în plină epocă modernă. Şocul e colosal. Cu noua barbarie, chestiunea esenţială e, din nou, după sute şi sute de ani, preţul vieţii. Migraţia şi violenţa teroristă spun că viaţa e secundară. Reuşita presupune, la acest tip de istorie, sacrificii, mai exact atîtea pierderi de vieţi omeneşti cîte sînt necesare. Întrebarea cu care terorismul islamic pune în şah Occidentul e: noi sîntem gata să murim, voi sînteţi? Răspunsul Occidentului nu poate fi decît şocul. O lume care iubeşte şi prelungeşte viaţa cu fiecare nouă creştere de standard material şi medical, o lume în scădere demografică, şi deci cu o rezervă de tineri din ce în ce mai mică, o lume care a făcut din persoana individuală un tezaur intangibil nu poate reveni brusc la barbarie pentru a da singurul răspuns inteligibil pentru barbari. În consecinţă, situația devine nesigură. Occidentul nu e învins, dar nici nu poate învinge cu o lovitură sau cu o singură campanie. Dezarticularea pîndeşte, pentru că, deodată, societăţile naţionale, lămurite de incapacitatea sistemelor colective, tind să se apere separat, iar în interiorul societăţilor grupurile sociale forţează în direcţii diferite, unele spre discursul liberal-permisiv, altele spre disperarea radicală.